sâmbătă, 28 iunie 2014

Bogdaproste

Aşa cum toţi prietenii mei ştiu şi duşmanii speculează, eu personal ador să mă duc la biserică. Are asupra mea cam aceleaşi înălţătoare efecte ca şi o obturaţie de canal fără anestezie.
În ziua Domnului de joi, programele mele de viaţă erau alternative fie mergeam cu IVM la o bere, fie cu Diana la biserică. Ghici ce aş fi ales cu ochii închişi?
Eh, uneori viaţa îţi dă numai lămâile, uitând cu graţie că limonada presupune şi miere şi apă. Aşa am ajuns eu la biserică, nu aş putea preciza exact ce căutam, adică la ce e bună slujba cu pricina, eu eram de suport moral.
Iniţial a fost drăguţ, exceptând partea în care m-am întâlnit cu mai mulţi cunoscuţi decât mi-ar fi plăcut, care veniseră cu temele făcute, adică pâine şi ulei, în nesimţirea mea nici măcar lumânări nu mi-am mai luat deşi erau de vânzare chiar în biserică, adică dacă nu sunt dotată cum trebuie 100% mai bine deloc.
Slujba a început pe nepregătire cu un domn care citea de zor în dreapta în vreme ce preoţii, toţi 3, se plimbau încă prin biserică făcând baie de mulţime şi dicutând cu credincioşii.
După o vreme au plecat în altar unde şi-au tras nişte rochiţe superbe, albastru închis brodate cu auriu şi argintiu, mă cam bate gândul să mă inspir din ele pentru o rochie cu coadă.
Şi a fost prima evanghelie cred. Preoţii taman începuseră cu miruirea, adică pentru exactitate doi miruiau şi al treilea se plimba cu cădelniţa iar lumea se bulucea să îi atingă rochiţa când lucrurile s-au schimbat, brusc toată biserica s-a aruncat în genunchi, ăia de pe lângă preoţi storcoşindu-se să intre sub patrafire.
Cred că în bisericile noastre s-a inventat si rugby-ul ( apropo de discuţia cu dacii pe care o ştim numai noi boierii masoni).
S-a terminat Evanghelia, lumea s-a ridicat una pe alta, eu nu m-am amestecat că deh nu îngenunchiasem şi am zis că nu se cade să îi ating eu, păcătoasa.
Şi am continuat, cu miruirea adică, preotul dotat cu un pahar de ulei de floarea soarelui amestecat cu ulei pentru lampa de aromaterapie, cu parfum de trandafiri şi un beţişor de urechi ne trăgea câte o cruce pe frunte şi pe încheieturile mîinilor.
Lumea era extaziată de tratament şi se înghesuia să îi pupe mâna şi, din nou, obsesia cu atinsul rochiei, eu eram prinsă de firul narativ, nenea care citea tocmai spunea „şi dacă e careva bolnav dintre voi să cheme preoţii bisericii”, chestie din care am înţeles eu că al vremea scrierii cărţii existau pe piaţă şi preoţi ai altor temple.
Ce n-am înţeles era de ce să chem preoţii, că eu în ţara asta ncii doctorul nu-l mai chem, cu atât mai mult cu cât preotul care mă miruia tuşea şi strănuta la liber, că deh ce mână să fi folosit pe aia cu paharul şi să tuşească în mir sau pe aia cu beţişorul?
Apreciez la el că nu făcea economie fiindcă instantaneu am simţit o picătură de ulei alunecând pe frunte gata să îmi ameninţe machiajul neconform locaţiei ( abia acum îmi trece prin cap că poate de aia mi-a şi dat cu atâta ulei)
Şi am crezut că am terminat. Aiurea nu trecuse bine un preot că deja se apropia altul cu alt pahar care şi ăla mi-a pus neşte cruci pe frunte şi mâini. Şi a venit altă evanghelie, şi altă buluceală şi altă miruire.
La un moment dat nici nu am înţeles de ce exact se chinuiau să ajungă la preot pentru că pe al a 4-a gărmadă organizată a trebuit să mă uit urât la preotul care încerca să îmi pună o bucată de rochiţă în cap, chestie dificilă de vreme ce eu tot nu îngenunchiam şi doar ce îmi spălasem părul deci nu era cazul să mi-l strice.
Pe la a 5 –a miruire oricum am avut parte si de atinsul rochiţei preoţeşti pentru că era înghesuială şi am ţinut preotul să nu îl doaboare fanii.
Am scăpat după vreo 7 evanghelii şi tot atâtea ungeri cu ulei, miroaseam a trandafir de zici că eram fabrică bulgărească de parfum, pentru că deh, nu puteam lăsa uleiul pe frunte aşa că l-am întins pe mâini până la coate că în fond uleiul e hidratant.
Am ratat ultima miruire care presupunea o mare ultimă buluceală, am înţeles că la asta ne duceam noi la preot nu mai venea el la noi. Mi-am asigurat prietena că nu mai ajung curând la asemenea evenimente şi mi-am petrecut ziua următoare chinuita de amintiri din vremea când ştiam rusă şi chiar înţelegeam termeni ca utrenie, vecernie si bogdaproste.

Voi cum v-aţi petrecut sfârşitul lumii?

3 comentarii:

  1. Utrenie cred ca e slujba de dimineata, vecernie cea de seara, bogdaproste nu stiu ce inseamna exact, doar il folosesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, utrenie si vecernie asta sunt, iar bogdaproste se desface in Bogu da prosti Dumnezeu sa ierte, sa miluiasca mi se pare mie mai adecvat

      Ștergere
  2. credeam ca numai eu am astfel de trairi "bisericesti" si de "piosenii"... eu tin minte un episod in care ma dusei si eu cu nadejde si speranta si m-am ales cu un buzunar mai usor. de atunci m-am lecuit. pana la Dumnezeu ...
    tara faza cu inventarea rugbyului in biserici... totul e posibil dupa descoperirile istoricilor. inca nu mi-a iesit din cap treaba cu dacii... uite asa aflu si ca sunt mason ... au masoanca...hmmm... e de dezbatut. :))). hai ca m-ai dicstrat .

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis