vineri, 9 mai 2014

Luati Duzina, Duzina de cuvinte editie specialaaaaa


Când mi-am făcut blog nu ştiam în ce mă bag, îmi imaginam în infinita mea nevinovăţie că îmi voi exprima ideile şi oamenii vor fi graţios de acord sau ba, caz în care fiecare îşi va vedea de treaba lui fără să îl prepcupe în mod deosebit sistemul meu axiologic.
După o vreme mi-am reconsiderat părerile, pentru că în realitate m-am trezit în urzeala tronurilor, dacă romanii ar fi avut internet şi bloguri treaba aia cu bellum omnium contra omnes ar fi fost inventată special pentru lumea asta pentru că în virtualia suntem permanent în război şi încă nedeclarat.
Destul de des, măcar de două ori pe zi, cineva ştie mai bine decât tine, ce ai vrut să spui, cum ar fi trebuit să o spui şi mai ales ce nu ar fi trebui să spui.
În ultima vreme mă calcă lejer pe papucii mei roz şi pufoşi problema advertorialelor, aparent dacă scrii aşa ceva eşti incompatibil cu clasa marilor bloggeri, care recunosc de altfel că şi ei scot un ban din blog, clasă în care nici nu ţineai să intri că ţie îţi place să fii aşa un blogger mic.
Dap, dar ei sunt rupţi din coasta zeilor, nu poţi tu muritor de rând să le calci pe urme deşi poate o faci mai bine sau poate tocmai din cauza asta.
Nu trăiesc din blog, dacă mâine cineva sau toată lumea decide să nu mă mai citească mi-e paralel, e blogul meu şi scriu pe el fix ce, cum şi când vreau chiar dacă o să mă citesc doar eu, ceea ce nu cred să se întâmple pentru că scriu al dracului de bine, dap, nu are nimeni cum să mă bată la capitolul orgoliu.
Scriu advertoriale pentru că e o aventură, oricine poate scrie despre recviem pentru un vis, este un subiect generos care te incita, dar sa scrii ceva pasionant despre fereastra de termopan eh asta e o realizare.
Aşa că înainte să organizezi un marş împotriva celor care scriu advertoriale, înainte de comanda un giulgiu pentru blogul meu, fă rost de o oglindă şi petrece în faţa ei un timp, poate mult timp.
Repetă-ţi de câte ori o fi necesar să îţi intre în neuronul singuratic că nu ai inventat teoria relativităţii, mersul pe jos sau apa caldă, eşti un om cu un blog care nu are nici o fărâmă de drept mai mult decât mine, nimic din ce ai scris până acum nu justifică punerea sicriului tău pe un afet de tun şi îs destul de sigură că nici de aici încolo nu o să reuşeşti performanţa şi mai ales gândeşte-te de două ori înainte să mă jigneşti, cuvintele au putere şi ghici ce, eu le folosesc mai bine decât tine.
Poate restul au fost mai poetici ei sunt aici 



18 comentarii:

  1. Ma , in toata chestia de mai sus eu un lucru am intels: ca scrii bine, al dracului de bine. Pentru ca e adevarat. Fereastra de termopan?? Puturile de apa, aia e adevarata provocare. Si sa cauti pe net si sa gasesti informatii pe un siote care se cheama "vreau-put.com"...:)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh da si puturile au poezia lor desigur, uite o idee de-ai fi tu salcie in dester m-as face put ca sa te pot uda :P

      Ștergere
  2. Nu pot crede că advertoriale bine scrise pot schimba calitatea unui blog. Mult spor! :) Mi-a plăcut duzina! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred că departajările care se fac în mintea anumitor oameni sunt de suprafaţă. Cu toate astea, eu nu pot uita, e drept că e şi recent episodul, măgăria către Vienela.Apropo, mi se pare şi asta nedrept că a ales forţată de împrejurarea respectivă să plece din club, fără a fi invitată să se reîntoarcă; dar poate aşa or fi lucrurile pentru unii. Mie mi se pare greu să scrii advertoriale, iar când omul chiar câştigă ceva bănuţi buni cu ele, ştiu eu exemple, nu ştiu de ce sar oamenii aşa ofuscaţi.La o adică şi la articolele literare ne facem că citim, deci nu e o crimă dacă am dat pagina acolo unde s-a scris despre saltele de 3 ori într-o săptămână, că aşa a vrut sponsorul. A avea blog e o aventură. Nu te citeşte cine vrei şi te citeste cine nu trebuie ...uneori. Tu...scrii bine şi pentru că nu te abaţi de la stilul tău picant şi plin de informaţie chiar şi cand scrii despre Mazăre sau despre ...brânză, sau despre poveşti care mă uimesc prin originalitate. Mă bucură noul tău blog pt că e plin de ce vrei şi ce nu vrei, şi asta în condiţiile în care timpul meu în virtual a fost egal cu zero. Fain articol. Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi timpul meu a fost asa scurt in online ca nici nu stiam ca Vienela a plecat din club dar da, de acolo m-au apucat nervii

      Ștergere
  4. @adriana, eu am luat act de acea plecare după ce ea se făptuise deja. şi ca totdeauna, ştiut fiind faptul că bloggingul se bazează pe alegerile fiecăruia, am luat act de el şi i-am scris vienelei despre aceasta. eu, ei... deşi poate că aş fi meritat să fie invers, cam aşa cum s-a întâmplat când şi alţii au decis să plece din acest grup. ori poate că greşesc?! în fond totul pornise de la o bucurie, umbrită acum şi despre care regret că v-am spus. enorm.
    iar părerea mea despre advertoriale o ştiţi deja, am spus-o mereu: este treaba fiecăruia ce face şi pe câţi bani.

    @mihaela, îmi cer scuze pentru intervenţie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i baide interventie, au fost umbrite multe bucurii in ziua aia, indiferent de restul aventurilor tu ai castigat un premiu la un concurs de poezie, e ca si cum pe mine m-ar nominaliza Trump pentru ce sfaturi bune dau pe financiar, asta ar trebui sa ramana neatins :).
      De regula incerc sa ii inteleg pe toti, la final nu mai conteaza cine a fost de vina, ramane numai tristetea ca s-a intamplat

      Ștergere
    2. Psi, categoric vedem lucrurile diferit pentru că au mai fost incidente pe care uneori chiar tu le-ai aplanat sau i-ai reinvitat în club.Faptul că i-ai scris Vienelei şi aţi vorbit pare normal, deşi la cât era de lezată nu cred că mai avea de ce să se explice.Prea era totul vizibil. Faptul că s-a întâmplat totul pe postarea cu premiul tău a fost şi mai dureros, întrucât ea te felicita şi imediat a început atacul.Eu, ca şi alţii, am găsit postarea târziu şi am încremenit.După primul comentariu al acelui om pe care nici nu-l cunosc şi nici nu doresc a-l cunoaste, tu ai lăsat un comentariu în care anunţai că vei pune poezia pe blog după premiere sau gală, în fine. Deci, oarecum, l-ai lăsat să o atace ...fix pe bucuria ta. Faptul că nu mai e în club nu mă bucură, faptul că se putea întâmpla fiecăruia dintre noi e altă poveste. Succesul tău nu era umbrit de Vienela. Obiectiv. Ea a spus o replică şi a plecat. De tot. Alegerea ei? Da. Dar forţată de împrejurări, cred. E un punct de vedere. Nu deţin adevăruri absolute. S-ar putea să-mi scape nuanţe, dar mie asa mi-a rămas în minte şi în suflet acest episod. Şi da, nu mai contează a cui a fost vina. De multe ori nu am înţeles comportamentul oamenilor şi de multe ori am gresit nepunându-mă şi în locul lor. Am încercat de data asta: şi în cazul tău, şi în al ei. Doar că nu văd decat o poartă închisă.

      Ștergere
    3. Miao, Vienela a plecat din club, dar nenea ăla a rămas. Nu l-a admonestat nimeni, ba primul lui comentariu a primit chiar şi un like... :(
      Şi, apropo de curăţenia din club, nenea cu pricina altminteri nici nu ne bagă-n seamă!
      Iar discuţia cu pricina a dispărut din club şi gata!!! Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuia să sărim toţi la tipul ăla, acolo, unde s-a purtat ca un măgar, şi să-i scoatem ochii cu ghearele noastre virtuale.
      Iar eu l-aş fi stupit chiar în ochii lui reali!

      Ștergere
  5. Apar şi eu a treia zi după scripturi. După cum ştiţi au am ales cuvintele pentru duzină şi am făcut-o sub influenţa acelui episod. Da, Bogdan a greşit tare de tot. Nu a folosit locul şi nici tonul potrivit. Exprimarea lui a fost inadmisibilă şi am avut grijă să afle că aceasta este părerea mea.
    În acelaşi timp nu sunt de acord nici cu plecarea Vienelei. O înţeleg şi m-am gândit că eu aş fi reacţionat, probabil, mult mai virulent decât ea. Dar nu părăsind grupul care nu este format doar din Bogdan. Ci şi din mulţi oameni pe care îi respect şi apreciez.
    Alegerile însă aparţin fiecăruia dintre noi. Asta şi în ceea ce priveşte advertorialele. Am spus de mai multe ori şi o spun şi acum: nu trebuie să ne iubim toţi cu toţii, dar să ne respectă unii pe alţii putem.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vienela a avut dreptate să plece. Din tot grupul, mult prea puţine voci s-au ridicat să-i ia apărarea.

      Ștergere
  6. Eu am spus mai sus şi cunoscând-o şi pe Vienela, care reacţionează nu aşteaptă să se liniştească şi apoi reacţionează, a ales forţată de împrejurări. După trei replici ale acelui om şi câteva de la noi, postarea s-a transformat dintr-o bucurie într-o "încăierare", cum spunea doar psi, când, de exemplu, eu...am încremenit nemaiputând spune mai nimic. Faptul că nu trebuia să plece din grup e altceva, dar cred că oricare ar fi plecat în situaţia dată. Nu cred că faptul că s-a adresat în general, nevorbind cu tipul acela direct, avea vreo altă viziune faţă de grup, decat cea de cu 5 minute înainte de incident. Răspunsul ei a fost provocat. Cunosc câţiva care au plecat pt mult mai putin. Dar astea sunt amănunte.Mă scuz Mihaelei dacă i-am bruiat cumva atmosfera de aici. Vă îmbrăţişez pe toate. Până la urmă, sunt doar puncte de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  7. Adriana, Vienela a avut chiar o replică de bun simţ. Cum am mai spus, eu aş fi reacţionat mult mai dur. Îi spuneam celui care mi s-a adresat necuvincios tot ce aveam de spus. Dar grupul nu este BOGDAN. Este părerea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi cer scuze că lungesc vorba, dar, Sonia, crezi că Vienela putea rămâne în acelaşi grup cu cineva care scrie despre ea în termenii ăştia: http://www.bogdanliviu.com/sas-vienela-vaca-perfecta-creata-din-blogger-itele-de-frunte-ale-romaniei/ ?

      Ștergere
    2. ....oricat de mult ar gresi un om, un blogger, cand altul foloseste cuvintele astfel pe mine, personal, nu mă mai interesează cât de educat, literat şi cult e el. Groaznic articol.

      Ștergere
    3. De acum câteva ore, când am citit articolul, eu una stau şi mă tot întreb dacă să mai rămân în clubul psi sau nu. E drept că acest "geniu" e singurul din grup care mă deranjează, şi e drept că mie personal nu mi-a făcut nimic, dar, eh, nu-mi place să mă ştiu în aceeaşi oală cu un asemenea om care musteşte de răutate.

      Ștergere
    4. Daca plecam noi e ca si cum l-am lasa sa castige, cred ca ideea care a stat la baza grupului nu merita sa o abandonam din cauza unei fiinte

      Ștergere
    5. Şi dacă rămânem şi ne facem că nu vedem şi nu auzim, cine câştigă?

      Sigur, nu vreau să fac niciun gest pripit şi nu vreau nici să stârnesc zâzanie în grup. Şi nici să mă bat cu morile de vânt. Dar continui să mă gândesc la o soluţie mulţumitoare. Fiindcă pe moment nu-mi place deloc cum stau lucrurile.

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis