duminică, 20 aprilie 2014

Fie ca......

Ştiu că vă era dor de mine dar fusăi ocupată cu Invierea. Chiar aşa am mai folosit vreodată perfectul simplu pe blogul ăsta? Oricum nu-l folosesc en general ca să-mi ascund rădăcinile olteneşti şi să îi ia pe oameni prin surprindere uraganul Catrina, nu, nu mă cheamă aşa dar nici foarte departe nu sunt.
Nu ştiu cum e la voi dar la mine Paştile încep oficial de vinerea când pe vremea primei mele tinereţi mergeam frumos la cimitir să aprindem lumânări, să punem flori şi să tragem olecuţă de bârfă. Nu, nu cu morţii, noi între  noi aşa pe drum că să tot fie un kilometru până acolo.
După aia ascundeam ibricele de tablă în care cărasem suficienţi cărbuni încinşi să frigem un bou, mai treceam printr-un alt cimitir, încă vreo juma de kilometru, şi mergeam la mânăstire, că deh, era acolo de la 1500 toamna şi tare frumos era la slujbă şi era păcat să nu treci şi tu pe sub masa aia încărcată cu flori pe care se odihneau o evanghelie legată în argint şi o cruce cu pietre frumoase, pe care le pupai numai daca voiai tu.
Numa’ că vremea tinereţii mele a trecut, mânăstirea o devenit mult prea oficială, adecă se  bagă în seamă numai ei între ei călugării, încep slujbele la ore ciudate şi le termină la ore şi mai ciudate iar Padre Titi fericitul nostru păstor şi-o tras biserică mare cu turle chiar în sat să nu mai facem drumul până la troiţa din cimitir.
Da’ biserica asta nouă nu funcţionează că nu ne-a venit tapetul su sfinţi din Germania, mă rog acolo e producătorul sfinţii n-am idei ce origini au, aşa că avem biserică mare şi frumoasă la care poţi ajunge în 5 minute pe asfalt dar goală.
Oricum nu ne era de ajutor că morţii tot în mijlocul câmpului ne-au rămas şi în Vinerea Mare oricum ne duceam în vizită, un kilometru peste câmp, da’ tura asta a plouat vreo 10 zile la rând şi dacă nu ai gondolă nu poţi merge pe drumul spre cimitir, aşa că ne-am luat cu toţii câmpii să evităm balta şi noroiul ăla cleios galben care îţi face şoşonii prizonieri. Socoteala ar fi fost bună că pe iarbă se merge mai uşor decât prin noroi n-am luat în calcul însă că ne modernizarăm şi mergem la tămâiat cu maşina care nici asta nu poate merge prin noroiul galben şi o ia tot pe câmp aşa că la final mergem cu toţii tot prin noroi, care per pedes care per rota numai că în loc de un kilometru am făcut unu jumate că drumul ăsta nou ocolea departe de ăla vechi să nu se încurce noroaiele între ele.
Deci vineri am defilat patriotic printr-o ploaie îngheţată şi nu taman măruntă şi prin noroaie spre cimitir tinând în mână cu nădejde o tufă de liliac, pe sub masă n-am mai trecut că începuse Padre Titi slujba şi la el nu e ca la mânăstire, e cu ordine şi disciplină facem un singur lucru odată.
Azi noapte am luat-o de la cap,  bine la mine treaba cu Învierea s-a cam dus pe la 10 seara când nişte amici au început să îmi trimită în disperare mesaje cu Hristos a înviat, e drept că ei sunt în alte parohii dar totuşi pe acelaşi fus orar aşa că probabil au capacităţi premonitorii altfel nu-mi explic de ce la ei a înviat cu 3 ore mai devreme.
Pe la 2 noaptea m-am smuls cu greu din pat, am smuls-o şi mai greu pe Madre că ea a stat să vadă Învierea de la Patriarhie, ne-am tras galoşii de cauciuc şi am pornit iar spre cimitir.
Experienţa anilor trecuţi m-a învăţat că nu e cazul să fiu acolo de le partea cu „Veniţi de luaţi lumină „ că se mai găseşte şi al 3 dimineaţa şi oricum nu o pot duce acasă pe aia luată la miezul nopţii că Padre Titi e suferind, nu suportă fumul de lumânare şi ca atare după ce luăm lumină o stingem să nu leşine preotul în mijlocul slijbei.
Dacă vineri după amiază a fost greu prin noroi la 2 noaptea era un fel de reality show că amu când îţi rămâneau încălţările în noroi nici nu le mai vedeai întru grabnică recuperare.
Bine că ne-au venit minţile la cap şi în loc să tot călcăm unde era mai întunecat, după ce am nimerit în vrei trei gropi şi o mlaştină ne-am decis să verificăm nivelul bălţilor şi le-am măsurat cam pe toate, nu mi-au trecut de încălţări decât vro 3.
Am ajuns la biserică numai bine, slujba se terminase, scrisoarea prea fericitului se citise, eram deja la pastorala lu Padre Titi pe care natura nu l-a făcut vreun mare orator aşa că am terminat repede.
Când a început Românii au talent varianta Noaptea de înviere, adecă sunt vreo 3- 4 credincioşi convinsi că au talent şi insistă să lălăie câte un imn două de căciulă de fiecare Paşte, mi-am luat inima în dinţi şi am plecat să aprind lumină la morminte că doar de aia eram la biserica aia şi nu la alta la care să ajung mai comod.
Am tras o plimbare solitară prin cimitir la 3 dimineaţa, am aprins lumânări, am aşteptat cât am putut să vină şi după mine vreun bampir din ăla încremenit la 17 ani dar cred că în zona noastră nu sunt şi m-am întors spăşită în biserică.
Vecinu’ Gheorghe tocmai termina ceva de cântat şi toată audienţa părea să caute butonul cu X, nu-i bai dacă nu moare până atunci vine şi la anul la preselecţie, ne-am ordonat frumos, aşa cum sper să ne ducem şi la ăle veşnice bărbaţii primii că n-am înţeles de ce aveau  mnealor prioritate, dar dacă tot o vor s-o aibă măcar peste tot, şi ne-am pus pe aşteptat la miruit.
Era cât pe ce să-l muşc lejer pe popa când m-a sfătuit să pup icoana , Madre cică tot am mârâit un pic aşa ca un căţel rebel ce mă găsesc în turma omului, am înhăţat un pahar cu Paşti antialcoolice (Padre Titi nu foloseşte vin la treaba asta), am mestecat cu greu o bucata, am înhăţat şi un plod căruia să îi dăm ouă de pomană peste groapă şi apoi am pornit înapoi spre casă. Drumul era mult mai uşor că deja ştiam bălţile. Am ajuns pe la 4 jumate cu apa clipocind dulce în şoşoni şi cu somnul speriat pe vecie aşa se explică de ce la 5 tăiam artistic prăjiturile şi mă gândeam să îi sun pe toţi ăia de trimiseseră mesaje de cu seară să îi anunţ că şi la noi a Înviat.

La voi cum a Înviat?

4 comentarii:

  1. Mai, sincera sa fiu, am auzit niste zvonuri pe facebook, insa oficial nu m-a anuntat nimeni de vreo inviere si imi era prea frig pentru a iesi din casa pentru verificari. :))))
    Nici nu stiu prea bine pe unde e biserica la noi in cartier, harta nu aveam... )

    RăspundețiȘtergere
  2. oarecum asemănător a fost şi la noi, mai puţin expediţia nocturn pascală pe motiv că spinarea mea şi-a cerut drepturile orizontale după atâtea tăvi şi oale umplute.
    în plus, dincolo de ploaia rece şi bezna ca smoala care ne ademeneau din ferestre, cu excepţia mea, restul turmei părea ocupată cu altele, aşa că am renunţat să umblu singură, de fapt am adormit suficient de adânc, aşa că mesajele premonitorii, începute mai de după amiază, ce-i drept, le-am citit abia asară. (între timp de atâta grijă şi atenţie s-a descărcat şi bateria telefonului, iar eu l-am lăsat în plata lui).
    acum mă uit la bucata de pască din prefaţa mea şi mă mir: frateee, cine a mâncat restul din cele doo tăvi?

    RăspundețiȘtergere
  3. Si la mine a inviat mai tarziu ca la prieteni. Mister mare ...

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis