miercuri, 23 aprilie 2014

Aplicatiile Secretului: Impulser

Am citit Secretul, şi Puterea, şi Magia, şi Secretul din spatele secretului, şi Cheile secretului, pe scurt am citit mult, literatură motivaţională, Biblia şi fizică cuantică, ăsta e defectul meu sunt şoarece de bibliotecă.
Nu am idei dacă am înţeles eu perfect cum vine treaba asta cu Legea atracţiei, poate cu articolul ăsta mă lămuresc, adică trebuie că funcţionează de vreme ce o să câştig. Ce ştiu sigur e că m-am ales cu o durere serioasă la coloana şi aşa deformată lejer de anii copilăriei petrecuţi în bănci prea înalte şi apoi prea scunde.
Ce am înţeles din toate lecturile astea? Că suntem mai mult decât un costum din carne care aleargă prin zonă, că mintea noastră ne influenţează lumea şi trupul, că suntem energie pură.
Unul din primele postulate ale Legii atracţiei este că deşi gândurile sunt importante, deşi contează ce gândeşti magia constă în ce simţi în timp ce gândeşti, îţi repeţi degeaba că va fi bine dacă tu simţi cum te prăbuşeşti pe interior, bine probabil nu o să fie atât de tragic pe cât ar putea fi dar perfect nu o să îţi iese.
Contează sentimentul din spatele gândului, contează, aşa cum zicea un doctor în fizică neamţ al cărui nume îmi scapă cu desăvârşire dar pe care puteţi să îl ascultaţi aici, câmpul magnetic dezvoltat de inimă în baza gândului.
A fost o vreme în care credeam că iubirea se naşte în inimă, a fost o vreme când am devenit raţionali şi am decis că e o reacţie a creierului, o obsesie, a fost o vreme când am devenit pierduţi în lume şi am decis că iubirea e o reacţie chimică, acum ne-am întors redescoperim inima, ne redescoperim ca formă de energie, ne redescoperim magnetismul.
Pentru că asta suntem noi şi lumea noastră particule intens vibratorii ţinute la un loc de un sistem complex de forţe de atracţie şi respingere. Şi dacă noi suntem energie, dacă suntem influenţaţi de câmpul magnetic al pământului şi câmpurile electromagnetice din jur, de  ce nu am aplica secretul ăsta şi în medicină?
Să ne întoarcem la înţelepciunea ascunsă în pergamentele antichităţii, la vremea când legile fizicii nu erau încă scrise în ecuaţii dar erau respectate, la vremea când omul şi natura lucrau în acelaşi ritm, în baza unul impuls armonic.
Să ne întoarcem privirea spre interior şi să ne dăm o şansă să ne vindecăm natural, folosind terapia cu impulsuri magnetice , adica magnetoterapia. În fond suntem o minune a naturii corpul nostru a fost creat cu un echilibru perfect de substanţe pe care aportul medicamentos îl cam strică de ce n-am recunoaşte, iar interventiile chirurgicale sunt inca destul de barbare ca tehnica,  mai ales in Romania.
Suntem energie şi ea nu poate fi distrusă niciodată, poate fi însă modificată, de ce să nu folosim o altă formă de energie pentru a o aduce din nou în starea perfectă pe cea care ne compune?
Sursa imaginii Pinterest



Un comentariu:

  1. Ai rezistat mult, eu m-am oprit la Secretul.
    "de ce să nu folosim o altă formă de energie pentru a o aduce din nou în starea perfectă pe cea care ne compune?" - asta foarte bine spus. Mi se intampla des sa citesc articolele tale si sa raman cu o fraza in minte...ceva care ma atinge.

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis