joi, 3 aprilie 2014

Anonima catre Iepuras

Nu ştiu cum vi se pare vouă dar eu una găsesc extrem de nepotrivit modul de distribuire a cadourilor de către Iepuraş. Cum care? Iepuraşul de Paşte, bine, recunosc e un pic de efort să îmi fac ghetele de Moş Nicolae şi dap nici bradul de Crăciun nu se împodobeşte singur dar una e să găseşti şi tu cadourile la un loc şi alta să alergi după ele pe pajişte.
Şi de ce ne aduce tot timpul ciocolată după chipul şi asemănarea lui şi ouă vopsite? Nu că alea nu ar fi bune dar dacă s-ar uita şi el după pantofi damă online ar descoperi că există pe piaţă nişte încălţări adorabile la fel de frumoase ca ouăle încodeiate în Moldova şi cu avantajul că nu se consumă la prima utilizare ba te bucuri de ei vreme lungă până la apariţia sandalelor.
Bine o să îmi spuneţi că Iepuraşul nu e totuşi Moş, că de unde atâtea fonduri pe capul lui, că pantofii, deşi nu-s scumpi, sunt totuşi marfă de sezon. Bine, pricep, e mai jenat financiar, nu-i bai exista la oferta botine cu toc, care şi astea ne-ar avantaja gleznele fine, că deh ploile reci de octombrie sunt numai la 5 luni distanţă şi botinele spre deosebire de ciocolată nu au cum să mi se strice în debara .
Serios, până şi nişte cizme peste genunchi ar fi de preferat, că le-aş lăsa cuminţi şi frumoase în cutia lor până la vremea Moşilor de iarnă când le-aş pregăti pentru alte cadouri .
Unele din ele sunt mai ieftine decât ciocolata mea preferată, in plus el cumpără multe şi ar beneficia de reduceri şi totuşi Iepuraşul îmi aduce bunătăţi dulci care se topesc în soarele de primăvară, pe care nu mă lasă sufletul să le las să se piardă şi creierul să le mănânc, de vreme ce costumele de baie sunt gata să intre în scenă.
Să stea cineva de vorbă cu el vă rog, nu vine în sezonul paltoanelor şi puloverelor prietenoase cu formele rotunde ci în ajunul rochiilor vaporoase şi pantalonilor scurţi, chiar nu poate face un minim efort de dragul nostru să ne aducă nişte daruri mai puţin periculoase şi să le pună pe toate la un loc? Îs femeie serioasă cum credeţi că mi-ar sta căutându-le prin faţa blocului că  nu posed gazon personal?
Nu răspundeţi, era pur şi simplu retorică, nu le doresc imaginea asta prin cap nici duşmanilor mei dar voua.

PS Scrisorile către Iepuras unde se trimit?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis