sâmbătă, 15 martie 2014

povesti cu dadace

Eu şi al meu am fost doi oameni normali, după aia ne-am găsit unul pe celălalt şi a început dezastrul care s-a completat de minune cu gemenii.  
În caz că nu aveaţi bănuieli dacă să creşti un copil te costă ceva bani, eh bine să creşti doi deodată te costă şi mai mult, aşa că am pus de un consiliu de familie şi am decis să renunţăm la imaginea aia idilică în care eu aş sta acasă învăţându-i pe prichindei misterele universului şi l-aş aştepta pe el cu masa pusă. Fac mai mulţi bani aruncată fără milă în câmpul muncii de unde nu mă pot retrage graţios după fix 8 ore pe ceas, sau mai puţin, că nu mi-s bugetară.
Era clar că trebuia să steie cineva şi cu plozii şi la fel de clar că acel cineva nu era unul din noi. Variantele la dispoziţie adică soacră-sa şi soacră-mea au picat din start, fiecare fiind plin de încredere în mama personală că doar am văzut cum ne-au crescut pe noi şi aşa am ajuns la varianta bonei.
Îhm ştiu când am văzut Jurnalul unei dădace am fost ofuscată cetăţeneşte de camera de supraveghere ascunsă în ursuleţ, când am ajuns mamă care trebuie să îşi lase copii pe mâna altcuiva ofuscarea mi-a trecut, ajutată masiv de primele două dădace.
Dădaca întâia avea un obicei foarte bun pentru ea, de a dormi minin 8 ore din 24, majoritatea pe canapeaua noastra din sufragerie, singura ei problemă reală era să se trezească înainte să ajungem acasă, să scoată copii din ţarc şi să îi facă prezentabili. Poftim de verifică tu de la lucru ce face dădaca acasă, o fost greu, ne-am chinut mai rău decât dacă am fi încercat să ne prindem reciproc, eu cu al meu, în flagrant de adulter dar până la urmă i-am descoperit meteahna şi ne-am ocupat de problemă şi pe viitor.
Amu’ beneficiem de supraveghere video cu dvr online, când ne apucă dorul de casă numa’ ce ne aruncăm galeş privirea în direcţia mobilului şi instant ne vedem şi auzim  plozii de regulă ţinându-se de drăcii dar măcar aici nu e vina dădacei ci a geneticii şi nu mai avem ce zice.
Dădaca a doua era foarte de treabă în casă, doar o ţineam sub supraveghere video, ne plăcea  de ea şi că avea des activităţi în aer liber cu plozii. Eram chiar fericiţi, mă rog în măsura în care poţi fi când plăteşti pe cineva să meargă în parc să se joace cu copilul tău, pentru că nu eşti suficient de bogat să faci asta personal. Am trăit cu ea visul unei nopţi de vară, bucuroşi că plozii îşi oxigenau corespunzător plămânii.
Dar a venit toamna şi plozii de oxigenau în continuare aproape toată ziulica, aşa că am început din nou să dezvoltăm neşte lejere simpome de paranoia, hai acasă mai veneam aşa pe nepusă masă, dar cum naiba să găseşti maşina prin capitală.
Până într-o zi când al meu deja convins să petreacă o zi în portbagaj ca să supravegheze evenimentele a ajuns pe http://www.ultramaster.ro/monitorizare-gps-flota.html şi aşa am ajuns să ne dotăm şi cu spioni de maşină.
Eh din momentul în care  maşina e monitorizată GPS e floare la ureche s-o găseşti, nu la fel de uşor s-a dovedit a fi să nu omor dădaca după ce mi-am văzut copii lăsaţi de capul lor în maşină într-un cartier nu tocmai recomandat minorilor.

Acum suntem la dădaca a treia, pana aici lucrurile merg bine, casa e supravegheată, maşina e monitorizată şi eu mă întreb ce naiba o să facem când copii or ajunge la vârsta muzeelor şi altor activităţi din astea educative. Am totuşi mari speranţe că tehnica de supraveghere va evolua şi că al meu va ţine pasul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis