luni, 10 martie 2014

mortii cu mortii

E ciudat de unde îţi vine uneori inspiraţia, al mine azi a venit de aici, sau poate ideea asta de cimitir al blogurilor mi-a ordonat numai în cuvinte lucruri care îmi umblau de mult prin inimă şi  nu îşi găseau hainele să iese în lume.
M-am gândit la toate lucrurile moarte pe care le ducem zilnic cu noi, în fiecare clipă şi refuzăm să le privim ca atare: cadavre de relaţii, iubiri intrate în putrefaţia minciuni, familii descompuse lent.
Ne minţim că există o estetică a urâtului, că poate mortul nu e chiar mort şi încă o pungă de lacrimi îl va repune pe picioare, că încă o noapte de veghe, încă o plecare a ochilor să nu vadă culoarea aia galben verde specifică morţilor pe care refuzăm să îi îngropăm.
Poate am iubit mult relaţiile astea, poate ni se rupe un colţ de suflet să se pună cruce pe mormântul ei şi atunci mai aruncăm în aer un puf de „ e trecător” şi nu băgăm de seamă că obţinem exact efectul unui parfum bun irosit pe un mort, amplificăm miasmele.
A fost cândva minunat dar acum nu mai e decât o carcasă în care culpa şi ruşinea şi tristeţea îşi rod drumul ca viermii reali.
Morţii vii sunt drăguţi numai în romanele adolescentine, în rest sunt înfricoşători şi trebuie să le pui capăt trecându-le prin inimă ţepuşa recunoaşterii pentru a evita să te muşte şi să devii ca ei.
Chiar mă întreb de câte morminte aş avea nevoie urgent dacă m-aş decide să îmi las morţii să se odihnească. Cine mai vreau un plaţ în apropriere?




3 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. locul pentru un mormant, cam ca numerele la casa

      Ștergere
  2. Eu nu vreau nici un Platz. Sa ma arunce in mare....
    Si am cam fost inconjurata de morti zilele astea. Prea multi deodata.

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis