miercuri, 26 martie 2014

Haina nu o face pe femeie dar sigur ajuta

Mi-aduc aminte de facultate ca de o altă viaţă, de fapt aproape a trecut de atunci o viaţă. Era pe vremea de dinaintea internetului, pe vremea când te asociai cu un prieten şi plecai la colindat şi haine de căutat. Poate vremurile alea aveau un parfum al lor, îs sigură că pe undeva se găsesc nişte ciorchini de nostalgici care îşi amintesc la o cafea cum era pe atunci şi regretă că nu mai e la fel.
Eu nu fac parte din ei. În anul în care am terminat facultatea am pierdut zile bune căutând costumul perfect pentru licenţă treabă pe care acum aş putea să o rezolv cu un click pe rochii TinaR. În  Realia mi-a trebuit o saptamana să ajung în magazinul lor şi când am ajuns era prea âtrziu, îmi cumpărasem deja costumul şi era cu mult înaintea epocii în care mi-aş mai fi permis încă unul, aşa că m-am multumit cu un top pe care îl am şi în ziua de azi, care arată la fel de bine ca pe atunci , meritul lui şi care îmi vine la fel de bine, meritul meu că m-am ferit de kilogramele suplimentare.
Apoi a venit vremea mersului la birou, am mers direct acolo unde ştiam magazinul în căutarea unor rochii office  şi pentru prima dată am suferit din cauza modei, nu mai aveau reprezentanţă în târgul meu uitat de timp. Aşa că ani de zile am mers la lucru în haine anonime cărora le lipsea un nu ştiu ce, doar nu era să merg până în Bucureşti în căutarea unei rochii. Apoi m-am obişnuit cu hainele gri şi am uitat că o rochie e mai mult decât o bucată de material menită să te acopere.
Când am primit invitaţia la nunta unei prietene mi-a trecut prin minte o frântură neclară de amintire, ceva ce ştiusem parcă într-o altă viaţă dar uitasem.  Până când am regăsit TinaR la o căutare google după rochii de ocazie şi mi-am adus aminte că hainele în sine au o magie aparte, că în fond Cenuşăreasa nu a strălucit la balul cu pricina prin inteligenţă, că fără rochia şi pantofii potriviţi nu ar fi prins în veci o privire a prinţului.

Mi-am cumpărat cuminte o rochie ieşită poate din bagheta zânei mele bune şi aştept să văd dacă o să găsesc şi eu un prinţ la bal, dacă nu, ştiu oricum unde să mă duc după nişte rochii magice de mers la lucru, undeva îl găsesc eu pe prinţul meu. 

Un comentariu:

Da-ti cu parerea ca e gratis