duminică, 23 martie 2014

De ce scriu

A fost odată ca niciodată, şi de nu s-ar povesti n-ar mai fi, o fetiţă mică şi curioasă  numită Emma.
Şi Emma singură era mai curioasă decât o grădiniţă întreagă de copii aşa că uneori Mama o trimitea să se joace şi nu îi mai răspundea la a o mia întrebare cu „De ce?”
Într-una din zile după ce băuse o cană de lapte cu miere, mâncase o chiflă aburindă, scoasă atunci din cuptor, şi unsă bine cu unt auriu şi dulceaţă de vişine şi o întrebase pe Mama 999 de lucruri, Emma o lăsase totuşi să îşi vadă de pârjoale şi pornise să verifice singură de ce –urile lumii
A mers ea cât a mers şi s-a întâlnit cu un râu care curgea vesel la vale, apa lui se juca sărind din piatră în piatră şi părea să râdă în hohote
-         De ce curgi? l-a întrebat Emma vârânduşi degetele în apa de cristal
-         Aşa mi-a fost mie menit să izvorăsc din munte, să ocolesc toate obstacolele şi să curg mereu spre marea cea mare, să nu îmi găsesc liniştea până nu mă voi pierde între alte ape şi îmi voi împărţi poveştile cu ele.
În timp ce Emma asculta o rază de soare căzu peste apă transformând-o în picături de diamante, aşa că fetiţa privi în sus spre soare, care nu mai era acolo unde îl văzuse ea de dimineaţă
-         De ce te mişti pe cer?
-         Aşa mi-a fost mie menit, să apar la răsărit şi să trec peste cer, să merg mereu spre asfinţint şi să nu am linişte până  nu mă voi întâlni cu luna şi îmi voi împărţi poveştile cu ea.
Emma se gândi un pic şi poate l-ar mai fi întrebat ceva dar chiar atunci o boare de vânt îi făcu pletele blonde să tresalte
-         De ce sufli? Îl întrebă ea pe vânt
-         Aşa mi-a fost mie menit, să alerg mereu de la deal la câmpie şi de la munte la mare, să nu am linişte până nu voi spune macilor poveştile din inima codrilor de stejari şi steiurilor de piatră legendele parfumate ale florilor câmpiei.
Chiar înainte să mai întrebe ceva ochii Emmei văzură o femeie scriind ceva sub vişinul înflorit din grădină şi o porni spre ea
-         De ce scrii?
-         Aşa mi-a fost mie menit, să stau plecată peste foile de hârtie şi să nu am linişte până când nu voi spune oamenilor poveştile sufletului meu.
Emma ar mai fi spus ceva, dar Mama închise caietul, îşi scutură din păr florile de vişin şi zâmbi
-Şi acum hai să vedem ce ne povestesc pârjoalele de la prânz.
Emma îşi aduse aminte că mâncase ceva de dimineaţă, dar apoi umblase mult şi întrebase multe aşa că se gândi că o putea întreba pe Mama despre poveştile ei şi după ce mânca aşa că tăcu şi merse cu ea.
 De ce scriu altii e treaba lor dar va puteti baga nasul pe aici



7 comentarii:

  1. măăăăi... de unde ştii tu că puneam zilnic 999 întrebări care începeau ce "de ce..."?
    dulceaţa de vişine însă...

    RăspundețiȘtergere
  2. Si de ce face pomul ciori in Romania? Asta stii?
    Ca de scris... treaca, mearga... :)
    Mi-a placut povestea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Povestea ta mi-a adus aminte de fiul meu. Pana sa il am, nu credeam ca poate exista cineva care sa se uite senin in ochii tai si sa te intrebe orice raspuns i-ai da:Da, de ce? Si asta de nenumarate ori la rand. Nu se plictisea sa intrebe.

    RăspundețiȘtergere
  4. Scriem când avem ceva de împărtășit, o durere de strigat sau o bucurie de zâmbit...

    RăspundețiȘtergere
  5. Povestea ta are miros de copilărie şi de ce-uri uitate dar folosite în exces cândva. Ador chiflele, untul, pârjoalele dar urăsc sincer dulceaţa de vişine. Asta aşa, pentru că prea mult, azi, am vorbit de spre...cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  6. "să nu am linişte până când nu voi spune oamenilor poveştile sufletului meu"! Asta-mi doresc şi eu mie, să nu am linişte până nu voi spune oamenilor poveştile mele.
    Mi-am amintit de desenele pe care le urmăream înainte de a pleca la şcoala. Se numeau "Familia De Ce" şi erau cu un bebeluş care-şi întreba mereu familia "de ce...". Bunica rezolva problemele cu plantele, bunicul cu astronomia, tatăl cu tehnologia, mama cu animalele. Erau foartr frumoase şi educative. Mă dădeam şi eu inteligentă după ce le urmărea căci erau spuse pe limbajul meu, pe limbajul unui copil de clasa a doua

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, acel "aşa mi-a fost mie menit" spune mai mult decât o mie de motive... sau 999.

    Eu n-am avut parte de cei 999 de "de ce". M-au cruţat copilaşii mei...

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis