luni, 3 februarie 2014

Numai (prietena de ) mama sa nu fii

Poate nu ştiţi dar eu am multe prietene mămici, nu că aşa am ales eu ci aşa s-a întâmplat să fie, cum începeam să mă înţeleg cu o fiinţă umană cum venea într-o zi cu un zâmbet până la urechi anunţându-mă entuziastă că o să fie mamă.
La început m-am bucurat. Şi pe perioada sarcinilor când am auzit mai multe decât mi-aş fi dorit despre diverse proceduri m-am bucurat, pentru ele, că îşi împlineau visul.
Am continuat să mă bucur şi când au început să evadeze din casă că nimeni nu poate socializa exclusiv cu un sugar şi să rămână întreg la cap, mă rog asta e părerea mea nu sunteţi obligaţi să ţineţi cont de ea.
Aşa cum spuneam m-am bucurat cât prevede regulamentul până când balanţa s-a înclinat, până când am avut în jur prea multe mame, până când toate conversaţiile cu unele din fiinţele astea au devenit un fel de pomelnic al intrărilor şi ieşirilor din plodul personal, până am căpătat mai multă experienţă teoretică în culoarea, mirosul şi consistenţa unui caca de bebe, decât mămicile în sine. Că deh ele aflau din experienţă directă, mie îmi povesteau conştiincios vreo şapte aşa că puteam deja să emit păreri foare bine fundamentate despre normal şi anormal în materie.
După aia nu  m-am mai bucurat, am început să răspund preferenţial la telefoane, să mă descopăr ocupată la ora cînd eu, ea şi plodul ar fi trebuit să ne facem promenada, enunţ în care atât ea cât şi plodul sunt variabile şi eu sunt constantă.
Nu am găsit în mine capacitatea de a mă entuziasma că ăla micu a vorbit la numai 1 an jumate şi merge singur tot pe la vârsta aia că io am fumat capitolele alea pe la 7 luni şi e greu să mă impresionezi în domeniu.
Mno între toate mamele astea există şi excepţii, femei care nu au suferit transformări ale personalităţii, care pot vorbi şi de ploade şi de ele şi, culmea încă, şi de mine deşi eu, care este, nu am plod şi am devenit nu-i aşa un cetăţean de rangul doi în comparaţie cu ele.
Cu excepţiile astea încă vorbesc oricând vor ele despre orice vor ele, pentru că ştiu să îşi păstreze şi singure limitele. Pentru ele pot pierde o oră căutand pe net cartea aia pe care vor ele să o citească. Mno e drept că o să pun un link afiliat că nu văz de ce nu am profita şi noi de efortul ăsta dacă tot am cercetat de mi-au sărit capacele.

Ca urmare cartea asta este pentru tine, că vrei s-o citeşti să îi faci faţă ploadei, îmi pare rău că nu am găsit-o şi la reducere, partea bună e că Libris are transportul gratuit indiferent de valoarea comenzii deci nu trebuie să aştepţi să  se strângă mai multe, deşi la secţiunea sub 10 lei mai sunt câteva interesante.

7 comentarii:

  1. Cu banuiala ca-s ceva mai batrana, as putea sa-ti spun "bun venit in club" :) De-a lungul anilor am patit exact la fel. Puteam sa scriu carti intregi despre ingrijirea unui copil. Cand nu am mai suportat sa mi se spuna "tu nu stii ce inseamna greutatile, ca nu ai copil" am inceput sa tai fara mila firul de prietenie care ne mai lega. Vreo doua au inteles si, peste ceva ani, cand copii aveau o alta varsta, mi-au spus ca am avut dreptate sa reactionez asa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh nu-s nici eu chiar vreun puisor de primavara asta, dar nu inteleg de ce o trebui sa traim cu totii al indigo si de ce copilul lor o trebui sa fie important si in viata mea

      Ștergere
  2. Ironia este că tocmai eu, care am un blog ce poartă numele copilului meu, să-ţi dau dreptate. L-am născut pe Mihnea la 38 de ani, deci ştiu cum este şi de cealaltă parte. Şi eu mă săturasem să aud în fiecare zi despre temele copiilor şi despre fiecare ispravă. Mi-am spus atunci că nu voi face aşa, dacă va da Domnul să am vreodată copil. S-a întâmplat această fericire şi nu am uitat că nu trebuie să înnebunesc oamenii, vorbind doar despre fiul meu. În viaţa reală, chiar mi-a ieşit. În cea virtuală, s-a întâmplat probabil, să fiu percepută ca o mamă de genul acela. Dar nu a fost decât întâmplarea ca soţul meu să facă un blog, cu intenţia de a-l încuraja pe Mihnea să deseneze, postându-i acolo "operele". Eu, care demult vroiam să încep să scriu, am început să pun aici şi câte o poveste despre el, că era blogul lui, cu numele ales de el şi apoi aici am rămas, amestecând de toate pentru toţi. Nu e bine ce am făcut, dpdv bloggeristic, dar sper să nu fiu una din mamele acelea exasperante. Măcar atât. Bine te-am găsit, Mihaela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit! Pe tine te-am perceput ca un om echilibrat, e normal sa vorbesti despre copilul tau, ca e al tau si ti-e drag, e normal sa vorbesti despre familia ta, e normal sa vorbesti si despre pisica ta. Suntem oameni si e normal sa vorbim despre ce iubim dar nu 25 de ore din 24 si mai ales cu cu detalii cel putin jenante la un moment dat. Chiar si lucrurile bune sunt uneori prea intime sa le impartim asa cu toata lumea ce sa mai zic despre problemele alaptarii si altele din aceeasi categorie, eu cu alea am ajuns la limita

      Ștergere
  3. pot să-ţi promit că nu vom avea niciodată discuţii de gen. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic ca o sa avem din partea mea dar sper sa nu imi pierd echilibrul :)

      Ștergere
  4. L-am facut pe Ionut destul de devreme, la 23 de ani, si nu am avut timp sa imi las prietenele sa ma plictiseasca. Sper ca nici eu sa nu le fi plictisit cu problemele si realizarile copilului meu. Acum, ca e mare, descopar cu uneori ma apuca nostalgia si ma trezesc povestind pe blog despre ispravile lui din copilarie. :)
    Intr-o zi, cand vei avea timp, sa-mi povestesti si mie pe indelete cum e cu linkurile astea, ca parca as fuma si eu o tigara din banii de afiliat. :)

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis