luni, 23 septembrie 2013

Leacuri

Când îşi plimbă luna raza peste fiinta-mi obosită,
Când cu razele de soare ziua nouă mă ridică,
De mi-e frig sau sunt văpaie, de mi-e drag sau mi-e urât
Când înscriu în josul foii un "Sfârşit" şi-un "Început",
De îmi este lumea scoică sau mi-e spărgător de vise,
Când îmi fură alţii totul sau primesc cele promise,
Când mi-e iarnă sau mi-e vară, când mi-e rouă sau mi-e vânt
Mă retrag tăcut din toate câte sunt pe ăst pământ
Şi în colţul meu de-odaie îmi aplic pe suflet leac
Cel mai bun pentru tristeţea inerentă ăstui veac
Din oglinda fermencată ce-am furat-o din poveşti
Îmi şoptesc un "Nu contează, Eu te plac aşa cum eşti"


Ceilalţi psilunatici sunt aici 

sâmbătă, 21 septembrie 2013

De toamna

A venit toamna? Frunzele copacilor din faţa ferestrei sunt încremenite şi totuşi le aud foşnetul. Nu, nu sunt ele, e sunetul ireal al clipelor mele zgribulite sub vântul rece al gândului. Le simt alergându-mi bezmetic prin întreaga fiinţă, căutând ceva de mult pierdut, de mult uitat, căruia încă îi mai intuiesc contururile,  ca unuia din cuvintele care ţi se plimbă îndărătnic pe limbă refuzând să se lase cuprins în litere şi redat lumii.
         Ce caută? Ce am pierdut puţin câte puţin de-a lungul drumului astfel încât să nici nu bag de seamă, să nu îi păstrez măcar o fotografie într-un album îngălbenit de timp?
         Mintea mea, nomadă prin lumea poveştilor, a uitat să ţină socoteală şi clipelor de nevisare şi nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu mine in timp ce ea  broda cu ac de  argint doimea perfectă de care furia zeilor m-a rupt la începutul timpurilor.
         Ştiu că nu are habar  ce  am pierdut, se limitează să emită opinii, lumea a trecut pe lângă noi în tot timpul acesta fără să o băgăm de seamă. Sau poate noi am trecut pe lângă ea? Dacă ne-am fi obosit să trecem prin lume cu ochii larg deschişi probabil am fi ştiut unde am rătăcit detaliul acela miniatural al cărui nume ne scapă şi pe care îl presimt totuşi important.
         Mi-amintesc începuturile, vremea când credeam că fericirea fecundează fiecare vis făcând să se nască lumi minunate , când eram încă împresurată de muze şi îmi vedeam viitorul întinzându-se în şapte zări şi peste şapte mări, când m-am avântat peste fiecare hotar şi am plătit necondiţionat  în fiecare vama ce am trecut-o.
Mi-am lăsat bucăţi de suflet peste tot şi în vama iubirii şi în a urii şi în a dorului şi a milosteniei, nici nu e de mirare ca acum am un loc gol în care gândurile îmi învârtejesc viaţa. Acolo îmi ţineam sufletul şi credeam că e inepuizabil. Îmi strâng mai bine şalul în jur, frunzele copacilor sunt tot încremenite poleite de un soare blând, e frig numai în mine. Mi-a venit toamna

Restul duzinarilor sunt aici 

luni, 16 septembrie 2013

Palatul Jean Mihail

A venit toamna sau cel puţin se pregăteşte temeinic cu ploi din ce în ce mai lungi. A trecut vremea plimbărilor prin grădinile târgului aşa că dacă ajungi în Craiova pe timp ploios fă-ţi timp să vezi Palatul Jean Mihail
Poate îl vei regăsi ca Muzeul de Artă pentru că din 1954 are rolul acesta, dar noi acasă aşa îl ştim Palatul Jean Mihail. E o bucată dantelată de istorie amplasată în buricul târgului în spatele Primăriei şi al 2 paşi de kilometru 0 aşa că nu e greu de găsit.
Este una din construcţiile care pe străzile Romei sau Madridului te-ar face să suspini discret în faţa stilului din late părţi şi pe lângă care noi, trecem zilnic ignorând-o.
Şi totuşi aici s-a scris istorie  la sfârşitul verii anului 1940 la palat au avit loc tratativele româno-bulgare în urma cărora,la 7 septembrie, ţara noastră a cedar Bulgariei Cadrilaterul.
Spre deosebire de alte clădiri care poartă plăcuţe ce amintesc de personalităţile ce le-au trecut pragul faţada palatului nu e tulburată cu aşa ceva însă i-a găzduit de-a lungul timpului pe regele Carol I şi regina Elisabeta, apoi pe regele Ferdinand şi este locul din care Tito a condus operaţiunile de eliberare a Belgradului
Palatul a fost ridicat între anul 1900-1907 la cererea lui Constantin Mihail care ar fi fost al doilea în clasamentul Forbes pentru România din acele timpuri, secondându-l pe premierul GH Grigore Cantacuzino.
Şi-a dorit o reşedinţă corespunzătoare averii sale, amplasată în centru Craiovei şi a apelat la arhitectul curţii regale Paul Gottereau lucrările fiind supravegheate de arhitectul italian Constantino Cichi.
Dacă nu eşti pasionat de istorie atunci bucură-ţi ochii numai cu frumuseţea clădirii rezultate din colaborarea celor doi.
 Construit în stilul academismului francez, cu elemente arhitecturale ce aparţin barocului târziu, palatul este remarcabil atât prin bogata sa arhitectură exterioară ( ancadramentele ferestrelor, ornamentele faţadelor, lucrările de feronerie ale balcoanelor, patru coloane adosate etajului I, al corpului central decrosat, loggia centrală de pe faţada sudică a palatului, acoperişul mansardei), cât şi prin amenajările interioare ( scara de onoare din marmură de Carrara, candelabre din cristal de Murano, oglinzi veneţiene, stucatura în mare parte aurită, plafoane pictate sau din lemn sculptat, luminatoarele cu vitralii, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon).

Legenda spune, şi nouă ne plac legendele, că proprietarul a cerut regelui aprobarea să acopere palatul cu monede de aur şi că răspunsul ar fi fost afirmativ, dar ca monedele să fie aşezate în dungă. Constantin Mihail s-a mulţumit să acopere palatul cu ardezie, însă clădirea a fost dotată încă de la început cu instalaţie electrică şi încălzire centrală iar cu ocazia restaurării care încă se desfăşoară specialistii au facut o descoperire extraordinara. "Farfurioarele de sub becurile unui candelabru sunt din aur de 24 de carate"
Muzeul prezintă publicului colecţii de pictură universală ( şcoala olandeză, flamandă, franceză, italiană) şi românească (secolele XVI- XX, lucrări de Constantin Lecca, Theodor Aman, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, ea mai amplă şi valoroasă colecţie de pictură şi grafică Ion Ţuculescu, ilustrând toate perioadele de creaţie ale artistului, din anii studiilor liceale până în ultimul an de viaţă. Tot aici vă puteţi întâlni cu Domnişoara Pogany alături de alte opere ale lui Constantin Brâncuşi.
Ar fi multe de povestit dar cuvintele şi fotografiile oricât de reuşite nu pot suplini o plimbare prin unul din palatele României şi o oră de răsfăţ între operele sale de artă




vineri, 13 septembrie 2013

Duzina de cuvinte triste




          Azi a fost o zi frumoasă. Am ieşit la plimbare ca pe vremuri când eram cei mai buni prieteni. Mi-a zis să îl aştept aici, cred că s-a dus să îmi cumpere ceva. Ar trebui să ştie că nu am nevoie de jucărioarele alea pe care le tot văd la televizor, eu mă bucur când ne jucăm numai noi, amândoi. Sper numai să nu fi păţit ceva, era dimineaţă când mi-a zis să îl aştept şi uite a trecut şi ultimul tramvai. Aş vrea să ştiu că este bine, chiar dacă va trebui să îl mai aştept o vreme.
         Mi-e un pic teamă, de ceva vreme îmi dau târcoale doi indivizi dubioşi, eu am stat cuminte să nu le atrag atenţia dar chiar nu îmi place cum arată tipii ăştia şi miros a alcool, niciodată nu mi-au plăcut oamenii care beau atât de mult. De ce beau oamenii de fapt? E ca şi cum în licoarea aia care li se urcă la cap ar avea asigurată o doză de uitare. Săracii de ei,  au atâta nevoie de fericire încât se mint aşa cu uitarea, n-au pic de doxă dacă stai să te gândeşti bine.
         Stai un pic ceva nu e în regulă, ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că îl aşteptam în staţia de tramvai şi era seară şi uite acum e dimineaţă şi sunt închis. Şi erau şi doi tipi beţi acolo, de fapt îmi simt capul greu de parcă aş fi băut şi eu. De ce m-au închis? Ce am făcut?
         Aud cum discută de cealaltă parte a uşii, ca pana acum ar fi trebuit sa vina cineva după mine. Normal că ar fi venit dar de unde să ştie că m-ai adus aici în încăperea asta cu lanţuri prinse în şurub
         Încă n-a venit, mi-e un pic foame şi foarte sete, cred că sunt la puşcărie. Ce am făcut totuşi în noaptea pe care nu mi-o amintesc? Oamenii ajung aici pentru înşelăciune sau furt sau crimă. Dar nu am facut nimic din astea si nu ţin minte să mă fi judecat, mai am timp, ştiu eu că întâi trebuie organizat un proces, să se dovedească dacă am greşit cu ceva. Pentru mine nu s-a dat nici un verdict şi sigur va veni să mă ia acasă.
         Uite, a venit îi aud paşii. Nu, a fost o iluzie, cred că de la sete am început să aud lucruri care nu sunt,  „balta cea veche—sunetul unei broaște  sărind în apă„ deci asta voia sa zică Basho prin haiku.
         Nu ştiu de când sunt aici, oriunde o fi aici, m-au scos din camera aia şi m-au dus în alta cu lumină puternică, am încercat să le spun că mi-e sete dar cred că nu m-au înţeles, cineva a venit cu o seringă şi mi-a făcut o injecţie, mi-e somn, sunt atât de obosit încât aproape aş bea şi o drăcie din aia neagră din care bea el, cafea columbiană, pentru că dacă adorm nu o să mă mai găsească niciodată şi nu se va putea descurca fără un căţel care să aibă grijă de el.
         Asta a fost duzina mea de cuvinte, restul sunt in tabel la Psi


marți, 3 septembrie 2013

Hobbitul

Că iar m-am lenevit la categoria cărţi. Mă gândisem să vă scriu despre Hobbit-ul lui JRR Tolkien, dap am reuşit s-o citesc, poate o să văd şi filmul.
Dar parcă aş putea să vă spun ceva ce nu ştiţi despre carte pe care să nu-l bănuiţi dacă aţi citit Stăpânul Inelelor sau dacă aţi văzut filmele. Este clar că lui Tolkien îi sunt dragi hobbiţii, până şi eu m-am muta în comutat dacă aş avea posibilitatea şi m-aş purta ca un hobbit veritabil, aventurile nu sunt pentru mine.
Este o poveste ca toate poveştile adică o poţi citi la ce nivel vrei sau poţi tu, o poţi vedea ca un copil - căutarea unei comori sau o poţi privi ca un matur analitic - o călătorie iniţiatică în cursul căreia domnul Bilbo Baggins îşi recuperează, chiar mai mult decât îi trebuie, latura Took a personalităţii.
E o carte în care presimţi nostalgia din Stăpânul Inelelor, o aventură în urma căreia este posibil să îţi regăseşti lumea şi să trăieşti fericit în ea pe mai departe, care nu îţi modifică fiecare fibră a sufletului făcându-l incompatibil cu viaţa de dinainte.
Aşa că m-am gândit să schimb stilul la recenzii de data asta şi să vă las câteva citate care mie mi-au plăcut de prin carte.

„ – Cum adică? spuse. Îmi urezi o dimineaţă bună, sau vrei să spui că dimineaţa e bună, fie că vreau eu sau nu; sau vrei să spui că te simţi bine azi, de dimineaţă; sau că e o dimineaţă care te face să vrei să fii bun?”

„E ciudat, dar lucrurile plăcute şi zilele fericite se povestesc într-o clipă şi nu prea merită să asculţi vorbindu-se despre ele; pe când lucrurile care te supără, care sunt pasionante sau te înspăimântă pot alcătui o poveste bună sau, în orice caz, cer oarecare timp pentru a fi povestite.”

„Dacă vrei să găseşti ceva, cel  mai bun lucru e să-l cauţi ( sau cel puţin aşa le-a spus Thorin piticilor celor tineri). Sigur că, de obicei, dacă te apuci să cauţi ceva, găseşti, dar nu întotdeauna tocmai ce-ai căutat.”

„Să nu râzi niciodată de dragonii vii, prostule! îşi  spuse; mai târziu asta deveni una din zicalele lui favorite, transformându-se  apoi în proverb. „Eşti departe de sfârşitul aventurii”, adăuga el, ceea ce era, de asemenea, foarte adevărat.”

„Dacă ar fi mai mulţi care să preţuiască mâncarea şi cântecul, şi veselia mai presus de comori şi de aur, lumea ar fi mai fericită. ”


„Era cât se poate de mulţumit; şi şuieratul apei în ceainicul de pe vatră a rămas , pentru el, muzica  cea mai dulce, mai dulce chiar decât fusese în zilele liniştite dinaintea Petrecerii Neaşteptate”
Pentru mai mult cartea va asteapta aici