sâmbătă, 28 decembrie 2013

Si ce faci de Revelion?

Mno că şi azi o fost o zi bună, de fapt genială. De dimineaţă am trişcotat un pic cât să-mi dezmorţesc nervii încleiati de filme cu Moş Crăciun,  mi-am mai scris un blog de rezervă pentru zilele când o să fiu prea ocupată să luminez lumea cu înţelepciunea mea, am fost la un ceai cu o prietenă, amu’ m-am delectat cu o cafea şi abia aştept să văd Mambo diseară. În nici un moment nu m-am simţit incompletă sau neferictă. Mă rog, aproape în nici un moment şi mă rog nu chiar incompletă ci mai degrabă lejer jenată că-s atât de completă şi minunată.
Evenimentul a avut loc în cadrul unei întâlniri întâmplătoare cu o o cunoştinţă, o tanti ca să nu avem dubii. Ne-am pupat ritual în mijlocul străzii, chiar de ce se pupă oamenii care nu au nimic în comun când se întâlnesc? Şi care naiba e soluţia să îi ţii la locul lor că tu nu eşti născut într-o familie de ventuze şi nu apreciezi obiceiul?
Să revenim că am luat-o razna, ne-am pupat, ne-am lăudat bine, mai mult ea, cu ce am primit de la Moş Crăciun şi după aia a venit întrebarea întrebărilor. „Şi de Revelion unde te duci?
Acasă.
Ah uitasem eşti singură”
Ultima replică a venit însoţită de o privire de parcă îmi comunica vreo boală în ultimul stadiu şi necesitatea unui credit pentru achiziţionarea de colivi asortate, probabil Zara, că nu se face să fii îngropat fără colivă de marcă.
Şi în mintea mea s-or nsăcut concomitent două întrebări
1.     De ce oamenii singuri sunt priviţi cu un amestec de milă şi înfumurare?
Pe bune, este o alegere, întâmplător mie încă îmi place situaţia, când nu o să-mi mai placă fii sigur că o să iau măsuri. Dar chiar în momentul ăsta nu mă văz dispusă să dau de la mine şi să fac loc cuiva în viaţa mea.
Cine are impresia că există relaţii perfecte în care să nu dea fiecare de la el, să îşi facă de pe acum cadou nişte şedinţe de terapie, că o să plece la drum cu nişte concepţii greşite care or să-i tragă preşul de sub picioare.
Adică de ce m-ai limita la atâta lucru? Samantha Jones, parcă, avea dreptate cu faza aia singură şi fabuloasă, mă uit în jur şi sincer nu îmi lipseşte nimic şi nimeni. Dacă o să găsesc ceva care să îmi placă atât de mult încât să îl iau fără să am nevoie bine, dacă nu, nu ar fi mai bine să aştept apariţia unei necesităţi înainte de a-mi aglomera viaţa cu un om?
Ca să mă întorc la blog nu cred că mai am nevoie de cineva ca să-mi petrec Revelionul în altă parte, am două mâini, două picioare ,un carnet de cecuri şi o personalitate sclipitoare, cam tot ce îmi trebuie pentru a mă deplasa de acasă.
2.De ce e anormal să vrei să fii acasă de Revelion?  Am încercat şi restul variantelor şi nu mi se potrivesc, nici în adolescenţă nu eram vreun fan al petrecerilor monstru cu fum, alcool şi decibeli.Supriză, cu trecerea timpului nu m-am schimbat.
Nu îmi place să merg la un restaurant de Revelion şi să mă simt ca la o nuntă ( nici alea nu îmi plac), să mănânc lucruri pe care nu le-am ales eu ci sunt în meniu, să ascult muzică pentru care altfel aş percepe taxe de răbdare, să analizez critic doamne rubensiene (hai că-s delicată)  îmbrăcate în rochii strâmte şi sclipitoare care asudă vitejeşte pe ringul de dans la o sârbă cu domni la fel de durdulii ale căror chelii s-au transformat în arteziene. Să mai povestesc de faptul că nu fumez şi după vreo 3 ţigări fumate în jurul meu ochii încep să îmi lăcrimeze de zici că mi-a murit tot neamul?
Aş putea să plec la munte, să nu dorm în patul meu vrei 4- 5 zile, să fac cârcei în maşină pe vreunul din minunatele noastre DN-uri, să mă văz eventual la ştiri dirijând Oda bucuriei din claxoane.
Şi la munte ce să fac? Nu-mi place frigul şi nici zăpada, nu schiez, nu săniez, nu mă dau cu punga. Mi se pare inutil să îngheţ pe pârtie numai pentru vinul fiert sau ciocolata caldă şi mi se pare ridicol să mă duc până acolo pentru a sta în cabană să citesc în vreme ce oamenii îngheaţă pe afară.
Ce e atât de rău în a sta acasă? Cu ceva rude sau prieteni sau chiar numai tu cu tine, o bere rece sau un vin fiert şi o cutie de ciocolate? De ce nu e ok să treci în anul următor ghemuit confortabil în fotoliul tău preferat cu nasul într-o carte genială sau râzând cu lacrimi la un film pe care ţi l-ai ales dinainte?
Unde scrie că a doua zi părul meu trebuie să miroase ca afumătoarea bună-mii de la ţară, că trebuie să fiu lejer răcită pentru că am vrut să ies uneori al aer proaspăt, obosită şi eventual cu o indigestie?
Nu i-am explicat doamnei în cauză toate astea pentru că pierdeam autobuzul dar intentionez să îi trimit un link să priceapă naibii că nu sufăr de vreo boală mortală. Exceptând cazul în care e dispusă să creadă că maladia asta e transmisibilă prin pupat  obrajii bolnavului în plină stradă, caz în care o asigur că e o boală gravă şi dureroasă din care sigur mi se va trage sfârşitul şi ar trebui să se ferească de mine.





2 comentarii:

  1. :) . De fapt e o chestie care isi pierde farmecul cand e scrisa. Sentimentul pur nu poate fi descris nici macar in poezie. Stiu, deci exist. Si nu numai despre revelion. Cu R mare. Scuze.

    RăspundețiȘtergere
  2. Subscriu ! Eu prefer revelionul acasa, in trening, cu parul valvoi si culcata de la ora 12. In ultimii ani doar m-am deplasat pana in centru la artificii si tot m-a epuizat procesul. Altii chiar nu pot concepe sarbatoare fara tambalau.

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis