duminică, 1 decembrie 2013

Schimba-ti viata in 17 secunde

Ştiu sună pompos treaba asta cu schimbă-ţi viaţa în 17 secunde, ca să fiu complet sinceră în 17 secunde doar începi schimbarea.
         V-am zis că o să vă mai povestesc despre tanti Esthet Hicks, ei bine postarea asta este despre ea, mai exact despre cum ideile ei pot interveni brusc în mintea ta ajutându-te să schimbi câte ceva.
         Eram eu vineri destul de plouată, să fim serioşi, îmi tuna, fulgera şi sta să ningă pe alocuri şi pe Busu îl chemaseră de urgenţă la ProTv să anunţe despre un nou uragan originar de la mine din târg.
         Şi de ce mă gândeam la motivele mâniei mele de aia mi se părea că sunt mai îndreptăţită, începusem un pic necăjită pe un om peste vreo jumătate de oră deja aveam câte ceva de împărţit cu 20 de oameni, iar pe ăla de era sursa problemelor l-aş fi ucis cu privirea dacă mi-ar fi ieşit în faţă.
         Şi pe când ieşeam dintr-o clădire să mă duc acasă cumva un curenţel de viscol mi s-a strecurat printre fularul de 200 de km şi gulerul supradimensionat al paltonului şi m-a îngheţat instant. Ceea ce a fost bine pentru că mi-au venit minţile la cap  la fel de instant.
         Aşa pornisem şi eu cu un gând negru pe tema că pe mine nu mă anunţă nimeni niciodată despre ce facem decât în ceasul al 12 lea. Şi tot aducându-mi aminte de situaţii similare din trecut nervii mei crescuseră exponenţial,mai rău în mintea mea se desfăşurau scenarii demne de neşte filme lacrimogene americane brodate cu reproşuri la greu şi eventual lacrimi de impresie artistică.
         Aşa că am decis să schimb foaia şi am pus în aplicare ce tot ascult de la tanti Hicks. Era evident că nu eram în stare la momentul ăla să îmi aduc aminte lucruri bune despre subiectul nervilor mei, aşa că a trebuie să plec de la problema determinata spre general, spre cât de bine era că nu trebuie să mă duc pe jos spre casă pe frig, că acasă e cald şi bine şi că pot să beau o cafea, că am cu cine să vorbesc şi să schimb o glumă.
         Până am ajuns acasă  deja eram în plin proces de înveselire, mi-am făcut cafeaua, mi-am făcut unghiile şi dintr-un colţ ascuns de bibliotecă am scos unul din romanele adolescenţei mele, o poveste de dragoste cu contese care întotdeauna se termina bine.
         Chiar mă întreb de ce ne încăpăţânăm să scriem şi să citim cărţi triste, cărţi dilematice, cărţi are îţi lasă gândurile gri şi sufletul amărui. Poate în mine am avut întotdeauna un sâmbure de gândire pozitivă care m-a apărat de genul ăsta de opere de artă, recunosc nu mi-a plăcut niciodată Romeio şi Julieta şi nici restul poveştilor de dragoste imposibilă.
         Cm spuneam cu unghiile frumuşele ca nişte cărăbuşi de mai, cu cafeaua lângă mine şi ghemuită bien merci în colţul de citit am uitat total de ce mă supărasem atât de tare cu trei ore în urmă, viaţa era frumoasă, eu eram toată pe la 1800 când a sunat telefonul.
         Declanşatorul nervilor mei sunase să mă pună la curent cu ce se întâmplă cu motivaţia expresă „ să nu mă enervez după aia că nu ştiu „. Mă detaşasem de problemă suficient încât să nu mai reprezinte o problemă, mi-era bine, eram fericită eu cu mine şi lucrurile bune începeau să se întoarcă.

         Ce legătură are povestea asta cu 17 secunde? Când ajungi în situaţia mea, când ţi-e greu sau rău sau ai nervi fă o pauză de 17 secunde îm care să îţi concentrezi gândurile pe ceva bun şi apoi încă 17 secunde şi încă 17, cu următoarele va fi din ce în ce mai uşor şi când tu eşti bine, când gândurile tale sunt îndreptate spre bine realitatea le va urma cu viaţa ta cu tot. 

Un comentariu:

  1. nu spui tu rau, era si-o melodie acum 1000de ani cu "numara incet pana la 10". nimic nu pare atat de negru, daca te indepartezi putin si reevaluezi problema. doar sa poti sa ai calmul necesar si rabdarea sa numeri :))

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis