joi, 19 decembrie 2013

Darul de Craciun

Mi-a luat o viaţă să mă prind ce vreau.
         Aş putea da vina pe sistem care mi-a băgat în cap de la grădiniţă că nu poţi fi fericit fără un coş de diplome şi nu poţi să priveşti apusul decât prin lentile de doctor inginer.
Aş putea da vina pe revistele adolescenţei mele întâziate în care fericirea era legată de creme cu caviar şi parfumuri care depăşesc salariul mediu lunar pe economie, în care sufletul conta mai puţin decât mătasea în care îţi înveleai trupul la fel de mătăsos, întreţinut cu ore de mers la sală şi masaje complicate.
Aş putea da vina pe filmele în care scenariştii hollywood-ului leagă fericirea de o carieră perfectă, o frumuseţe fără cusur, o inteligenţă strălucitoare şi musai un Făt Frumos modern, deştept, frumos şi devreme acasă, toate la un loc să ne înţelegem.
La fel de bine aş putea da vina pe mine că m-am lăsta prinsă în firul fiecăreia din poveştile astea. Slavă Domnului am crescut suficient de mult încât să-mi dau seama că de la un punct nu mai contează cine a fost de vină, contează că ţi-ai dat seama cum stau lucrurile şi ce faci să fie bine.
Eu mi-am dat seama într-o dimineaţă de toamnă că sunt de fapt a small town girl, folosesc expresia asta pentru că sună cumva mai delicat decât fată de la ţară pentru că asta sigur nu sunt.
Nu pentru că aş avea ceva cu statul la ţară al altora, nu că mi s-ar părea peiorativ,  că nu mi se pare, numai că pentru mine statul la ţară înseamnă munca pământului şi grija animalelor şi asta cu siguranţă nu mi se potriveşte. Singura plantă care a rezistat îngrijirii mele delicate a fost un cactus despre care 15 ani nici nu am ştiut că poate înflori.
Îmi place să stau într-o casă mică, într-o curte la fel de mică şi cu o grădină miniaturală în care să aibă loc un tei şi o tufă de trandafiri, poate două. Îmi plac gardurile mici, albe din lemn sau din fier dantelat, peste care să-mi văd vecinii, pe care să îi cunosc de când mă ştiu.
Să mă trezesc dimineaţa să pun un ceainic mare pe plita sobei şi să supraveghez micul dejun, apoi să trec cu calm prin casă punând în ordine ce a fost dărâmat, să pornesc prânzul şi cina, să arunc ceva rufe în maşină şi să mă întorc într-un colţ la tricotatul sau cusutul sau scrisul meu.
Am descoperit uluită că îmi place să fac conserve în care să strâng soarele verii şi auriul toamnei, pe care să le înşir cuminţi într-o cămară văruită simplu în alb, pe rafuri care nu şi-au uitat parfumul de lemn viu.
Că pot petrece o viaţă în bucătărie încercând să descopăr tarta aia perfectă cu bezea care să poarte pentru totdeauna în sufletul alor mei semnătura mea şi pe care să o trec discret pe o foaie îngălbenită de hârtie în reţetele de familie ale fiicelor mele.
După ce am alergat ani de zile cu agenda într-o mână, servieta în alta şi un dosar în dinţi am descoperit că îmi plac zilele lente, în care faci lucruri fizice, pe care le poţi privi, pe care le poţi atinge, pe care le poţi transmite.
După ce am învăţat să complic lucrurile într-atât încât nici Alexandru Macedon şi sabia lui nu le-ar mai putea rezolva am descoperit că îmi plac lucrurile simple, reţetele de casă, treburile manufacturate.
Mi-a luat o viaţă să descopăr ce vreau dar privind în faţă la viitorul care stă să vină, mă bucur că am reuşit când încă mai mai am timp să mă folosesc de descoperire.
Opriţi-vă o secundă şi întrebaţi-vă cine sunteţi voi de fapt? E cel mai simplu şi mai frumos cadou de Crăciun pe care vi-l puteţi face.


4 comentarii:

  1. Superb! Ma bucur ca ti-ai gasit fericirea, Mihaela. Pt mine ea sta in zambetul unui copil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta cu fericirea sta in lucruri marunte este o zicere grav subapreciata, asa cum sunt si lucrurile marunte, le spunema asa pentru ca ne sunt la indemana, pentru ca nu trebuie sa iti sacrifici o suta de ai si un rinichi pentru a le obtine si tocmai pentru ca ne sunt la indemana nu le apreciem pe cat ar trebui

      Ștergere
  2. Toata viata am vrut sa fiu Cineva! Acum ma bucur ca sunt un neica-nimeni perfect camuflat in multime.Asa nefericirea o sa ma depisteze mai greu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lucrurile simple îmi plac și mie. Uite, de pildă, în toamna asta târzie m-am reapucat de tricotat. Și ce mândră mi-s de ceea ce iese din mânuțele astea două, mai ales că le fac după capul meu, așa că măcar sunt modele unicat.

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis