marți, 12 noiembrie 2013

Album de nunta

         Azi îmi redescopăr credinţa, mă rog să îmi păstreze Dumnezeu atâta minte încât să nu  le transmit copiilor pe cale succesorală 15 albume cu poze idioate de la nuntă şi să nu dau ocazia nimănui să posteze tot asemenea poze cu persoana lui ocazionate tot de nunta mea.
         Am nimerit din greşeală în neşte albume de groază. Mno pricep că ai avut nevoie de 14 dudui dă onoare îmbrăcate Rogvaiv, 14 că voiai curcubeu dublu altfel îţi ajungeau 7, dar cred că e destul cât i-au durut ochii pe invitaţi văzând asocierea asta de culori în ziua cu pricina nu e cazul să sufere toată umanitatea în vecii vecilor amin.
         Să faci 200 de mii de poze în care lumea stă relativ în aceeaşi poziţie singura diferenţă fiind că tu zâmbeşti cu  o zecime de milimetru mai mult în fiecare mi se pare inutil. Să le publici după aia pe Facebook pe toate în ordine cronologică mi se pare o răutate, pe bune poate nu am reuşit să mă dezabonez de la postările tale sau poate ştiam cu cine am de a face şi am făcut-o dar ai simţit nevoia diabolică să taghezi toţi cunoscuţii comuni în pozele alea ceea ce înseamnă că atunci când am ajuns acasă nu am mai reuşit să văd altceva.
         Să ne înţelegem îmi plac fotografiile, mă topesc după alea făcute cum trebuie, după albumele trash the dress în care voalul îţi fâlfâie peste un câmp ars de soare, îmi plac pozele în care rochia cuminte pe umeraş pare promisiunea unui vis, îmi plac pozele cu miri topiţi de râs într-o glumă  ştiută doare de ei.
         Îmi plac fotografiile în care fotograful stă în cap şi îşi primejduieşte zen-ul ficaţilor ca eu sa arăt mai bine decât copertele revistelor de mirese.
         Dar de ce avem fotografii în care privim amândoi în depărtare vag nelămuriţi de genul „bun am făcut-o şi pe asta acum ce dracu’ urmează?”. Fotografii în care duduile de oroare (nope, n-am gresit, asa sun eu afurisită) trag de hainele mirelui de parcă imediat după nuntă au de gând să sară cu gâtul în ştreang. Fotografii în care mirii înceţoşaţi se sărută ca două figuri de bâlci în prim plan pentru ca printre ei să se vadă pâlcul viu colorat şi sănătos contorsionat ca să intre în cadru.
         De ce simt oamenii nevoia să îşi facă şi mai ales să facă publice fotografii de nuntă care să nu îi facă pe privitori să scrâşnească printre dinţi cu invidie şi să  se mintă că sunt photoshopate ca să îndure mai uşor banalul propriilor poze?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis