duminică, 6 octombrie 2013

GPS

         Uitasem, am aceeaşi problemă ca toţi oamenii, uit repede. Slavă Domnului cel puţin învăţ la fel de repede astfel încât efortul de a tot învăţa să nu fie mult prea mare raportat la rapiditatea cu care îmi scapă printre degete lecţii importante.
         Aşa m-am trezit azi storcându-mi creierii în încercarea de a scoate un articol interesant dintr-o reclamă, pentru că nah în fond asta era făceam, încercam să vând un storcător de fructe. Şi eram tristă.
         Şi atunci m-am oprit vreo două secunde să pricep ce naiba fac, de ce îmi irosesc timpul în sensul acesta. Nu am nimic de demonstrat, ştiu cine sunt şi cât pot transmite printr-o poveste, m-am lăsat prinsă într-un joc al orgoliilor, cine reuşeşte să câştige locul I şi mi-am lăsat blogul să alunece de la scopul lui.
         Aici este un loc al magiei din noi, aici vorbesc despre lucruri care mă bucură, pe care le fac cu plăcere, lucruri care nu au nimic de a face cu vânzarea de electrocasnice şi lenjerie.
         Mi-am adus aminte cât mă enervează spoturile publicitare, nu toate ci alea care încearcă să îmi vândă margarină folosindu-se de latura mea sentimentală. Am renunţat la apa de la Dorna după ce a apărut reclama cu prematurii,  pentru simplul motiv că nu mi se pare în regulă să foloseşti sentimentul pentru a-şi creşte cifra de vânzări. Înţeleg  reclamele seci, alea care prezintă fapte, înţeleg reclamele în care ne luăm lejer peste picior cu toţii, le înţeleg pe cele care mă fac să râd dar nu pe cele care promit o soluţie unei probleme, care soluţie este intrinsec legată de cât de mult din produsul X se cumpără.
         Aşa că m-am întors la ale mele, la gândurile mele, la tehnicile mele de a-mi creşte sufletul ca pe un cozonac pufos, la aţele mele colorate cu care îmi place să mă joc, la prăjituri.
         Mi-a plăcut reacţia faţă de mine, nu m-am certat, nu m-am considerat neserioasă, am acceptat că din când în când toţi ne rătăcim şi important nu e că am greşit drumul  ci că l-am regăsit şi am şi învăţat câte ceva  rătăcind.
         Dacă nu am greşi niciodată cum am învăţa numai din exemple, numai din experienţe mediate? Cum am putea înţelege recunoştinţa pentru aspectele neplăcute din viaţă dacă nu le-am fi întâlnit?
         Mi-a prins bine rătăcirea dar am decis dacă o să fac reclamă la ceva, dacă e să scriu vreodată un slogan care să prindă la public va fi despre un mod de gândire care să îţi cureţe sufletul mai bine decât un depozit de săpunuri antibacteriene şi să te ajute să trăieşti fericit, va fi despre ceva care mă bucură. În viaţa mea este loc numai pentru lucrurile care îmi fac bine.
         Tu când ai verificat ultima dată dacă ai rămas pe drumul tău?
        

         

4 comentarii:

  1. Marturisesc ca eu o mai iau pe miriste... Uneori fiindca ma impresioneaza niste chestii (chiar daca pozez intr-o super-dura) si dau prins desi realizez ca cineva profita de un moment de slabiciune, alteori tocmai fiindca ma enerveaza modul in care cineva vrea sa profite de mine. Dar, de regula, ma intorc la matca nu raman ratacita de drumul meu. Chiar daca drumul meu e ciudat si de neinteles pentru unii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu conteaza daca altii nu il inteleg, in fond e drumul tau e important sa il stii tu :)

      Ștergere
  2. Aşadar, ai renuntat la Superblog? Eu nu particip la el şi tot mi-am pus azi niste intrebări. Întrebări şi răscoliri avem şi dacă partcipăm şi dacă NU participăm la un concurs de advertoriale. Tu scrii magic, indiferent ce scrii. Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, tocmai pentru ca pot scoate raspunsuri emotionale m-am decis sa nu :)

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis