sâmbătă, 19 octombrie 2013

bad boy

         M-am întrebat, şi nu cred că sunt singura, de ce îi alegem întotdeauna din bărbaţii de pe piaţă pe cei „răi”, pe cei cu o nuanţă de duritate şi o înclinaţie naturală de a privi prelung în urma altor femei deşi suntem lângă ei, pe cei care nu au nici o jenă să ne invite în aşternuturi din care căldura celei de dinainte nu s-a stins.
         O vreme am crezut că numai timidele fac asta, cele care reacţionează rapid la aura de putere, cele care au păstrat ceva probleme nerezolvate cu un tată care le-a părăsit în copilărie plecând în căutarea unei femei care nu era mama lor.
         Am crezut că e un gest de slăbiciune inconştientă să te laşi dominată de unul care te priveşte prin fumul de ţigară şi îţi spune deschis că acesta este el, că nu se vede ca fiind bărbatul unei singure femei nici măcar pe intervale scurte, al dracului de scurte, cum ar fi o zi. Că numai o femeie moale ar putea să privească asta drept un fel de sinceritate şi să îi rămână alături.
         Mi-am revizuit opiniile. Poate o ele o fac, dar nu pentru ele este cel mai rău, ele sunt obişnuite cu locul doi, ele nu au planuri ascunse în mânecă atunci când ridică din umeri şi îşi spun că „aşa sunt bărbaţi”, ele au fost crescute cu atitudinea asta de victimă în sânge  şi vor suferi moderat „cât se cuvine” pentru o femeie aflată într-o relaţie cu un băiat rău.
         Pe lângă ele mai există o categorie, cele care nu pot pricepe în ruptul capului că sufletul unui om e o treabă mai complicată decât fizicul, că dacă un cardiolog bun îţi poate face inima să meargă ani mulţi şi buni după ce duzini de medici îţi recomndaseră să te înscrii pe lista de transplanturi, nici un psiholog nu va putea face să îşi crească nişte zone noi ale sufletului, alea responsabile cu iubirea.
         Ele sunt femeile cu personalitate care îl văd pe bărbatul acela drept ceea ce este şi totuşi îl aleg, ba mai mult rezistă în relaţiile cu el mai mult decât celelalte pentru că au o motivaţie.
Nu, să nu ne facem iluzii, nu pentru că nu ar putea rezista farmecelor lui fatale. Îl aleg pentru că le este clar că bărbatul acela nu a iubit pe nimeni, nici măcar pe el însuşi, că nu o iubeşte pe niciuna din cele  două, trei, patru sau câte femei are el în lista curentă de apeluri a telefonului şi vor să fie ele primele, să primească toată dragostea care ani de zile nu a fost dăruită nimănui.
Sunt femeile care îl aleg pe băiatul rău pentru că au prea mare încredere în ele, pentru că toate sunt convinse că la o adică s-ar putea descurca la fel de bine ca Isus spunându-le ridică-te şi mergi infirmilor, pentru că nu le trece nici o secundă prin cap că s-ar putea să nu le reuşească. Ele sunt unice, minunate şi atotputernice aşa că îşi aleg un băiat rău pentru a dovedi că îl pot transforma în unul bun.

Şi tot ele sunt cele care stau mult alături de el, nu, din nou nu din cauza vreunei irezistibile atracţii ci pentru îşi mai acordă mereu încă o săptămână sau încă o lună să îl „vindece” pentru că la urma urmelor ele pot face orice pe lumea asta şi nu o să le dea lor planurile peste cap un biet infirm emoţional.

10 comentarii:

  1. Posibil să ai dreptate, desi cred că baiatul rau habar nu are de teoriile noastre, si că de fapt natura umană e greu de schimbat. Tata inainte de moarte nu se gandea la ea, ci la impotenta; pentru unii bărbati unele lucruri raman pe locul intai indiferent de prioritati. Poate că si tata a fost băiatul rau ales de mama, si nu l-a schimbat, si nici victima lui nu a fost; si au trait cu frustrari multe, ca intr-un final nouă tot ideea de băiat rau ne-a rămas, intr-o notă amuzantă, că, deh...eram putin implicati, iar mama femeia care il iubea oricum ar fi fost. Cred că m-am departat un pic ...dar mi-ai adus aminte de lucruri care pe mine, de exemplu, m-au făcut să astept omul potrivit. Cam prea mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ca e mai bine sa astepti omul potrivit decat sa stai langa cel nepotrivit. Cam prea mult :)

      Ștergere
  2. De multe ori baietii rai chiar pot fi transformati, isi folosesc rautatea ca pe o platosa nu pentru ca sunt profund si irevocabil rai. Na...cred ca asa am vazut prin filmele americane...Pe de alta parte ma indoiesc ca cineva cu adevarat rau poate fi transformat de dragostea unei femei. Intrigant subiect!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ma gandesc in termen de rau sau bun, asa sunt ei, de ce sa incerci sa ii schimbi?

      Ștergere
  3. Nu cumva femeile alea sunt putin masochiste? Sau se cred imblanzitoare de fiare salbatice?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu as zice ca au complexul lui Dumnezeu, o chestie de care sufera de regula chirurgii, bine in Romania au multi boala asta,

      Ștergere
  4. Sau poate că-l alege pe cel rău pentru că, știindu-i deja apucăturile, infidelitatea lui nu i se va părea „imputabilă” calităților ei, ci firii lui consacrate. Spre deosebire de unul bun, care, când ajunge să o înșele (da, se întâmplă și în cazul unuia ca el așa ceva), o face pentru că a găsit ceva mai bun sau mai mult sau mai altfel la o alta. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu exista baieti rai, exista doar femei nebune, inconstiente, irationale. Este dovada clara a superficialitatii emotionale a unor domnite ce confunda lejer senzatiile cu sentimentele si cotoiala repetata cu relatiile. Celor din categoria descrisa de tine le recomand un curs de Papillon. Ii puteti lua urma usor de la mine din blogroll in caz ca nu-l cititi deja.

      Ștergere
  5. Eu cred ca ii alegem pentru iluzia de libertate si putere pe care o au...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si pentru iluzia de putere pe care am avea-o daca am fi cea care ii schimba

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis