miercuri, 4 septembrie 2013

zdreanta

Am citi azi bloguri pro şi contra câini, pro şi contra bunici, pro şi contra multe. Uneori am vrut să comentez, uneori aproape m-am simţit luând o parte, recunosc de cele mai multe ori m-am trezit în tabăra câinilor, uneori am vrut să combat acid cu vorbe tăioase care să nu dea  loc la replică, deşi dreptul ar exista teoretic.
Până la urmă am tăcut, pentru că adevărul este la mijloc. Am tăcut pentru că în afară de a-mi fi exprimat gândurile acolo şi aici ştiu că nu o să fac multe, deşi sunt la fel de vinovată.
În povestea parcul Tei, oricât de nepotrivit ar părea au existat mai multe victime şi un agresor, culmea agresorul nu a fost un câine, ei ca şi copii au fost victime, agresorul am fost noi toţi cărora ne este comod să ne ascundem în spatele unor declaraţii vehemente şi al unui „Cineva trebuie să facă ceva!!!” Niciodată nu ne obosim să spunem cine ar fi cineva-ul acela, cel mult spunem un „autorităţile” ceea ce e la fel de vag.
         Îmi plac şi câinii şi copii, aşa că nu mă înscriu clar în vreo tabără. Bine, de multe ori îmi plac mai mult câinii, dar nu îi prefer neapărat copiilor cât oamenilor în general.
         Mi-e greu să accept că am ajuns într-un punct în care nu mai putem spera în scăderea naturală a numărului de vagabonzi, poate ar fi fost posibil dacă firmele care se ocupau de treaba asta făceau de la început treaba bine în ce priveşte sterilizarea, am pierdut de mult trenul acela. Nu mai putem spera să putem adopta toţi câinii vagabonzi cu care ne împărţim lumea. Câinii care îşi găsesc o casă sunt o picătură în ocean.
         De ce suntem noi agresorul? Pentru că noi am lăsat liberi pe stradă câini care nu mai erau drăguţi crescând, câini pe care ne-a fost greu să îi luăm cu noi sau să le găsim o casă, pentru că nu ne-a trecut prin cap că la un moment dat mâncarea, medicul şi toate cele ale câinelui ne vor costa, că nu e o jucărie care nu presupune decât investiţia iniţială, că am „uitat” să îl mai luăm acasă de la plimbare când ne-am decis să renunţăm la el, că nu l-am sterilizat la timp, că nu am găsit căţeilor o casă dacă tot au apărut.
         Pe vremuri la ţară nimeni nu se obosea cu sterilizarea câinelui sau a pisicii dar când apăreau puii nu îi păstrau „până pot să mănânce singuri” şi apoi le dădeau drumul în lume. Îşi asumau greşeala şi îi omorau mici înainte să deschidă ochii, îşi încărcau sufletul, fără îndoială că e greu să omori ghemele alea de blană dar măcar îşi asumau răspunderea. Când era vorba de preţul prostiei care se plăteşte cotizau şi ei deşi factura mare le revenea tot căţeilor.
         Acum nici măcar preţul acela mic nu-l mai plătim, câinii vagabonzi nu au apărut din senin dar nu vrem să ne recunoaştem greşeala, noi suntem prima verigă în lanţul apariţiei lor lăsându-i în voia sorţii.
         Au fost cheltuite sume considerabile pentru adăposturi numai că adăposturile alea nu sunt echipate cu surse de mâncare inepuizabile. Aici ne decidem să intervenim a doua oară în apariţia fenomenului. Când sunt strânşi de pe străzi protestăm în faţa adăposturilor, apoi mergem şi semnăm că avem grijă de vreo doi trei câini pe care îi luăm din adăpost şi îi redăm parcului sau pieţei din care au fost culeşi. Cumva în ţara asta autorităţile şi societatea civilă nu reuşesc să colaboreze niciodată. Nu o să pricep niciodată de ce asociaţiile iubitorilor de animale nu se mobilizează să meargă  la adăpost  cu mâncarea, cu voluntarii pentru curăţenie sau pentru joacă sau cu medicii care vor să dea o mână de ajutor.
         Am văzut isteria cauzată de ducerea câinilor în adăposturi că musai i-au dus acolo să îi omoare. Implică-te, inventariază-i ai grijă de ei, dar acolo.  Pe lumea asta există nişte chestii numite orfelinate în care ne ţinem copii abandonaţi şi nici acolo condiţiile nu sunt de vis, dacă nu îl faci parte din familia ta copil sau căţel va ajunge într-unul din locurile astea. Măcar acolo nu îl pot călca maşinile şi nu îl pot chinui oamenii de bine, nu vreau sa mă gândesc cum suferă un câine hrănit cu mămăligă cu ace, pe care o s-o mănânce că pe străzi nu îţi permiţi să aştepţi ceva  mai gustos  şi nici nu bănuieşti ce se ascunde în bucata ta pâine.
La fel nu o să pricep încăpăţânarea cu care autorităţile ascund cu îndârjire aceleaşi adăposturi. Vrem nu vrem sunt ai noştri, ai tuturor. Poate nu eu personal am cauzat problema dar dacă ea există ce e mai inteligent să fac să o ignor lăsând-o să se agraveze până când cel care a creat-o o rezolvă sau să mă ocup de ea şi să trăiesc liniştit după ?
         Dacă vrei să rezolvi ceva nu te apuci să dezbaţi la infinit a cui este vina, nu e necesar să ţipi mai tare decât celălalt, nu e necesar să ţipi deloc. Adoptă un câine sau găseşte pe cineva dispus să o facă, asigură-te că nu o să facă pui, ai grijă să nu se întoarcă în stradă, găseşte o soluţie, că teorii putem dezvolta toţi. Încearcă să nu faci rău, sincer nici câinii nu au vreo vină că au ajuns în situaţia asta. O să spui că nici tu nu ai? Probabil dar la dracu’ se presupune că între voi doi tu eşti forma de viaţă evoluată, inteligentă şi capabilă să rezolve ceva.
         Dacă eu nu aş fi existat în viaţa lor toţi căţeii mei din ultimii 20 de ani ar fi fost în tabăra vrăşmaşilor, i-am luat de pe stradă, m-am asigurat că nu mă trezesc cu nepoţi şi am acceptat că nu îi pot salva pe toţi, dar tot mai cred că ,dacă în loc să căutăm vinovatul ne-am ocupa de problemă, până acum s-ar fi rezolvat.
         Despre copii nu mai vorbesc azi, la 4 ani nu te poţi aştepta să ştie pe ce lume trăieşte, dar cu toată înţelegerea pentru suferinţa bunicii nu mă pot opri să mă întreb cam cât de departe ajunsese totuşi copilul acela şi cam în cât timp ?

         Şi acum că tot am ajuns al final hai să mai pun o întrebare. Nu, nu e aia pe care o auziţi de 2 zile, câţi copii trebuie să moară până când autorităţile vor face ceva. Eu vă întreb câtă vreme o să mai aşteptăm soluţii de la autorităţi şi o să contribuim la soluţionarea problemelor din viaţa noastră numai cu emiterea de păreri care de care mai inteligente?

4 comentarii:

  1. Ca stăpân de câini, pot spune doar următoarele: câinii nesupravegheați n-ar avea ce căuta pe străzi sau în parcuri. Ca părinte, mă întreb de ce copiii ăia au fost atât de prost suprevegheați încât să nu poată fi scoși la timp din colții câinelui.
    Ai dreptate, adevărul e la mijloc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate avem atatia caini fara stapan, ca nu prea avem pe cine da vina pentru lipsa de supraveghere

      Ștergere
  2. Am refuzat categoric sa citesc despre cazul copilului de 4 ani, am vazut pe net diverse titluri, nu vreau sa imi incarc sufletul cu inca o suparare. Adapostul din Ploiesti de pilda este full tot timpul, nici n-au pe unde sa ii mai inghesuie. Autoritatile noastre nu sunt in stare sa adopte sistemul din strainatate. Adica l-ai adus in adapost, il evaluezi, e batran-bolnav-agresiv-automat eutanasiere, nu-l revendica nimeni un numar de zile-iar eutanasiere. Scurt ca altfel cheltuim bani pe care nu ni-i permitem. Poate parea cinic din partea mea, dar e un sistem universal, n-ar trebui sa ne batem noi capul ce si cata dreptate e pentru caini...Asta inseamna asumarea responsabilitatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am citit dar la un moment nu prea ai cum sa te protejezi de stiri. Asumarea responsabilitatii inseamna mai mult decat atat, nu e vorba numai sa omoram cainii pe banda rulanda, trebuie sanctionati si cei care "ajuta" la inmultirea lor

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis