miercuri, 18 septembrie 2013

Tanta, Gogu si vantul schimbarii

         Aş fi vrut să dedic acum un ditiramb femeilor (în cazul în care nu v-aţi prins deja  scopul prezentului blog este să vă demonstreze ce de cuvinte ştiu eu), unul legat de minunata lor capacitate de a şti ce vor , când vor şi pe cine vor.
         Ghinion am practicat arta de a mă pune în papucii părţii adverse în aşa hal încât acum nu mai pot gândi în termeni de bărbaţi şi femei, fir-ar să fie, văd numai oameni şi toţi sunt la fel.
         Aşa că va trebui să vorbesc despre unii oamenii ( care pot fi bărbaţi sau femei) care scapă înţelegerii mele. Numai pentru exemplificare mă voi folosi de prietenii mei Tanţa şi Gogu, cu precizarea că rolurile pot fi oricând schimbate între cele două personaje.
         Tanţa îl iubeşte pe Gogu, ca să citez aproximativ din Anatomia lui Grey, serial care se pare că mi-a influenţat personalitatea, genul acela de iubire care îi lasă ultima bucată din plăcinta cu brânză, pretinde că îi place genul lui de muzică şi stă cu un radio în braţe în faţa ferestrei lui. Pentru neiubitorii de Anatomie sau de şabloane americane asta înseamnă dragoste mare  frate.
         Tanţa îşi răsuceşte programul în jurul lui Gogu de parcă  din posteriorul mnealui ar răsări ne scuzaţi soarele,  e întotdeauna liberă când Gogu vrea să o vadă, aruncă la tomberon cu o fluturare a încheieturii interviul vieţii ei, cariera de vis şi pe Făt Frumos călare pe Merţanul alb numai pentru o clipă din atenţia lui Gogu. ( nu că aş susţine asemenea atitudini, eu doar vă explic da?)
         De când o ştie pe Tanţa Gogu îşi găseşte treburile gata făcute şi încă genial, primeşte mesaje emoţionante pe Facebook, email si telefonul mobil, este invitat la film, prăji şi plimbare romantică. Pe scurt Tanţa reuşeşte să îi îndeplinească dorinţele uneori înainte chiar să apuce Gogu să îşi dea seama că îi trebe ceva.
         Evident în timp ce Tanţa este atât de inamorata, Gogu are adânci dileme sufleteşti conform cărora nu este sigur dacă fizicul şi psihicul Tanţei îi pot satisface complicatele lui resorturi sufleteşti. Pe româneşte, Gogu testează în veselie piaţa, având vreo trei relaţii şi mai multe agaţamente.
         Tanţa se dă de ceasul morţii să obţină contractul în exclusivitate, texte sensibile, prăjituri gustoase, eventual şi o vacanţă, telefoane peste telefoane şi sms uri peste smsuri, planuri mai complicate decât ale lui Lao Tse nu musai pentru a petrece viaţa alături de Gogu ci cât pentru a-l fura 2 ore următoarei pe listă, care următoarea face fix aceleaşi eforturi.
         Şi într-o zi, probabil din cauza modului în care razele soarelui bat sub un anumit unghi în cutia craniană a Tanţei are loc iluminarea. Frate dar e plină de lumea de alde Gogu, ba chiar modele mai interesante. După cele 3 zile de şoc iniţial, să nu credeţi că o asemenea revelaţie ar fi uşor de asimilat, Tanţa nu îl mai sună pe Gogu să îl roage să îi facă loc în programul lui pe ziua aia, nu îi mai trimite smsuri de noapte bună, nu îşi mai face manichiura cu dinţii în timp ce urmăreşte  acele ceasornicului numărând orele în care Gogu e dispărut pentru umanitate.
         Peste vreo săptămână Tanţa  e calmă, prospectează piaţa, se bucură de soare şi cafele şi culmea culmilor parcă ar putea să vadă în albumul de nuntă şi altă moacă decât a lui Gogu în rolul mirelui.
         Peste două săptămâni se întâmplă treaba asta care mă nelămureşte pe mine, după luni sau ani de ignorare şi sfâşiere dramatică între mai multe relaţii ( nici pentru Gogu nu e uşor să ştiţi,  e destul de greu cu o femeie dar cu trei şi încă atâtea plimbându-se în jur) Gogu descoperă că bate aşa un curenţel de aer rece pe unde de regulă se poziţiona Tanţa.
         Vreo câteva zile ignoră, dar nu a auzit ca Tanţa să fi murit şi atunci cum de nu sună? Cum de nu scrie? Cum de nu trimite melodii de tăiat vena pe mail? Sună aşa de verificare, mno cum nu mai e prioritatea a mai prioritară Tanţa fie nu aude telefonul, fie răspunde relaxată şi stă la taclale politicoase cu el. Închide fără ca ea să-l fi întrebat când se mai văd sau dacă i-a fost dor de ea.
         Peste încă vreo câteva zile Gogu sună iar, Tanţa nu întreabă nimic, povesteşte despre ale ei şi ascultă cuminte raportul detaliat pe care
Gogu îl prezintă despre viaţa lui, raport din care desigur a eliminat capitolele cu celelalte relaţii.
         Peste încă o vreme Gogu chiar propune să se vadă, Tanţa  nu îşi petrece timpul admirându-l, nu-l descoase şi ascultă cu jumătate de ureche raportul lui de activitate.
         Mno frate, dar înainte Tanţa nu era tot Tanţa ? De ce reacţia asta apare când Tanţa (sau Gogu v-am zis rolurile sunt interşanjabile),  e deja cu un picior afară din lumea voastră? De ce întotdeauna încerci să lipeşti ceva ce ai trântit de pământ zilnic vreme de mult timp? Nu era mai uşor să nu trânteşti? Nu era mai uşor pentru toată lumea fie să nu te implici, fie să te implici total?
         Probabil o să rămân pe vecie în dilema asta după modelul confratelui Farfuridi dar serios ce anume îl face pe omul care nu te (mai) vrea irezistibil?
        



11 comentarii:

  1. mie mi se pare simplu: mereu apreciezi mai bine ceea ce nu(mai)ai. schimbi perspectiva :)
    cat priveste pe tanta, eu as lipsi o vreme buna din peisaj, testand diversi alti gogu, sa ma conving ca "defunctul" chiar merita atata irosire de atentie din partea mea. s-ar putea sa constat ca mai exista inca alti gogi mai disponibili si cu lista de asteptare mai scurta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa am zis si eu cu testarea pietii dar cu Tanta nu te pui :P

      Ștergere
  2. "Şi într-o zi, probabil din cauza modului în care razele soarelui bat sub un anumit unghi în cutia craniană a Tanţei are loc iluminarea" :))) ce mortala esti

    Unele sunt dependente de nepasarea barbatului iubit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu m-am gandit ca ar putea exista dependenta de nepasare

      Ștergere
    2. Exista- cu cat o ignora si o evita mai mult, cu cat ii arata ca nu o vrea si ca-i e indiferent daca sufera, cu atat Ea- alearga dupa fundul lui

      Ștergere
  3. Cred că explicația e mult mai simplă și ține de orgoliu.
    La mine, cel puțin, așa a fost.
    Eram la liceu și aveam un coleg care tare mai suspina după mine. Nu-mi placea de el, dar il „țineam în trena mea”, că dădea bine la imagine neavând alt prieten. La un moment dat, văzând că degeaba mă „fredoneazăȚ, a început să-i facă ochi dulci unei boboace blonde, cu ifose de prințesă. Noi eram deja în ultimul an. Atunci l-am somat să pună capăt flirtului incipient cu aia dacă mai vrea să vorbesc cu el, ceea ce s-a și grăbit să facă. Bineînțeles că nici după episodul ăsta nu i-am permis să se apropie de mine, așa că nu s-a ales cu nimic.
    Da, știu, am fost o nemernică superficială atunci, dar am învățat din asta că poți fi posesiv și când nu iubești, doar pentru că-ți gâdilă orgoliul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am inteles niciodata jocurile astea, daca vrei pe cineva il vrei, daca nu nu si ii comunici si impricinatului sa stie si el cum sta

      Ștergere
  4. Corectează-mi, rogu-te, ”fredonează” ăla. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Blogspot nu are optiunea asta de corectare, editare la comentarii

      Ștergere
  5. E simtul de proprietate. Cel care te adora devine proprietatea ta, e greu sa te desparti de cineva care sta in genunchi in fata ta, iar tu poti sa faci pe niznaiul ca sa-i intretii entuziasmul. Eu nu pe-astia ii condamn , ci pe cei care se coboara intr-atat incat nu realizeaza ca sunt luati de fraieri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i condamn nici pe unii nici pe altii numai ca nu ii inteleg :)

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis