duminică, 29 septembrie 2013

Altfel de chirurgie

         A început sezonul nou din Anatomia lui Grey ştiu v-am tot vorbit despre serialul acesta, ar trebui să pun şi etichete cu el la cât de prezent e. Fără grijă nu o să vă stric surpriza povestindu-l, numai că pe mine filmul acesta mă inspiră, îmi dă tot felul de idei şi gânduri şi dileme.
         Trecând peste faptul că e perfect logic să-şi fi cumpărat naibii spitalul acela având în vedere că mai fiecare din ei are la activ atâtea operaţii în calitate de pacient că e un miracol că mai trăieşte vreunul, filmul e tare frumos.
         Azi s-a întâmplat să fim pe aceeaşi lungime de undă. Cu toţii ştim că o să murim, când şi cum nu este decizia noastră, presupunând că avem toate ţiglele pe casă şi nu ne sinucidem, dar dacă nu putem decidem cum murim de ce naiba nu decidem măcar cum trăim? Că asta putem la urma urmelor.
         Plouă, calm, rece, de mijloc de toamnă, e vreme de numărat ceva aşa că de ce nu am sta noi de vorbă la o cafea să ne numărăm nefericirile? Mai ales alea imaginare despre care obişnuim să credem că sunt plăgile Egiptului antic trimise pe capul nostru de un zeu necruţător pe care nu ţinem minte să-l fi enervat.
         Conform unui alt studiu neştiinţific organizat de mine featuring Facebook inima albastră este prima dintre nefericiri. Lumea suferă şi plânge, plânge şi suferă din iubire neîmpărtăşită şi neapreciată.
         Mno dar nu ar fi mai simplu să îţi tragi singur două palme şi să îţi iei frâiele vieţii în mână? Dragostea nu e un accident cosmic, nu sunteţi doi meteoriţi pe orbite concurente, meniţi să vă ciocniţi. Chiar şi la ăia putem interveni cu un proiectil ceva la o adică.
         Îl iubeşti şi el nu înţelege să răspundă sentimentelor tale, fă bine şi caută altul, unul care să ştie, să poată şi să şi vrea, că nu câştigi nimic dacă îţi pierzi zilele dând like şi share la un şir nesfârşit de poze cu lacrimi, durere şi îngeri cu una sau mai multe aripi frânte.
         Îl iubeşti şi spune că de iubeşte dar foloseşte fiecare ocazie să îţi mai frângă un colţ de suflet? Nu mai sta să ameninţi ipotetic pe acelaşi Facebook  despre cum într-o zi o să te caute şi nu o să te mai găsească. Eşti prea metaforică pentru el. Fă din azi „ziua aia”, fă-ţi bagajele şi pleacă, din casă, din relaţie, din viaţa lui. Nu lăsa o adresă pentru corespondenţă, dispari pur şi simplu, în cele mai multe cazuri nici nu o să-şi dea seama, cel mult se va bucura că locul este liber pentru următoarea.
         O să doară ca toţi dracii pentru că voi, femeile, aveţi boala asta a lui „care ar putea fi”, voi nu vă îndrăgostiţi de omul în carne şi oase ci de acela care ar putea fi dacă s-ar schimba, voi nu trăiţi în relaţiile reale ci în alea mirifice „care ar putea fi” dacă ar pune şi el umărul. Şi de aia vă e greu să părăsiţi şi bărbaţii şi relaţiile pentru că „ar putea fi minunat”. Ar putea fi dar nu e! Încetează să mai trăieşti în ipotetic, viaţa trece pe lângă tine în timpul acesta.
         Şi mai aveţi o boală, nu vă cunoaşteţi,  mă rog mă refer la cele care se lasă prinse aşa în colivia imaginară a unor relaţii ratate. Dacă v-aţi petrece jumătate din timpul pe care-l irosiţi lăcrimând după El, cunoscându-vă pe voi, nici nu ar mai fi nevoie să vă spun eu că e timpul să vă împachetaţi şi să vă mutaţi din viaţa lui, în viaţa voastră.
         Sunteţi minunate şi dacă nu perfecte atunci perfectibile, câtă vreme sunteţi dispuse să munciţi cu voi însevă, la voi însevă. Dar pentru că nu vă cunoaşteţi aţi lăsat talgere aprecierii în mâna Lui. Pentru că El nu vă iubeşte nu sunteţi suficient de bune, dacă El vă înşeală nu sunteţi suficient de frumoase. Nu El decide cine eşti tu, nu El îţi poate determina frumuseţea, inteligenţa, graţia, el le poate cel mult aprecia, dar Tu trebuie să ştii că le ai şi încă din plin pentru ca atunci când cineva se face că nu le vede să poţi pleca fără scuze, fără regrete, fără reproşuri.
         Şi când te mai apucă dorinţa de a-i lăsa pe alţii să îţi stabilească valoarea aminteşte-ţi că  multă lume nu îl agreează pe Mozart, că e prea „nu ştiu cum” pentru gusturile lor hrănite cu mezeluri manelistice. Dar dacă unuia nu-i place Mozart nu înseamnă că Mozart nu e minunat ci că acela despre care vorbim e bou şi că a-i permite să asculte muzica aia este o irosire.
         Nu poţi decide cum şi când mori dar poţi decide cum trăieşti. Chiar vrei să îţi pierzi viaţa aşteptând ca unui ilustru necunoscut să înceapă să-i placă Mozart sau mai bine te duci să asculţi concertul sprijinită de umărul cuiva  a cărui inimă îţi poate cuprinde simfonia?
          Restul nefericirilor le numărăm în alt blog, acesta devine prea lung.


2 comentarii:

  1. Nu-i o nenorocire daca ai investit in cineva si ti-a intors spatele. Zice un intelept ca cine nu e langa tine nu merita sa ramana, probabil ca a lasat locul pentru altcineva mai bun. Asa cred si eu, nu-mi irosesc lacrimile pentru persoane care decid sa nu-mi fie alaturi.E de ajuns ca impartim aceasi planeta si acelasi soare, nu trebuie sa impartim si acelasi vis.
    Buna lectia ta despre fericire!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e o nenorocire dar asa m-am saturat de cei care se poarta de parca fix de asta se termina pamantul

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis