miercuri, 28 august 2013

SH

Îmi plac SH-urile, o vreme nu am ştiut ce înseamnă asta când le vedeam denumirea pe bloguri, dar m-am luminat, vorbeam de Second Hand.
Aventura mea cu SH urile a început după revoluţie când priveam fascinată haine cu paiete şi desene aiuristice pe care le-aş fi luat pe toate acasă, nu să le port să ne înţelegem, pentru că în viaţa mea nu mi-au plăcut treburile cu paiete, le-aş fi luat să le am, să mă bucur că poate exista atâta culoare pe lume, în care să îmi clătesc inima tânără de bleumarinul şi alb negrul uniformelor şcolare.
         Cu timpul am devenit mai selectivă, deşi mai am şi acum prin casă nişte fascinante bluze violet turbat dobândite în perioada aia şi nepurtate niciodată.
         Acum îmi plac SH-urile pentru că nu o să găsesc în veci vecilor materiale de aceeaşi calitate în comerţul nostru capitalist de stat. Şi nu că nu mi-aş permite cumpărăturile de la nume sonore, dar există o diferenţă clară între ce îţi iei de la aceeaşi firmă din Viena şi din Bucureşti, la noi se găsesc variantele în material plăsticos  şi culmea ceva mai scumpe decât celelalte.
         Nu ştiu voi cum sunteţi dar la mine materialul trebuie să dea două probe, una în magazin, proba de atingere, dacă nu îmi simt mâna uşor aspră trecând peste materialul cu pricina ceva nu e în regulă. A doua e proba fierului de călcat şi se desfăşoară acasă, materialul cu prea multe arome identic naturale lasă un parfum amărui în contact cu maşina caldă.
         Aşa că în continuare îmi plac SH.urile, rar port ceva în varianta cumpărată de acolo, dar dacă tot găsesc un imprimeu care mă cucereşte, o culoare fără care nu pot trăi sau un material de vis l-am luat, după ceva vreme devin altceva. Două haine se îmbină în una, ceva mare devine mic, se scoate se adaugă, se modifică, mă joc cu ele şi îmi prinde bine.
         Îmi plac şi cărţile la second hand, îmi place să mă gândesc o clipă la ceilalţi ochi care au parcurs paginile alea, la celelalte inimi care au bătut, la celelalte lacrimi care au sclipit în vârful celorlalte gene. Îmi plac semnele de care uitate între file şi florile presate pentru că mintea mea brodează poveşti încântătoare legate de ele.
         Îmi plac bijuteriile care au împodobit alte degete şi alte urechi, sfeşnicele la lumina cărora s-au desfăşurat poveşti de dragoste victoriene şi aşa mai departe.

         Îmi amintesc tonul unei colege „oripilate” de ideea de a-şi cumpăra cărţi la SH, probabil la ea în familie se citeau numai ediţii princeps şi la gândurile care m-au preocupat atunci. De ce nu aş cumpăra o carte gata citită? De ce nu aş vinde o carte care nu îmi mai spune nimic? De ce aş fi atât de pornit împotriva reutilizării lucrurilor când până şi oamenii cu care ajungem să ne împărţim viaţa îi luăm tot al SH?

3 comentarii:

  1. eu știu de ce nu-mi place să citesc cărți citite de alții: pentru că-s psihopată, și nu mă pot opri să nu-mi imaginez că măcar unul dintre cei care au citit-o a strănutat pe paginile cărții, și avea ceva contagios, gen ebola sau orice letal; sau au lins paginile cărții; sau au împrăștiat meticulos și cu bună știință viruși mortali pe acolo.
    dar eu îs psihopată, repet :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu is imunizata, nu cred sa fi facut careva cu vreo carte tot ce face un batranel sau o batranica dosarelor din arhiva, sa vezi atunci scuipat pe degete si intors pagini. Daca cititul dupa ei nu m-a omorat nimic nu o va face ever :)

      Ștergere
  2. Nici nu mai stiu cate teancuri de carti mi-am cumparat de la anticariat, de la cei care vand carti prin targuri sau pe tarabele din centrul orasului.
    Inainte cumparam si haine, imi placea sa scotocesc prin gramezile alea, dar acum nu mai am cu cine sa ies, ca prietenele mele sunt prin strainatate si singura nu are farmec. :)

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis