joi, 8 august 2013

Lectia de fericire 4

         Mă întreba Maurice de ce nu mai scriu chestii vesele. Foarte simplu, undeva în personalitatea mea nişte sinapse s-au lipit greşit, cu cât nivelul de stres din viaţa mea este mai mare cu atât mai debordant veselă devin, cred că „negare „ îi zice fenomenului. Prin mai toate marile probleme ale existenţei mele am trecut dacă nu râzând cu lacrimi cel puţin comentând de mai mare dragul aşa încât cei din jur s-au distrat copios. Acum trec printr-o perioadă calmă, privesc lucrurile în linişte, am eliminat cât de mult s-a putut din stres şi nu mai simt nevoia să compensez problemele de afară cu vorbe vesele care să îmi mute gândul.
         Sunt aproape în echilibru, spun aproape pentru că în ziua în care îl voi atinge mă tem foarte tare că voi ajunge la iluminare asemenea lui Budha şi deşi îmi doresc iluminarea asta din tot sufletul nu sunt la fel de încântată de burta personajului. Ati văzut voi vreun Budha zâmbitor şi suplu ca o nuia de alun? Că eu nu şi tare mi-e că de la iluminare i se trage.
         Revenind, v-aţi făcut ordine în casă cât de cât? Mă bucur pentru voi şi ţin să vă spun că noţiunea asta de ordine este destul de relativă, nici măcar în momentul în care pun jos pămătuful de praf şi îmi iau o bere mulţumită de Ordinea făcută, realizarea mea nu o să bată cu punctul de vedere al lui IVM asupra subiectului.
         Dacă tot aţi făcut loc în jurul vostru hai să trecem la ceva mai complicat, de aici începi de fapt să muţi munţii: ordine în gânduri, ordine în minte şi ordine în suflet.
         Stai 5 minute şi urmăreşte-ţi gândurile, oriunde se duc ele, aşa e că e greu să ţii pasul? Că sar de la una la alta uneori fără să înţelegi măcar legătura logică? De la coada pisicii care necesită ceva antibiotic pe ultimele zgârieturi ai ajuns inexplicabil la caserolele pe care nici azi nu le-ai recuperat de la soacra?
         Şi asta este cea mai mică dintre probleme, dar avem un obicei de a ne aştepta tot timpul la rău, în cel mai bun caz la neutru.
         M-a sunat şeful cică trebuie să vorbim. Înseamnă că am greşit ceva, că voi fi avertizat, sancţionat, concediat. Hai cine se gândeşte că şeful îl cheamă să-l felicite pentru ceva?
         Iubitul mi-a zis cam în doi peri să ne vedem diseară în nus ce locaţie. Clar vrea să ne despărţim. În primul moment îţi trece prin cap că ar putea avea ceva bun de spus? Poate a fost promovat, poate vrea să te anunţe de o vacanţă surpriză, poate a plănuit omul să te ceară de nevastă în vreun fel original.
         Şi normal că tot pregătindu-te de veşti rele al un moment dat vei ajunge să le şi primeşti, pentru că în direcţia aia îţi zburdă ţie mintea cu preponderenţă. Gânditul spre bine este ca mersul, se învaţă. Începe încet, întâi elimină gândurile inutile de îngrijorare, alea în care te întrebi de 100 de ori cum o să o scoţi la cap cu banii, ratele, serviciul, proiectul, iubitul, soacra, copilul. De câte ori îţi prinzi mintea în direcţia aia adu-ţi aminte că totul se rezolvă, că nimic nu e bătut în cuie şi imaginează-ţi cât de minunat va fi un eveniment pe care abia îl aştepţi sau aminteşte-ţi ceva frumos daca ţi-e greu să îţi imaginezi. Dacă nu poţi şi nu poţi să te gândeşti al ceva plăcut atunci cântă ceva, nu una din melodiile depresive gen mă doare sufletul când mă gândesc la tine, mai bine reciţi Căţeluş cu părul creţ decât asta.

         Urmăreşte să te simţi bine în majoritatea timpului şi gândurile vor începe să urmeze automat starea asta a ta de bine iar când raportul bine/rău din sufletul tău va înclina în favoarea binelui o sa descoperi că eşti mult mai predispus la fericire, deşi practic tot ce s-a schimbat deocamdată în viaţa ta sunt propriile gânduri şi modul în care tu te raportezi la evenimente.

6 comentarii:

  1. Da, e dovedit stiintific! De ce gandesti la rele, de-aia le atragi mai tare. Greu e sa te detasezi de sentimentele de neliniste si sa ajungi ca Budha. M-a distrat remarca despre burta. E clar ca nu se omora cu dietele vegetariene pentru a ajunge la iluminare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh poate era vegetarian dar daca nu ai nici un stres pe lume probabil si lumina soarelui e hranitoare pentru tine :)

      Ștergere
  2. In cazul meu, daca nivelul de srress e mare sunt automat si obosita si nu-mi prea iese chestia cu veselia.
    Daca totusi, am ceva de relatat si vreau sa o fac pe "funny mode" am nevoie macar de 2 ore de liniste , altfel....intervine problema aia cu gandurile si numai la sciituri pe blog nu-mi sta capul
    Deci ma aflu intr-o perioada asezata, cred ca in curand lucrurile se vor schimba, in sensul ca avand mult mai multe pe cap o s-o las mai moale cu blogul

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Imi pare rau dar pe blogspot nu am gasit optiune de editare si nu stiu cma sa il editez de capul meu, mai cercetez poate reusesc :)

      Ștergere
  4. Calmul si fericirea nu fac casa buna cu umorul si creativitatea. cunosc pe blana mea.

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis