joi, 15 august 2013

binecuvantari

         Azi am zis că iau vacanţă şi nu scriu aşa că m-am apucat de citit bloguri şi aşa am ajuns eu nu mai ştiu unde şi am citit ceva de genul „nu pot mânca in bucătărie pentru ca mă plictisesc mâncând”.
         Prima reacţie a fost profund creştină, am scăpat un WTF printre dinţi şi am mai citit o dată, nu greşisem aşa scria, mai rău, erau vreo 3 oameni de aceeaşi părere.
         Cum să te plictiseşti mâncând? După care mi-am adus aminte pilda cu cei doi discipoli ai unui călugăr nu mai ştiu daca budist. Ideea pe scurt era că a fost întrebat maestrul cum de este el atât de mulţumit tot timpul, atât de în armonie. Iar el le-a răspuns că atunci când e vremea de mers merge şi când este vremea de odihnit se odihneşte, în vreme ce ei mergând se gândesc la odihnă şi odihnindu-se îşi doresc să meargă.
         Este unul din păcatele lumii noastre, foarte rar ne ţinem sufletul în ceea ce facem, mâncăm cu gândul la treabă, muncim cu gândul la vacanţe, iubim cu gândul la control, trăim cu gândul oriunde numai în prezent nu.
         Nu ne mai bucurăm de nimic pentru că nu ne mai trăim clipele, le anticipăm sau ni le amintim dar nu stăm în ele bătaia de inimă cât durează, nu le simţim parfumul şi savoarea.
         Există pe lumea asta cursuri de mâncat ciocolată, care te învaţă să începi cu bucuria ambalajului, frumuseţea culorilor, perfecţiunea detaliilor, apoi tableta în sine, mirosul, textura, culoarea, fineţea. Pătrăţelul de ciocolată îl guşti târziu după ce ai admirat multe şi te bucuri de el, nu-l mesteci grăbit ca într-o cursă contracronometru, îl laşi să se topească încet, îţi laşi fiecare papilă gustativă să se scalde în senzaţia catifelată, îi păstrezi o clipă amintirea în toate simţurile.
         Toate pe lumea asta ar trebui făcute aşa, desigur nimeni nu s-ar înscrie la un curs despre cum să-ţi trăieşti viaţa, cum să te bucuri de fiecare lucru.
         Am pornit povestea asta de la mâncare. Sunt ortodoxă din întâmplare, nu eu am ales religia asta, m-am născut în spaţiul ei şi nu m-am obosit să o schimb, folosesc semnul crucii pentru că aşa m-am obişnuit, să îl asociez cu binecuvântarea, la fel de bine aş putea folosi orice alt semn, orice alte cuvinte câtă vreme intenţia este aceeaşi, din copilăria mea la ţară mi-a rămas obiceiul să fac o cruce în aluatul pâinii când am terminat frământatul, înainte de a-l lăsa să se dospească. Mâncarea este o binecuvântare de care să te bucuri.
         Fiecare farfurie cu mâncare e o declaraţie de dragoste, a celui care a gătit-o pentru tine şi a pământului care a crescut tot ce se găseşte acolo. Şi asta se aplică la toată mâncarea chiar şi la sandwichurile făcute în grabă.  Un măr nu e numai o aglomerare de nutrienţi, e o îmbinare a parfumului de flori roz şi delicate, un zumzet de albine, o perdea de ploaie de vară, razele soarelui de toamnă care l-au îmbujorat. Cum să-l mănânci nu nasul în calculator fără să te bucuri el?
         Şi nu e vorba numai despre mâncare, sunt cunoştinţele pe care le acumulăm cu obidă în şcoală de parcă profesorii ni le predau să ne îngreuneze viaţa, e munca de toate zilele pe care o facem mai mult cu gândul la salariu decât la faptul că oricât de neînsemnat ar fi ce facem prin el schimbăm lumea cuiva, sunt prietenii cu care ne întâlnim oftând că iar se vor văieta în loc să ne bucurăm că sunt cu noi, sunt dimineţile ploioase în care bufnim că trebuie să ieşim din casă în loc să ascultăm muzica apei ce cade din cer şi care în alte părţi ar fi catalogată miracol. Sunt toate lucrurile pe care le găsim fără sens şi le facem automat, fără să lăsăm în el un strop de suflet măcar.
         Cum să treci prin viaţă cu gândul mereu în urmă sau înainte fără să te scalzi în magia care curge în toate sensurile?

         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis