marți, 30 iulie 2013

Miracole

         Dacă nici eu nu v-oi fi scos peri albi cu gândirea pozitivă, atunci nimeni nu a făcut-o ever. Nu o să vă zic că e uşor. E greu, e al dracului de greu să ai nervi din cauza oamenilor sau a situaţilor şi să găseşti un neuron zen în toată fiinţa ta care să îi dea înainte cu principiile pozitive.
         „Stai aşa, poate omul chiar nu vrea să fie bou, aşa s-a născut el. Crezi că lui îi e uşor să treacă prin viaţă aşa ciufut? Lasă, nu-l înjura binecuvântează-l şi treci mai departe”
         „Lasă nu e un cap de ţară că s-a întâmplat asta, caută-i latura pozitivă şi mulţumeşte că ai avut experienţa cu pricina, nu se ştie la ce o să îţi prindă bine.”
         Să ne înţelegem sunt om şi oltean integral, calmul, răbdarea, atitudinea blajină nu fac parte din fondul meu genetic, aşa că la început a fost o luptă ca la Mărăşeşti de fiecare dată când trebuia să mă conving să o las mai moale, să las să treacă de la mine, să iert, să uit, să apreciez şi chestiile mai puţin roz bombon din viaţă.
         După vreun an de şuturi în fundul propriu am început să îmi stăpânesc limba, după încă un an am început să îmi stăpânesc şi mintea să nu mai boscorodească mărunt chestii pe care deja nu le mai expuneam publicului larg, după aproape încă un an am început să şi apreciez diverse.
         Şi nu sunt nici pe la jumătatea drumului spre zen, sunt doar un om pe nişte scări, dar citesc mai departe, scriu mai departe, învăţ mai departe.
         Ieri în timpul acestor minunate preumblări de autoeducare pe net, am găsit o carte Jocul vieţii de o anumeFlorence  Scovel Shinn. M-am mai întâlnit cu cărţile ei pe vremea când îmi căutam cărţi de autoeducare prin librăriile online şi nu m-au impresionat foarte tare, aşa din exterior cum le vedeam, erau mici, subţiri şi nici coperta nu le ajută mult.
         Tanti asta a s-a născut cu 107 ani înaintea mea, asta ca să aveţi idee pe la ce epocă a scris ea cărţile cu pricina, şi a murit cu vreo 11 ani înainte ca Rhonda Byrne să se fi născut.  Ieri când am găsit link-ul către una din cărţile ei de fix 54 de pagini iniţial nu am vrut să o citesc. Nu-mi plăcea formularea învechită cumva, nu mă atrăgea precum cărţile mele moderne şi totuşi la cum citesc eu în bloc mi-am zis că 30 de minute nu sunt aşa mult timp, aş putea să o frunzăresc.
         Am o prietenă care la un moment dat obosită prin Roma a scos o replică celebră pentru noi „Iar o biserică? Ce atâtea biserici? Ai văzut una le-ai văzut pe toate”. Nu că nu aş înţelege-o cumva, după San Pietro cum să te mai impresioneze o biserică de cartier fie el şi cartier roman. Cam aşa stă treaba şi cu cărţile astea. Ai citit una le ştii deja pe toate pentru că în formulări diferite îţi dau aceleaşi principii. Secretul e în fond o transpunere modernă a scrierilor lui Neville Goddard, Charles Haanel, tanti Florence Scovle Shinn asta. Cu regret trebuie să vă informez că de la 1800 încoace nimic nou nu s-a întâmplat în domeniu, am schimbat numai cuvintele şi nu mai facem atâtea referiri la Biblie.
         Ei bine din cărticica asta m-am ales cu ceva care din restul cărţilor citite nu se legase de mintea mea. Ştiu că dimineaţa în loc să-mi fac griji despre cum le-oi scoate pe toate la cap ar trebui să mă gândesc relaxată că totul se rezolvă, să mulţumesc pentru ce am de făcut ca şi când deja am obţinut rezultatele dar uneori modul în care alegi cuvintele şi le pui în propoziţie este esenţial.
         Eu planificam ziua conform viziunii mele despre ce ar fi trebuit sau urmat să se întâmple, eu mulţumeam pentru lucrurile pe care le voiam, deci care îmi treceau prin minte, erau în sfera mea de cunoaştere. Eh printre multele „cuvinte”, aşa numeşte ea formulările astea pozitive „a spune cuvântul” era unul pentru dimineaţa. „Facă-se voia Ta, azi! Azi este o zi plină de realizări; eu mulţumesc pentru această zi perfectă! Miracolele se succed şi nu se mai opresc!”
         Mă îndoiesc să fi folosit fix cuvintele astea, mi-a rămas în minte numai partea aia cu miracolele, aşa la general, nedefinite în anterior, ce miracole o vrea el Universul să-mi arunce în cale. Oricum cât îmi beau cafeaua de dimineaţă şi mă pregătesc de plecare mintea mea e un spaţiu neocupat, ce mă costa să repet „cuvântul” în cauză? Nimic. Aşa că am făcut-o, eram oricum nu foarte mulţumită că trebuie să plec de acasă în vacanţă să muncesc şi încă să merg cu autobuzul.
         Am crezut că binele adus de expresia asta a fost vecinul care mi-a asigurat transportul  scăpându-mă de autobuz. Apoi am crezut că a fost vorba de banii pe care nu îi aşteptam dar totuşi i-am primit, după care m-am gândit că se extinde asupra prietenei care mi-a făcut rost de copiile care îmi trebuiau. Ce să mai îmi plăcea deja expresia asta şi mă gândeam serios să o adopt. Ba încă pe la 3 după o zi cu 50 de grade Celsius la umbră a început să plouă.
         Când am ajuns acasă am găsit doamnele pe scaune în bucătărie arătând vag rătăcite, nici nu prea mi-au explicat în cuvinte despre ce era vorba, mi-au arătat numai aşa cu degetul spre casa mătuşii de care ne desparte o gospodărie abandonată şi plină de buruieni mai  înalte decât mine  şi uscate ca tutunul. Nici eu nu am înţeles despre ce era vorba în primul minut, în locul casei se vedea cerul şi ceva cărămizi arse şi lemne înnegrite.
         Cât timp am lipsit de acasă un incendiu care a necesitat 3 maşini de pompieri (logic trăim în România, prima a venit după vreo 5 apeluri şi fără apă în ideea că la ţară se găsesc hidranţi al toate colţurile), a ars cam 70% din gospodăria mătuşii şi a pârlit cât a putut spre noi, ne-a ocolit milimetric casa.
         E greu de explicat ce lanţ de întâmplări a dus la asta, în primul rând că toţi erau acasă la ora la care de obicei îşi inspectează câmpurile, că unul din acoperişuri a decis să ia foc din primul moment şi a dat alarma, pentru că altfel l-ar fi descoperit prea târziu, că azi apa din fântâni nu a dispărut instant cum face în ultima vreme din cauza secetei şi toţi vecinii au stat cu furtunul în braţe aruncând apă peste foc, că poarta a cedat la presiune şi au recuperat-o pe mătuşa. Amu’ arsurile de gradul 2 nu-s bune dar să sperăm că rămân de doi şi nici faptul că are peste 70 de ani nu e de vreun ajutor dar trăieşte şi cu ceva răbdare se vindecă.
         De mâine mă gândesc că ar fi bine să mulţumesc şi pentru miracolele din viaţa celor dragi mie, că ei ştiu sigur că nu o fac iar pe mine nu mă costă nimic.
        
        


2 comentarii:

  1. M-ai convins. O s-o frunzaresc si eu.
    Cat despre biserici, nu sunt de acord ca daca ai vazut una "de top" le-ai vazut pe toate.
    Eu sunt vrajita de unele biserici iar altele nu ma impresioneaza absolut deloc oricat de mari sau renumite ar fi ele. La fel si si cu moscheile :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh tu ai personalitatea ta, prietena mea pe a ei, fata a cerut sa o vada pe cea mai cea ca sa nu piarda timpul vazand 100 de biserici, oricum nu stiu daca mai merge vreodata cu noi in vacanta dupa cate pietroaie i-a fost dat sa vada :)

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis