sâmbătă, 15 iunie 2013

Iubiri

Mă gândeam plecând de la blogul acesta la cine pe cine cucereşte. Bine asta m-a ţinut vreun minut întreg după care gândurile mele au plecat în altă parte. De ce trebuie să cucerească cineva?
Adică treaba asta cu făcutul curţii e un fel de asediu, ţinem socoteli, mai îngăduim o apropriere, mai tragem un pumn. Contorizăm cine pe cine sună, complimentează, face să aştepte. Cine binevoieşte să zâmbească, cine îi face celuilalt hatârul de a-l băga în seamă? Mă rog, ştiţi cum se desfăşoară o relaţie. Nu cred că e unul dintre noi care să nu fi spus „Aham, n-a sunat, scris, trimis porumbei voiajori, mă rog, ce metodă de comunicare era în epocă, lasă că vede el/ea” după care să fi apăsat butonul de ignore.
De ce facem treaba asta? De ce nu putem suna fără să ne gândim că tot noi o facem, că din partea cealaltă apelurile nu vin cu aceeaşi frecvenţă? De ce nu putem trimite un mesaj sau un email de fiecare dată când avem impulsul şi ne temperăm pe principiul „El/ea nu trimite niciodată de ce s-o fac tot eu?”
De ce aşteptăm o viaţă să spunem „te iubesc” şi o facem numai după ce l-am trecut pe celălalt prin furcile caudine ? Să fim siguri de ce? Că nu ne va face să suferim? Mno poate să treacă toate testele şi tot să îţi frângă inima.
Care e în fond cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Să îţi spună „eu nu te iubesc”? Să îţi salveze o grămadă de timp pierdut aiurea cu fluturaşi în stomac şi vise colorate în roz care oricum se vor spulbera peste 5 ani când vei decide să nu îi spui niciodată?
De ce ne ascundem după atâtea văluri şi nu ne asumăm niciodată riscurile? De ce ne punem iubirile şi orgoliul în balanţă şi îi dăm prioritate celui din urmă?
Dacă nu vrea să te primească în viaţa ei/ lui o să-ţi spună, poate delicat, poate bădăran dar o să afli. Câtă vreme asta nu se întâmplă de ce plecăm de la prezumţia că noi valorăm mai mult decât celălalt, că el trebuie să muncească întru cucerirea noastră? De ce traducem totul în termenii unui război strategic?
Pot fi multe motive pentru care „te iubesc” nu vine când îl aştepţi tu, pentru care comunicarea este deficitară. Suntem unici, fiecare dintre noi este o altă lume cu propriile reguli şi, deşi în general putem admite asta, când ne îndrăgostim decidem că celălalt trebuie neapărat să respecte regulile noastre, că forma noastră de a spune „îmi pasă” sau „mi-e dor „ e singura de pe lume şi că de altfel o relaţie nici nu ar putea exista în lipsa lor.
Ne limităm lumea la gesturile pe care noi le folosim, la simbolurile la care noi reacţionăm şi refuzăm să citim în gesturile celuilalt.
Le-am făcut pe toate de-a lungul timpului, am avut relaţii în care am fost mai greu de cucerit decât Everestul, am avut relaţii care au murit pentru că nu am vrut să învăţ un alt limbaj, am crescut, am învăţat că orgoliul nu e un prieten foarte bun, că uneori o singură privire îţi poate spune toate poveştile celor 1001 de nopţi, că iubirile ascunse într-un colţ de suflet pot fi mult mai frumoase decât cele declarate în cele patru vânturi.

Se spune mereu că există multe feluri de a iubi, cred că există numai multe feluri de a exprima iubirea, pentru că în fond nu se poate iubi decât într-un singur fel: nemăsurat, până la ultimul atom şi fără a pretinde să ţi se răspundă la fel. Reciprocitatea nu este una din condiţiile iubirii este numai o întâmplare fericită, un cadou al Universului. Nu aşteptaţi o plată pentru iubirea voastră, iubiţi fără orgoliu, fără condiţii, fără aere de superioritate, iubiţi şi atât.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis