miercuri, 5 iunie 2013

Diete altfel

Azi mi-am luat vacanţă. Pentru că pot, aşa că am stat acasă şi m-am ocupat de alte chestii mai mult sau mai puţin importante dar care mie mi-au plăcut la maxim. Şi în vreme ce îmi beam eu liniştită cafeaua de dimineaţă pe la 11, aruncând lejer un ochi spre facebook mi-au atras atenţia nişte articole despre slăbit.
Cum om avea noi oamenii darul de a ne limita tot timpul numai la o parte din noi mă depăşeşte. Se presupune că avem două componente fizic şi spiritual nu? Câte reţete de aducere a sufletului în nişte norme sănătoase aţi văzut?
Avem reţete de slăbit, de îngrăşat, de tonifiat, de hidratat, de catifelat. TOATE  sunt pentru fizicul nostru.
Ne preocupă enorm suta de grame pe care cântarul ne-o indică peste ideal dar nu ne pierdem un minut să analiză o invidie care ne roade mai ceva ca un pantof cu calapod strâmb.
Ne petrecem zile întregi cu sau fără nutriţionist lângă noi să numărăm caloriile fiecărei furculiţe cu salată pe care o înghiţim dar aruncăm vorbele fără să ne gândim de două ori la efectul lor.
Şi nu mă refer numai la vorbele spuse altora deşi şi alea sunt importante, mă refere la vorbele spuse nouă înşine. De câte ori te cerţi pe zi că te-ai îngrăşat, că eşti delăsător, că nu eşti atent, că etc şi de câte ori de opreşti să te feliciţi pentru ceva care ţi-a ieşit minunat?
Mergem la sală, alergăm, facem zumba, kangoo jumps şi o gamă largă de mişcare dar faci exerciţii de admiraţie? Ai măcar o dată pe săptămână o jumătate de oră rezervată aşa să te minunezi de frumuseţea norilor, de parfumul trandafirilor, de dansul firelor de praf într-o rază de soare? Sau sufletul tău nu are nevoie de exerciţii pentru a-şi păstra supleţea?
Ne facem programări la cosmetică, ne frecăm îndrăcit călcâiele pleznite cu pile şi apoi le masăm cu creme, ne facem măşti şi gommage câte şi mai câte întru curăţirea pielii noastre, ceea ce este admirabil, dar când ţi-ai spălat ultima dată sufletul, măcar să fi dat jos de pe el un pic de ură, un pic de suferinţă şi un pic de gelozie dacă nu-l poţi scoate chiar alb alb ca în reclamele de la detergenţi?

Azi am avut vacanţă, m-am ocupat cu treburi mici, mărgele şi aţe colorate, m-am jucat şi mi-am ţinut sufletul la spa. Am dereticat prin el, l-am lăsat să se înmoaie bine într-o Nocturnă, şi apoi l-am dat cu balsam, mâine îl scot din nou în lume şi măcar o săptămână am de gând să încerc să-l feresc de bârfe şi gânduri negre cu aceeaşi îndârjire cu care se feresc unii de zahăr în cafea. Şi vreau să îl duc şi la sală, vreau să văd ce rezultă dintr-un suflet care face zilnic exerciţii de graţie.

4 comentarii:

  1. Majoritatea se preocupa de aspect si nu de suflet pt ca nu prea au cu ce! Ca sa apreciezi pe Chopin trebuie sa ai ureche muzicala. Ca sa te autoanalizezi trebuie sa ai capacitate de introspectie. E mai usor sa te ocupi doar de fizic.
    Ai un zambet plin e viata!
    Cuvânta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si de altfel exteriorul e ce se vede, sunt multi oameni care toarna sticle de parfum pe ei dar uita sa se spele :)

      Ștergere
  2. "Azi am avut vacanţă, m-am ocupat cu treburi mici..."
    Mie mi se pare că azi te-ai ocupat de treburi într-adevăr mari. Felicitări! Fain articol!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa-mi spui si mie daca sunt exercitii care se potrivesc si altor suflete...slabite :)

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis