sâmbătă, 1 iunie 2013

Ciresar

E ziua copilului. Aş fi aflat în orice condiţii, la orele 12 noaptea fix au început să curgă pe toate site-urile urări entuziaste de La  mulţi ani!
La mulţi ani copilului en general, la mulţi ani plozilor, la mulţi ani copiilor din noi, urări care de care mai colorate şi mai pline de sclipici.
Nu mi-am pus poze cu acadele nici pe blog, nici pe pagina lui de facebook şi nici pe a mea. Nu cred  în urările generale. Dacă aveam vreun plod în proprietate l-aş fi luat de o aripă şi am fi făcut azi ceva ce îi place lui. Nu pot zice că l-aş fi dus la vreo petrecere cu joacă, poate plodul se găseşte să-mi semene şi atunci pentru el ar fi fost mai interesant să mergem în parc la un picnic cu cărţi.
N-am. Prin familie se regăsesc ei nişte copii dar ăştia sunt în sarcina părinţilor personali că de aia i-au făcut. De altfel nici nu pot declara cu mâna pe inimă că îmi plac copii nediferenţiat, că e suficient să văz unul în faţa ochilor şi mă topesc instantaneu scurgându-mă de emoţie în sandale. Copii îmi plac după aceleaşi principii ca şi oamenii mari, individualizat, pentru ce sunt fiecare dintre ei.
Dacă ţineţi morţiş să avem o polemică despre cum sunt ei nişte îngeraşi vă rog să staţi vreo 2 zile lângă plodul prost crescut al vecinului, care plod urlă non stop de îţi vine să chemi protecţia animalelor închipuindu-ţi că ai lui îl jupoaie şi-l dau cu sare. Nu mă interesează că poate sunt de vină părinţii că aşa l-au crescut sau mama natură că l-a dotat pe nefericit cu o personalitate zgomotoasă. Nimic pe lume nu mă poate convinge că ar trebui să-mi placă puştiul numai pentru că e copil şi că trebuie musai să mă bucur şi să sărbătoresc aşa in abstracto că e ziua lui.
Dar să revenim la urări, la toţi cei care de azi noapte tot urează la mulţi ani copilului din ei de parcă am fi permanent şi general însărcinaţi.
I-aţi urat la mulţi ani lu’ copilul ăsta interior, i-aţi pus şi o poză cu bebeluşi grăsunei şi zâmbitori sau cornete supranaturale de îngheţată. Şi după aia ce?
L-aţi scos la joacă? Indiferent ce o însemna joaca pentru el? I-aţi dat liber de la corvoadele zilnice? Sau aţi postat poza aia al repezeală şi pe urmă l-aţi trimis în camera lui ascunsă în cel mai depărat colţ de suflet şi v-aţi întors la ale voastre?
Şi nu, nu mă refere musai la muncile fizice, bănuiesc că trebuie să mâncăm şi azi şi cineva trebuie să gătească, deşi poate am fi supravieţuit cu nişte sandwich-uri,  ne trebuie haine curate, deşi puteam băga o maşină azi noapte să muncească în timp ce dormim dat nu la astea mă refer.
V-aţi întors la gândurile voastre urâte despre voi? Dap să ştii că asta înseamnă când deşi ai o greutate ok din punct de vedere medical te vezi ca o balenă şi te înfometezi. Aţi continuat să vă urâţi părul, nasul, coapsele, cicatricea aia, vecinii, soţii, slujba, casa, viaţa? V-aţi adus aminte iar că aia de le 3, da grasa aia care nu se vede cum arată şi mănâncă îngheţată în nesimţire, are tot norocul din lume inclusiv al vostru? Că altfel cum s-ar explica zâmbetul ei permanent dacă nu ar avea viaţa perfectă?
L-aţi lăsat pe copilul vostru interior să se bucure azi de ziua lui? De norii pufoşi şi coloraţi, de cireşele de iunie, de un ceai băut cu nasul într-o carte pasionantă, de un film, de o îngheţată? Sau când a încercat să scoată capul în lume i-aţi tras şi două palme şi l-aţi trimis la loc că voi aveţi probleme serioase azi şi doar i-aţi spus „La mulţi ani!” în mod public, ce mai tot vrea?



7 comentarii:

  1. Eu tocmai indes o ciocolata dar asta nu se pune ca fac chestia asta in fiecare zi.Altceva n-a facut deosebit copilul din mine ca am avut treburi de om mare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai am de dat cu mopul si pe urma fac o chestie de copil. Ma duc la mama sa-mi dea sa manac :))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ia uite unde era copilul cuminte, eu am refuzat sa mananc altceva decat prajituri ca de aia e 1 iunie :P

      Ștergere
  3. Copilul din interior a fost cotropit de copiii din exterior(micii mei pacienti cu valente de gornisti) asa ca azi am petrecut...dormind!Mult si bine, dar nu pe saturate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Io i-am dat niste capsuni si niste cirese acu', pe inserat, cand am ajuns acasa de la lucrul de om mare. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Auzi dar copilului din mine ii dai o bere sambata viitoare?

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis