duminică, 2 iunie 2013

Bonturile

Nu sunt doctor. Mi-a trecut într-o vreme prin cap dar am renunţat, trebuia să am şi eu ceva de regretat pe lumea asta nu? Am văzut în schimb multe filme cu doctori de toate genurile şi am şi citit multe treburi pe tema asta, aşa să văd ce am pierdut.
Când pierzi un organ sau un membru, continui să îl simţi ca al tău, te poate durea în continuare organul lipsă. Durerea membrului fantomă, aşa am citit că i se zice. Simţi în continuare că ar fi acolo, urmează mişcările bontului ca şi cum ar continua să existe şi mai ales te doare atroce şi rebel, fără vreo explicaţie logică.
Este clar că nimeni nu îşi amputează vreun membru aşa de stil, trebuie să existe o explicaţie serioasă în spate şi nici o altă soluţie medicală. Membrul acela este inutilizabil şi ca regulă generală păstrarea lui pe lângă completa inutilitate  pune în pericol întregul organism printr-o infecţie serioasă. Aşa suntem noi făcuţi, nu putem funcţiona decât ca un întreg, o greşeală undeva de-a lungul drumului va atrage o alta şi problema se va amplifica.
Organele vor ceda pe rând şi odată cu dispariţia sistemului fizic de susţinere o să dispari şi tu, aşa cum eşti acum, în forma şi cu personalitatea asta. Mai puţin poetic spus vei muri.
Obişnuim să credem lucrul acesta numai despre corpul nostru fizic. Personal cred că este şi invers, dacă sufletul tău suferă, dacă o parte din el se infectează boala se va răspândi în întreg şi pe măsură ce bucăţi din sufletul tău cedează organele îl vor urma, pentru că sistemul fizic de susţinere devine inutil.Şi nici nu cred că bucata aia pe care am scos-o va mai creşte vreodată, învăţăm numai să ne descurcăm fără ea, să ocolim elefantul din sufragerie.
Nu decizi uşor să renunţi la un membru, nu iei decizia amputării zâmbind, este o măsură drastică menită să te salveze pe tine în întregul tău. La fel de greu decizi să renunţi la bucăţi din sufletul tău, locurile în care i-ai primit pe alţii şi care cu timpul au devenit dureroase şi infectate, o faci pentru a salva ce ţi-a rămas.
Şi totuşi oamenii la care renunţăm, bucăţile de suflet pe care le excizăm, relaţiile din care ieşim continuă să existe, continuă să ne înconjoare, să ne influenţeze, continuă să ne doară.
Aparent cauza membrului fantomă este de origine pur psihică, centrală, o nevroză de obsesie legată de imaginea corporală de sine, n-am idei care este cauza relaţiilor fantomă, despre ele nu există studii.
De fapt nici nu mă interesează cauzele, m-ar interesa ceva idei de tratament şi mai ales aş vrea să ştiu cât de mult timp te doare fantoma unei relaţii septice pe care ai decis să ţi-o amputezi din suflet?



Un comentariu:

  1. Nu amputa nimic, asteapta sa iasa singura. Imagineaza-ti ca are un alt cel mai bun prieten acum.
    Cuvânta

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis