vieti paralele

 Sunt nopţi în care îmi amintesc ochii tăi  cu iris perfect negru, deşi ştiu că nu pot exista ochi perfect negri, că sunt o licenţă poetică din era romantică.
         Îmi amintesc atât de multe, detalii pe care nu le băgam de seamă la vremea lor : cum mâinile mele se pierdeau mici în ale tale, închise ca miezul crud de nucă în coaja brună, joaca nesfârşită dintre degetele tale şi şuviţele de păr ce îmi cădeau aiurea,  gestul lent în care îţi treceai mâna peste frunte când erai obosit.
           Şi sunetele…….Nu, nu te aud vorbind, îmi amintesc clinchetul linguriţei lovite de cană în timp ce pregăteai cafeaua cu scorţişoară, râsul liniştit pe care îl simţeam în jurul meu ca pe un şal moale şi cald.
        Parfumul de ceaţă şi frunze umede care intra cu tine în odaie toamna târziu şi crengile de piersic în floare pe care la aduceai pentru toate vazele primăverii.
        Şi primul meu inel de logodnă, nu cel pe care-l ştie restul lumii, primul, cel pe care l-ai meşterit o zi întreagă dintr-o romaniţă şi staniolul unei ciocolate. Am vrut să-l păstrez dar nimic nu rezistă timpului……
        Atâtea prime lucruri din viaţa mea au numele tău alături. Am fi împlinit 17  ani de căsătorie anul acesta şi recunosc sunt nopţi în care nu dorm întrebându-mă dacă ar fi ieşit totuşi nunta cum ar fi trebuit şi cum ar fi arătat copii.
      Te aştept încă şi te caut în toţi cei care trec prin drumul meu, deşi ştiu că nu vei fi acolo, dar sunt om şi am primit şi eu cutia Pandorei. Şi îmi doresc să-mi fii alături, aşa cum mi-ai fost în fiecare zi din viaţa ta.
         Mi-e dor de tine, bine că nu se întâmplă des, nu aş suporta asta aşa că mi-e dor întotdeauna