joi, 18 aprilie 2013

visez in culori


Ne petrecem mult timp împreună, muncim împreună, ieşim să ne distrăm împreună, foarte ne poţi găsi separat şi desigur avem şi noi povestea noastră.
Ne-am întâlnit într-o zi obişnuită din trecutul meu, pe vremea când nu îmi dădusem încă seama că muream. Nu, nu sufeream de vreo boală fatală, respiram, mâncam, mergeam la lucru, veneam acasă, aveam planuri de viitor la locul lor, alături de un bărbat la locul lui şi prieteni la locul lor.
Îmi amintesc ziua cu o precizie de ceasornicar pentru că mi-a schimbat viaţa fără să ştiu. Mă întorceam de la slujba mea gri unde îmbrăcată în costumul meu gri încercasem să ajut oameni la fel de gri să scape din situaţiile gri ale vieţilor lor. Mă simţeam chiar mulţumită de mine şi îmi revizuiam în minte actele pentru contractul de credit prin care voiam să îmi cumpăr un apartament banal într-un cartier cenuşiu. Trăiam în alb gri şi asta nu mă deranja, îmi da un ciudat sentiment de siguranţă în care nimic foarte rău nu mi se putea întâmpla pentru că în viaţa mea nu exista nimic foarte bun ce ar fi trebuit protejat.
Nici nu mi-am dat seama ce am văzut din prima, am înregistrat imaginea, am trecut mai departe şi doi paşi mai târziu m-am oprit, am ezitat o bătaie de inimă apoi m-am întors. Şi ne-am privit.
Mi s-au revărsat în minte toate clipele uitate ale copilăriei când împleteam coroniţe de maci şi albăstrele, coroniţe de spice aurii şi romaniţe fragede  şi povesteam  împreună cu prietenii de pe atunci ce voi face când voi fi mare. Zilele în care  întinşi în iarba verde priveam vălutucii norilor ce alergau pe cer şi vedeam elefanţi şi păduri tropicale, orhidee şi colibri miniaturali zburând nebuneşte în jurul lor.
Toate lucrurile pe care am vrut să le fac, pe care am vrut să le văd, pe care am vrut să le trăiesc îmi lunecaseră din minte în anii în care m-am chinuit să devin gri, să îmi tai visele pe la colţuri astfel încât să se potrivească în lumea serioasă, să devin ceea ce se aştepta de la mine ignorând ceea ce eram.
Geanta aceea care sta cuminte într-o vitrină îmi vorbea, grădinile pictate pe ea erau frânturi din junglele prin care visasem să merg, îmi spunea povestea celui care o făcuse, povestea cuiva care refuzase să  devină gri, care nu îţi tăiase colţurile viselor ci le ajutase să explodeze în forme şi culori, cineva care îşi lăsa sufletul să înflorească în lucrurile ieşite din mâinile lui şi îl dăruia lumii.
O chema  Anuschka, ceea ce ar însemna fără pereche, deşi în mod clar sufletul din care se născuse ea şi sufletul meu erau gemene.

Am ştiut că trebuie să o am deşi asta însemna să nu îmi pot lua apartamentul meu banal pentru că banii fuseseră număraţi al cent şi orice monedă schimba planurile. Am dus-o acasă cu bucurie ca pe o bucată din mine pe care o pierdusem într-o altă viaţă şi acum o regăsisem. Bărbatul meu la locul lui nu a putut să mă înţeleagă, nu a reuşit să integreze în sufletul lui ideea că eu puteam să renunţ la planul nostru gri şi stabil pentru o bucată de suflet colorată şi volatilă. A plecat să îşi calmeze nervii şi nu s-a mai întors.
A doua zi geanta mea a fost acuzată că nu se potriveşte codului vestimentar al firmei, pentru că eram importantă m-au avertizat numai să o las acasă când merg la lucru. Am plecat să o duc acasă şi nu m-am mai întors.
Mi-am regăsit bucată cu bucată visele tăiate, pierdute, uitate şi le-am cusut la loc. Mi-am regăsit vocea şi am început să spun povestea noastră.
Mergem la lucru împreună, ne întâlnim cu oameni care au început să îşi dea seama că au devenit gri şi caută o salvare, le povestim fiecare în felul nostru  despre locul din care vin visele. Eu folosesc cuvinte şi haine viu colorate, ea stă cuminte pe colţul unui birou şi florile ei tremură sub bătaia rapidă a aripilor unui colibri, ne ajutăm  reciproc şi dacă după cele câteva ore petrecute cu noi un om îşi regăseşte culorile suntem fericite.
Azi trăiesc în culori, în perdele de verdeaţă într-o căsuţă de dincolo de curcubeu cu un frumos nebun care visează incandescent, azi ajut oameni gri să scape de vieţile lor gri şi toate astea pentru că într-o zi ochii mi-au căzut pe o bucată de suflet ce mă aştepta într-o vitrină să-mi povestească despre sufletul meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis