sâmbătă, 13 aprilie 2013

Si George O'Malley moare


Sunt mare fan Anatomia lui Grey, mno poate pentru că s-a întâmplat să îl descopăr pe vremea când eram stagiară şi am solidarizat cu ei, poate pentru că e uneori despre medicină şi în rest despre oameni. N-am idei şi nici nu cred că e important. Cert e că îmi place serialul acesta şi l-am văzut în toate formele posibile, pe toate canalele care l-au difuzat şi redifuzat, online, descărcat de pe net. Şi încă îl văd, trag voiniceşte de sezonul 9 în vreme ce pe Diva urmăresc reluarea sezonului 6 cred.
Despre mine şi serialul acesta se pot scrie cărţi întregi, uneori privindu-l mă apucă nostalgia alegerilor, adică de ce nu am făcut eu medicina? Că doar puteam, că acolo m-aş fi luptat cu boli nu cu oameni, că la sfârşitul zilei aş fi ştiut că am făcut un lucru bun. Sigur aş fi plecat de mult din România, că nu mă văd stând şi privind nostalgic pe net ce intervenţii mişto se pot face cu jucăriile potrivite în timp ce eu nu am nici ser fiziologic.
Sunt zile în care îmi dau seama la ce nivel de artă aş fi putut duce ascunderea de mine însămi dacă m-aş fi putut pierde într-o operaţie de vreo 8 ore şi câte probleme aş fi putut ascunde sub covor fără să simt nevoia disecării lor până la soluţie. Aşa, cum nu am parte de adrenalină, cum mare parte din ziua mea se pierde în infinite aşteptări mintea mi se tot întoarce întru curăţirea de praf a propriilor dileme şi din analizele astea nu aflu numai lucruri plăcute.
Îmi place Anatomia lui Grey pentru că toţi doctorii ăia, toţi, fără excepţie sunt disfuncţionali la nivel emoţional, toţi au nevoie de terapie şi îmi întăresc ideea că oricât de normali şi eficienţi ne credem noi nişte sesiuni pe canapeaua de terapie odată pe an ne-ar prinde foarte bine.
Dar mai este o chestie care mă urmăreşte în serialul acesta. O coincidenţă i-aş spune dacă aş crede în coincidenţe dar nu o fac. Pentru mine toate lucrurile astea care se repetă sunt un mesaj ascuns al Universului, sunt un semn de circulaţie în viaţă, care semn întotdeauna are ceva să îmi comunice.
Ei bine, de a începuturile serialului şi până în zilele noastre când ceva se schimbă radical în viaţa mea George O’ Malley moare, ca şi cum personajul acesta ar fi o metaforă a stilului meu de viaţă care trebuie uneori modificat total.
Săptămâna trecută cred prins un episod în redifuzare pe Diva, logic acum nu mai e o prioritate, doar le-am văzut de atâtea ori, acum sunt mai degrabă zgomotul de fundal în timp ce eu fac altceva. Şi chiar făceam altceva aşa că scena mi-a trecut cumva pe la urechi şi am înregistrat-o târziu.
A doua zi în vreme ce aşteptam la infinit să se întâmple ceva la lucru m-am apucat să verific senzaţia aia de „mi-a scăpat ceva „ care nu-mi dădea pace şi mi-am adus aminte George O’Malley a murit din nou şi a nimerit la fix şi de data asta.
Sunt atâtea schimbări care se întâmplă în viaţa mea şi pentru prima dată după mult prea mult timp le aştept cu nerăbdare şi bucurie.
Probabil sunt singurul om de pe lume care se bucură când George O’Malley moare dar aşa cum spuneam ami sus recunosc şi singură că mi-ar prinde bine ceva terapie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis