vineri, 19 aprilie 2013

Ne daţi sau nu ne daţi?


Sunt serioasă, iar. Şi nu e bine, e vineri seara, nu am chef de lucruri serioase, îmi ajunge restul săptămânii, dar nici nu mă pot gândi la altceva.
Văd de ceva vreme scandalurile cu plicul pentru doctori, văd jumătatea furioasă a publicului care protestează. Adică de ce să primească doctorii bani în plus de la pacient? De ce să nu aibă parte numai de salariu? De ce să ia? De să ceară?
Apoi am văzut regruparea doctorilor, jumătatea blânduţă a publicului,  am început să văd distribuite pe reţele de socializare poveşti dulcege cu doctori care au rămas cu încăpăţânare în Românica, poveşti cleioase cu doctori care au făcut naveta între Canada şi România de drag ce le era lor să stea prin ţara asta.
Am citit cum primesc ei plicul aşa din drag de pacient, să nu se simtă omul deplasat când se chinuie să îi îndese banii în buzunarul halatului, am citit cât îi costă un tratat şi cum nu au acces la informaţie din lipsa banilor pentru că salariul nu e suficient şi să mănânci şi să te educi. Am urmărit valurile de simpatie venite să îi protejeze pe bieţii doctori.
Nu m-a preocupat războiul acesta, nu poţi să bagi toată lumea în aceeaşi oală, sunt doctori care primesc, sunt doctori care nu, sunt doctori cărora îţi e drag să le dai pentru cât au luptat, sunt doctori cărora îţi vine să le dai cu ceva în cap pentru că nu vor mişca un deget înainte de a-şi primi tariful şi nici după aia nu fac mare brânză.
Nu i-am judecat, în fond asta cu cerutul şi primitul e o chestie de apreciere individuală, tu eşti acela care decizi dacă ceri, cât ceri, pentru ce ceri, dacă primeşti ( pentru că e o diferenţă între a primi după ce ţi-ai făcut treaba şi a nu face ce e slujba ta să faci înainte să ţi se dea suplimentul). La sfârşitul zilei fiecare vede singur dacă poate să doarmă liniştit cu ce a făcut sau nu. E viaţa lor, profesia lor, decizia lor.
Dar ce faci când eşti la mijloc? Ce faci când nu iei plicul pentru tine? Ce faci când nu e decizia ta? Când ţi se aduce la cunoştinţă prin diverse mijloace că pentru clientul tău e mai sănătos să cotizeze cu ceva la vila de la munte a magistratului sau a poliţistului care se ocupă de caz?
Pentru că ţi se va face cunoscut lucrul acesta de către chiar acela interesat să primească banii. Ce faci atunci?
Îţi aplici principiile tale? Refuzi să transmiţi mesajul? Îi spui clientului? E decizia ta?
Dacă tu te faci că plouă e posibil să îi faci omului pe care ar trebui să îl aperi un deserviciu, pentru că mesajul ţi-a fost transmis, pentru că pedepsele se aplică între o limită minimă şi una maximă, pentru că acţiunile se admit sau se resping, pentru că persoana care decide spre care limită se îndreaptă aşteaptă banii.
Dacă transmiţi mesajul eşti deja complice la infracţiune, dacă se decide clientul să  mai dea şi curs invitaţiei singura soluţie pentru tine e să renunţi la el şi nici chiar asta nu te ajută mult, pentru că de comis ai comis-o şi dispariţia ta într-o cauză după alta nu are cum să îţi facă vreun bine pe termen lung.
Să nu mai spun că e posibil să suporţi şi tu ceva rezultate pentru că ai avut ghinionul să ţi se spună ce se aşteaptă de la clientul tău, pentru că la o privire generală prea puţin interesează de cine au fost ceruţi de fapt banii, câtă vreme erai şi tu prin peisaj fi sigur că vei avea parte de acelaşi tratament cu destinatarul lor chiar dacă nimeni nu te-a întrebat dacă îţi doreşti în mod special să fii amestecat în rahatul cu pricina.
Dar astea au loc deja departe în cursul evenimentelor, întrebarea este îi spui clientului sau nu? Ale cui principii se aplică? A cui decizie ar trebui să fie? A ta sau a celui care va suporta rezultatul?
Ce faci când plicul nu este pentru tine? Transmiţi cererea mai departe sau o faci să se oprească înainte să ajungă al destinatar?
Ce faci când oamenii te transformă într-un pion pe o tablă de şah care nu e viaţa ta?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis