vineri, 18 ianuarie 2013

Romanţe trecute


Deja a trecut ceva timp de la întâlnirea asta şi eu tot nu ştiu ce să cred. E drept părul meu în culoare naturală e blond, dar e blond cenuşiu ce naiba, măcar doi neuroni tot ar trebui să supravieţuiască la umbra lui.
       Era o seară predestinată unei mari întâlniri, una din aia zguduitoare care să-ţi smulgă destinul din ţâţâni. Singura variantă care îmi trece prin cap ca explicaţie la aşa ceva este că ursitoarele, parcele şi nornele făcuseră chef şi erau încă bete criţă când au plănuit-o ( dă Doamne să nu le mânii).
      Revenind la oile noastre, era vineri 13, luna  nu mai contează, la slujbă ziua fusese înnebunitoare, un du-te vino continuu presărat cu nervi şi o lipsă totală de rezultate.
       În drum spre casă m-am oprit în dreptul unicei gherete deschise la ora aia între birou şi staţia de taxi şi am ezitat câteva secunde bune: să  mă apuc de fumat? să rămân la un viciu mai vechi? Filozofia asta scurtă dar profundă mi-a imprimat o uşoară mişcare de legănare şi am văzut pe faţa vânzătoarei o luptă între a mă considera ce păream după haine, plătitoare serioasă, sau după comportament retardată mintal scăpată pe stradă.
             Asta mi-e grăbit procesele deliberative m-am înarmat cu 2 sticle de bere musai neagră, m-am repezit în primul taxi şi dusă am fost acasă.
      Am ignorat televizorul cu programele de ştiri şi am trecut direct pe site-ul meu preferat de tăiat frunză la câini. Nici nu am apucat să iau o gură de bere şi deja fereastra de chat a început să clipocească veselă. Roşu, a alarmă desigur, dar cine se mai împiedică în detalii?
         Nick-ul omului mi-a atras atenţia, câţi din ţara asta ştiu ce e aia Yggdrasil? Şi uite aşa cu arborele lumii din mitologia scandinavă ne-am pus pe o dicuţie despre mituri, zei şi alte poveşti, am trecut pe mess şi pe la finalul sticlei de bere deja aveam programată pentru a doua zi o întâlnire.
         Întâlnire lejeră de ora 10, 30 dimineaţa ca să nu ţi se ducă dracului toată ziua în caz de dezastru. OMG ce vizionară!
       Ne-am întâlnit la cafeneaua mea preferată, singurul loc în care ciocolata caldă e suficiet de densă să fie mâncată cu linguriţa, iar frişca se poate susţine că provine din lapte.
       Aproape că m-am împiedicat de nenorocita de treaptă de la intrare, de care de regulă mă împiedic când plec, cu ochii la el.
        Din motive necunoscute minţii mele slabe, care nu înmagazinează în genul liric decât „Căţeluş cu părul creţ” am început să aud Eminescu, pentru Dumnezeu nici nu-mi place Eminescu dar deh  era „un mort frumos cu ochii vii ce scâteie-n afară”, mai puţin partea cu mortul evident.
      Primele 15 minute a fost cel mai incredibil om în viaţă, înalt, subţire, cu ceva muşchi dar nu genul cu care să te baţi pe batoanele energizante la sală. Avea cei mai incredibili ochi negri pe care îi văzusem vreodată, un zâmbet larg şi păr în cap.
       Dap e un must have, nici în cel mai grav coşmar nu mă pot vedea lângă cineva tuns Kojac sau chel de-a binelea Eh, el avea un păr frumos, negru, strălucitor şi mă furmicau dgeetele să văd dacă e aşa moale cum pare
        După jumătate de cafea am început să-mi revin după berea de seara trecută, să-mi smulg privirea de pe mâinile lui cu degete fine şi unghii îngrijite care îmi ţineau captivă una din mâinele mele.
      Stai puţin, derulează în spate. Cum a a ajuns mâna mea acolo?  Am început chiar să ascult ce spune şi să şi înţeleg,
       În mintea lui totul era clar, el era un tip saturnian evident, iar eu clar o visătoare dominată de Lună şi Neptun. Nu dormise toată noaptea ca să facă hărţi astologice  a mea şi a noastră că pe a lui o avea deja.
       Era o potrivire perfectă, nici în visele cele mai vise Luna lui cu Martele meu şi Soarele lui cu Venusul meu nu puteau pica mai bine în casa a 7-a sau a 8-a nu mai ştiu şi e grav că una e cu căsătoria şi alta cu moartea.
         De ce eram mai atentă de aia mă gândeam că trebuie în mod clar să fiu în altă parte. Urma să ne căsătorim ieri, că de aia mi-am şi adus aminte de el, pentru că era exact ziua potrivită în care se aliniau planeţii sau jucau tenis sau mă rog, făceau ceva.
       Am avut noroc, a sunat telefonul, o prietenă mă anunţa că  vrea să adopte o pisică rătăcită. Am asigura-o cu vocea cea mai alarmată din dotare că vin imediat să cheme salvarea şi să nu se panicheze şi m-am evacuat cât mai rapid posibil.
        Azi dimineaţă mi-a trimis un mesaj pe mess. Numai eu sunt vinovată că nu am pus bazele unei dinastii care să schimbe viitorul omenirii, acum e prea târziu planeţii s-or sfădit deja De când l-am citit tot stau şi cujet cu o bere neagră în braţe oi fi făcut bine, n-oi fi făcut bine, văd că mă şi legăn puţin pe scaun.
      Hm , ia să văd ce apare pe chat de data asta?

2 comentarii:

  1. Semn! De două zile îi povestesc bărbatului meu una din întâlnirile mele dar la ceas e seară. Ce crezi că face de atunci? Mai stă puţin şi imi zice: "Te rog, dar te rog mai povesteşte-mi o dată cu dansatorul?" Cine m-a pus? Şi apropo, articolul ăsta e scris de ziua mea. Anul trecut, normal...dar de ziua mea! Eh, vezi că s-au aliniat planetele? Semn!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap nimic nu bate alinierea planetilor pe lumea asta :))

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis