sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Relax.....


Azi nu aveam de gând să scriu, azi era zi dedicată tricotatului pentru că voiam să-mi calmez gândurile după prima săptămână de lucru de anul acesta dar curiozitatea a deturnat multe pisici de la programele lor zilnice.
Mi-era dor de blogosferă pentru că mi-am sărbătorit începutul de an cu o grevă a browserelor, nimic din ce am încercat nu a putut convinge Google Chrome sau bătrânul Explorer să deschidă vreo fereastră în mai puţin de 30 de minute. Aşa că vreo 10 zile nu am putut citi bloguri şi azi m-a apucat cheful de recuperat.
Şi aşa din blog în blog am ajuns să citesc despre lipsa de răbdare, despre griji, despre cum îţi poţi convinge creierul să facă şi ce vrei tu, şi nu să răspundă automat.
Mi-am adus aminte de mine la începutul lui 2011 crezând că soarele nu o să mai răsară niciodată. Dacă m-ai fi pus să-mi fac atunci un autoportret ar fi ieşit o figurină mică aflată sub un nor din care plouă şi tună permanent, nimic nu părea să meargă pentru mine vreodată. Poate e adevărat trebuie să ajungi la limita de jos pentru a învăţa să creşti din nou.
De doi ani cresc, în 2011 au fost paşi de copil, am învăţat să respir din nou, să îmi opresc mintea atunci când se avântă în direcţii nedorite, am învăţat să mă concentrez pe puncte mici alese de mine pentru a nu observa elementele mari care nu îmi conveneau, care îmi trimiteau mintea pe calea reacţiei automate : grijă, tristeţe, nervi.
În 2012 cred că am ajuns la şcoală, am învăţat să scriu, nu bloguri, asta ştiam de mult, am învăţat să-mi scriu viitorul, lucrurile care în anul trecut mi se părea un efort uriaş mi-au devenit automatisme, nu mai era nevoie să îmi controlez gândurile, imediat ce o luau în direcţia greşită cele 365 de zile de exerciţiu le deturnau automat traiectoria.
Am început să visez din nou, am acceptat că viaţa mea e până la urmă rezultatul atitudinii mele şi dacă am reuşit să o fac noroasă înseamnă că o pot face şi senină.
Uşor nu este, trebuie să fii consecvent, trebuie să stai în fiecare zi de vorbă cu tine, să te analizezi, să te cerţi, să te încurajezi, sau dacă nu o poţi face singur trebuie să apelezi la ajutorul cuiva. Mă gândeam într-o vreme aşa cum există Alcoolici Anonimi ar trebui să existe şi Anxioşii Anonimi, măcar în formă virtuală, să te înscrii pe forumul lor şi să poţi tasta fără vreo ruşine Bună sunt X şi sunt anxios, obişnuiesc să-mi transform viaţa în iad prin gândurile mele. Uite o chestie pe care s-ar putea să o pun pe picioare într-o bună zi.
Trebuie să fii sincer, să nu te ascunzi după scuze. Sunt nervos pentru că X a făcut, sunt supărat pentru că Y a zis, nu există. Sunt nervos pentru că am ales să acord importanţă faptelor lui X sau vorbelor lui Y, pentru că am preferat să cred în punctul lor de vedere şi nu în al meu.
Trebuie să îţi dai voie să fii fericit indiferent ce înseamnă asta pentru tine, dacă mi-ar fi spus cineva acum doi ani că o să mă simt bine ascultând muzica din Maramureş şi croşetând haine miniaturale pentru bebeluşi l-aş fi trimis să se plimbe, imaginea mea despre mine era alta şi refuzam să cred că eu aş putea să nu fiu o fiinţă complicată, neînţeleasă şi nefericită. Nu puteam crede că fericirea poate fi o chestie minusculă de care te împiedici zilnic dar o ignori pentru că nu ai luptat ani de zile pentru ea, pentru că nu s-au scris poeme epice despre lupta asta şi nici nu a curs sânge.
Trebuie să înveţi să fii selectiv, dacă peste un an lucrul pentru care acum eşti pară şi foc nu va mai conta atunci chiar nu merită să te gândeşti de două ori la el.
Hai că iar m-am întins, poate o să scriu neşte lecţii mici de fericire mai încolo anul acesta, dacă nu cumva învăţ între timp să croşetez botoşei şi uit de restul lumii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis