joi, 17 ianuarie 2013

Liceu


Că de mult nu mă gândisem la zilele însorite ale vieţii mele de licean. Vezi să nu, nu crez că în istoria mea personală să fi existat o perioadă mai naşpa, bine ancorată pe neşte principii care au durat o vreme.
Prima problemă pe care oricât m-am sucit nu am reuşit să o rezolv vreme de 4 ani şi care mi-a mâncat ficaţii mai ceva decât dizolvă Coca Cola ficatul de pui din experimentul ăla celebru a fost începerea orelor la 7,30 fix, o oră la care cei doi neuroni personali dormeau mai mult decât profund, ei fiind genul „pornire târzie”
A doua problemă a fost natura mea de tocilar desăvârşit, la primul 9 ziceai că au avut loc concomitent toate apocalipsele prevăzute vreodată, culmea e că la primul 4, intervenit câteva luni mai târziu, nici nu m-am sesizat. Problema asta aş zice că am rezolvat-o destul de rapid.
A treia problemă a fost caligrafia mea execrabilă. Mda, în caz că nu ştiaţi scrisul de mână urât îţi poate schimba viaţa. Pe verificate. De exemplu eu am plecat de acasă cu dosarul de admitere pregătit pentru a mă înscrie la un liceu uman, pentru consătenii mei care ştiu despre ce vorbesc,  Elena Cuza. Numa’ că soarta şi traseul ales de tata în sensul acesta presupunea trecerea pe lângă Fraţii Buzeşti, pentru neconsătenii mei liceul acesta este în principal de mate-fizică şi este supranumit cu drăgălăşenie Bastilia.
Amu’ sufletul meu deosebit de poetic şi-a adus aminte cum arăta liceul acesta într-o dimineaţă ploioasă de mai în care eu participasem la o olimpiadă şi teii erau înfloriţi peste tot în jurul clădirii şi m-am decis brusc să mă înscriu acolo.
Nu vedeţi legătura cu scrisul de mână cu piciorul? Eh bine, la secretariat era o listă cu opţiuni de profil adică mate-fizică, fizică-chimie şi tot aşa până la filologie care logic era ultima, nefiind specialitatea casei. Cum eu scriam urât de pe atunci, e drept nu la nivelul de artă abstractă la care am ajuns acum, mon pere s-a oferit să completeze el fişa în locul meu.
Că a copiat omul ce a văzut în faţa ochilor, că a fost un plan diabolic, nu o să ştiu niciodată dar prima mea opţiune conform fişei cu pricina a fost mate-fizică şi culmea ghinionului am avut o medie atât de mare încât oamenii mi-au respectat opţiunea, după ce toată lumea mă asigurase că sigur nu intru , că doar vin de la ţară şi nu mă pot compara cu nivelul de inteligenţă traficată prin clădirea cu pricina.
Aşa am făcut eu patru ani de matematici, fizici şi chimii. Nu m-am mutat la clasa de uman pentru că sunt overachiever, a se citi mai încăpăţânată decât dracul în persoană, şi nu contează unde am nimerit trebuie să fac un succes din asta.
Şi nimerind în numita clasă a fost nevoie să învăţ, printre multe alte chestii pe care nu le voi folosi în viaţa asta şi cred că nici în viitoarele trei, legile mecanicii ale lui nenea Newton. Inutil să spun că atunci nu le-am priceput şi că de fapt în probleme de fizică nici acum nu le văd farmecul, dar în viaţă mi se pare că se aplică genial, concluzie la care am ajuns după vreo 7 ani de la memorarea lor.
Dar aşa m-am întins cu povestea asta încât cred că o voi fracţiona în vreo două au trei postări să nu-mi moară cititorul, ştiu că am numai unul, de plicitseală.


2 comentarii:

  1. la mine povestea este invers. am vrut la mate info si am ajuns la filologie. ultima medie pt mate-info a fost 8.30 si eu am avut 8.30 insa a mai fost cineva cu 8.30 inaintea mea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. privind in urma mi-au prins bine cei 4 ani de mate fizica, sper ca si la tine a fost o inversare cu folos :)

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis