marți, 25 decembrie 2012

traditie upgrade level 4


A fost şi Crăciunul acesta. Sunt multe de spus despre el dar acum mă preocupă tradiţiile. În teorie mie îmi place că ele există, îmi place ideea că ele se păstrează. Amu’ mai există şi problema cum anume se păstrează ele.
Nu ştiu cum o fi în alte zone dar la mine la ţară în dimineaţa de Crăciun femeile merg la cimitir să dea vestea bună şi morţilor deşi mă gândesc că ei ar trebui să fie mai informaţi că nah ei sunt din lumea spiritelor dar dacă aşa se făcea acum 100 de ani de ce m-aş opune eu.
Ca să înţelegeţi ce înseamnă puterea unei tradiţii gândiţi-vă că cimitirul nostru este aşezat fix lângă o unitate militară iar la Revoluţie în cartierul de lângă au existat oameni împuşcaţi în casă, adică în noaptea aia se trăgea şi totuşi femeile au mers la tămâiat în dimineaţa Crăciunului, fiind irelevant dacă aveau sau nu banderole tricolore, pentru că al 6 dimineaţa în decembrie oricum nu se vede la doi paşi.
Deci în dimineaţa de Crăciun m-am trezit cu noaptea în cap să merg conform tradiţiei la cimitir, numai că tradiţiile s-au schimbat. Pe vremuri trebuia să te trezeşti şi să faci un foc zdravăn pentru a porni la drum cu un ibric mare de jeratic din care să se înalţe fumul albăstrui şi purificator al tămâiei.
Mno nu se mai poartă aşa, ne-am trezit, ne-am băut cafeaua, am pus într-o plăsuţă foarte crăciunistică neşte cărbuni din ăia comercializaţi de biserică şi am pornit spre cimitir.
Credeam că noi suntem exagerat de moderne, aiurea pe drum m-am întâlnit cu un nenea care parcurgea foarte concentrat traseul la lumina unei lanterne ultramegaextraputernice care făcea de-a dreptul inutilă lumina lunii, cu vreo 4 maşini din care alţi oameni au coborât tacticoşi cu 2 bucăţi de lumânări, cu un alt nenea pe bicicletă şi absolutul absolutelor un domn care a scos un căţui minuscul dintr-un diplomat.
Eram în dimineaţa de Crăciun în mijlocul cimitirului şi  îmi era paradoxal dor de Crăciunul în care drumul dintre sat şi cimitir era presărat cu luminile pâlpăitoare ale focurilor, mi-era dor de lumina caldă a lumânărilor în faţa fiecărei cruci, lumânări din alea simple de ceară nu candele din plastic roşu, mi-era dor de mirosul puternic de răşină al tămâiei de pe vremuri şi nu cea parfumată cu trandafiri de te credeai într-o baie turcească.
Aşa că m-am trezit întrebându-mă foarte filozofic la ora 6,30 în mijlocul unui cimitir ce urmează? Aprinderea unei lumânări cu baterie Duracel care durează şi durează şi durează? Download-ul unei candele pe site-ul bisericii? Cât ne putem upgrada tradiţiile fără să le pierdem?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis