miercuri, 14 noiembrie 2012

Pedaleaza, baby, pedaleaza


A fost o vreme în care visam să merg la sală pentru a-mi schimba silueta, adică eram scundă şi plinuţă şi cine nu a visat să trăiască povestea răţuştei cele urâte măcar o dată în viaţă?
A fost o vreme în care visam să merg la tae bo aşa pentru că-mi plăcea mie cum sună şi cum se vede.
A fost o vreme în care visam să merg la zumba pentru că părea o explozie de veselie şi mişcare. De data asta a fost chiar ceva mai multă planificare, mai găsisem o prietenă care voia, ne-am dus cuminţi echipament de sală la birou şi după aceea am început un fantastic turneu al găsirii celei mai bune scuze să nu mergem azi. Deşi pe etape m-am descurcat binişor marele premiu l-a câştigat ea, după vreo 6 luni de „mergem mâine” a reuşit să ne facă rost de o scutire pe minim un an pentru că a rămas însărcinată.
Iar eu sunt zoon politikon ideea de a merge singură la sală fără să am cu cine schimba o vorbă nu în timpul,  acolo m-am lămurit eu că abia pot să respir, ci după exerciţii la o cafea, m-a făcut să uit total ideea de sală.
Numai că o soluţie trebuia găsită, deja nu mai eram scundă şi plinuţă eram rotunjoară şi nivelul stresului urcase atât de mult încât în fiecare zi săgeata roşie  a nebuniei tindea să scape din chenar.
Mă descurcam minunat la găsit scuze şi de una singură, cumva după vreo 3 săptămâni mi-am dat seama că sarcina era o scuză perfectă numai pentru prietena mea şi am decis curajoasă să merg SINGURĂ la pilates. Îmi intrase în cap că-mi doresc muşchi prelungi şi tonifiaţi de balerină.
Normal nici asta nu s-a întâmplat. Totuşi Nornele şi-au făcut milă de mine şi în vreme ce încărcam sănătos în coşul de cumpărături numai lucruri care nu aveau să mă ajute în nici un fel cu redefinirea siluetei mele, într-o clipă de neatenţie am greşit culoarul şi am ajuns în secţiunea de sport de la Real. Am vrut să încep cu ceva mic, respectiv nişte greutăţi roz foarte potrivite pentru mâinile mele mărime micro dar mi-a trecut prin cap că marile rezultate se obţin făcând schimbări majore care să-ţi blocheze măcar un colţ de cameră şi aşa m-am ales cu o bicicletă fitness.
Nu am ales-o pentru că aş fi ştiut ce face. Şi atunci, ca şi acum, ignoram complet calităţile pe care trebuie să le aibă o bicicletă . A mea a câştigat pentru că avea 8 nivele de rezistenţă, computer care calcula multe: viteza, calorii, timp, distanţă, puls şi era magnetică. M-am gândit că toate calculele alea despre consum or să mă mobilizeze cumva să mă mişc.
A fost singura idee bună pe care am avut-o legat de programele mele de mişcare. Stă cuminte în colţul sufrageriei diagonală cu televizorul, uneori nici nu-mi dau seama cum a trecut o oră de pedalat absorbită fiind cu privitul vreunui film, nu mai există scuza lui nu am timp să ajung la sală pentru că oricum văd zilnic ceva de măcar o oră la televizor, am scăpat de dilema lipsei unui partener de sport pentru că de fapt eu reţin din povestea asta filmul sau emisiunea la care m-am uitat.
Tot nu am devenit înaltă şi suplă, ceva îmi spune că sunt slabe şanse să se întâmple vreodată, dar am scăpat de ceva kilograme şi nici nu mai gâfâi ca locomotiva cu aburi când trebuie să urc două trei etaje.
De Crăciun dacă reuşesc să mai găsesc vreun colţ liber de casă mă gândesc serios să mă dotez cu încă un televizor care să facă echipă cu o bancă de abdomene, dacă nu peste vreo 4 luni fetiţa prietenei mele face un an şi poate ajungem totuşi la orele de zumba, presupunând că nu vin eu acum cu scuza aia pe 12 luni .
A fost SuperBlog 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis