sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Melanie, Melanie, Melanie



       

                                                                  Târgovişte, 11 noiembrie 2012


Dragă domnule Lupu,
Nu îndrăznesc să vă spun domnule Vlad, pentru că nu ne cunoaştem suficient de bine, de fapt încă nu am fost prezentaţi şi nu mă pot obişnui cu obiceiul zilelor noastre de a te adresa cuiva pe numele de botez înainte de a fi cunoştinţe apropiate.
Îndrăznesc totuşi să vă scriu în speranţa că vă amintiţi de mine. V-am zărit luni, pe strada Postăvarilor, în timp ce mă întorceam acasă şi trebuie să recunosc, pentru o secundă, poate mai multe, pământul a încetat să se rotească.
Aşteptaţi în faţa prăvăliei lui Matache cu un aer absent, eraţi fără îndoială preocupat de probleme serioase şi mă îndoiesc să mă fi văzut, eu rămăsesem totuşi cu picioarele lipite de piatra lucioasă a uliţei şi tot ce îmi doream era să rămâneţi acolo o veşnicie pentru a vă putea privi.
Momentul a rămas gravat în memoria mea pentru eternitate, îmi amintesc soarele crud de primăvară iluminându-vă părul de culoarea castanelor, parfumul liliacului din curtea bibliotecii amestecându-se cu cel al coloniei şi învăluindu-mă, vântul uşor răvăşind o şuviţă de păr.
De pe vreo fereastră deschisă se strecura în stradă un vals şi undeva la o intersecţie un băiat făcea reclamă Gazetei pe care trebuia să o vândă. Ici şi acolo pe trotuarele inegale apa ultimei ploi de primăvară se strânsese în băltoace peste care pluteau corăbiile albe ale florilor căzute din pomi. 
Prietenul dumneavoastră a ieşit din prăvălie şi a spus ceva amuzant pentru că aţi râs şi apoi v-aţi îndepărtat. Şi atunci pentru o clipă v-am privit în ochi, ochii aceia mari, ireal de negri şi ascunzând parcă toate poveştile unei lumi pierdute.
Am ştiut atunci că trebuie să vă cunosc, să vă vorbesc deschis, faţă în faţă fie şi numai o singură dată în viaţă. Am ştiut că trebuie să aflu dacă farmecul ce mă oprise în loc a fost o întâmplare sau urma să se repete.
Aşa că v-am căutat adresa pentru a vă cere un singur lucru. Întâlniţi-vă cu mine la Cetate, azi după amiază la orele 4 . Poate vom pleca de acolo aşa cum am mers, doi străini, dar poate vom avea norocul să găsim ceva ce mulţi oameni nu cunosc o viaţă întreagă : dragoste.
„Dacă gestul vi se pare prea îndrăzneţ pentru o elevă, n-aveţi decât să mă reclamaţi. Mă numesc Melania Simian, clasa VII – a B, Liceul Ortodox, directoare Aspasia Petrovici….”
Îţi trimit alăturat şi o carte despre  mine, cea din anii care vor urma.
PS Te iubesc. 
A fost SuperBlog 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis