marți, 27 noiembrie 2012

La noi, in Oltenia



La botez pruncul e dus în braţe de moaşă şi pe drum de trei ori trebuie pus jos pe pământ să-l legi de glia sub care îi dorm străbunii. Aşa este la noi în Oltenia sau poate aşa era. Acum mergem la botez cu maşina şi nu mă văd punând pruncul în intersecţie, poate dacă biserica are curte cu iarbă şi pământ, nu curte de biserică modernă cu pavele şi dacă nu se uită preotul urât la tine că el nu a auzit de tradiţiile astea vechi pe care o mână de oameni le mai ştiu.

Şi apoi în copilărie alergi în sus şi în jos să faci rost pruncului de legume crescute fără ajutor în grădina vreunei mătuşi, cauţi prin cuibarele rudelor de la ţară ouă calde încă ale unor găini care dorm în pomii din fundul bătăturii şi aleargă cât e ziua de largă prin curte. Plângi ca o martiră jumulind penele uneia din aceleaşi orătănii  acompaniindu-ţi soţul care a trebuit să o taie pentru că ştii că merită să-ţi calci sensibilitatea în picioare, pentru că puiul acela de ţară cu carne pietroasă a crescut cu iarbă şi măcinătură de grâne, nu a auzit nici el nici stăpânii lui de hormoni de creştere şi furaje îmbogăţite.
Şi toate astea le faci numai pentru copil, pentru că mâncarea contează, pentru că nu vrei să creşti un mutant cu ficatul distrus înainte de a şti ce e acela. Mătuşa mai pune numai 10 cuiburi de roşii şi mai creşte numai 10 pui pe an, pentru ea. Chiar dacă i-ai plăti cu greutatea lor în aur nu poate să îţi dea şi pentru tine că nu are de unde. Tu mănânci ficat de pui brazilian şi  copane de China în care ştii sigur că e muuuultăăă substanţă chimică, nici de ouă nu eşti sigur de când ai văzut pe youtube cum se fabrică şi astea din chimicale asiatice.
Ţi-ai dori să poţi mânca dimineaţa o pâine din făină de grâu nu din afânători, peste care să întinzi un unt ca acela pe care bunica îl păstra rotocoale aurii învelit frunze verzi de dragavei  şi apoi să picuri un strop de miere în care albinele bunicului au închis soarele verii. Crezi că asta se poate numai în imaginaţie? Am veşti pentru tine se poate în Real.
În fiecare magazin Real  pe rafturi acoperite cu desenele de pe ştergarele pe care nu le mai avem decât la Muzeul Satului, sub harta tricoloră vei găsi  verdeaţa din grădina bunicii, iaurtul închegat la făbricuţa aia mică, la care lucrează vecinii tăi şi în care folosesc lapte de la văcuţele alea care te privesc filozofic în vreme ce tu alergi de nebun pe lângă ele în drum spre serviciu şi merele care acum o săptămână îţi zâmbeau  ca un obraz de copil ascuns prin frunze. În fond ce gust ar avea un praz crescut departe de Jiu?
Poate nu ne mai punem pruncii de trei ori pe pământ în drumul spre botez să-i legăm de glie dar ne legăm de pământul acesta bogat pe care trăim în alt mod, mâncându-i roadele, dăruindu-le cu mândrie ca pe comoara ce sunt prietenilor de pe alte meleaguri şi păstrând cu îndârjire reţetele copilăriei noastre şi ale copilăriei bunicilor noştri.
Mâncarea contează, mâncarea e mai mult decât proteine, glucide şi lipide, mâncarea este viaţă, este istorie, este dragoste şi dacă suntem ceea ce mâncăm cum pot mânca românii decât româneşte?

A fost SuperBlog 2012


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis