miercuri, 28 noiembrie 2012

Idei pribege


Am fost cuminte, am jucat urmând regulile, am ştiut că tot ce vreau are un preţ şi că dacă nu sunt dispusă să-l plătesc mai bine stau în banca mea. Şi am plătit, fără să încerc să fraudez fiscul, fără să fac rost de facturi fictive. Am plătit până la ultima lacrimă şi ultimul zâmbet, când rămâneam fără ele rupeam câte un colţ de suflet şi-l amanetam pentru a face rost de monedele astea de schimb.
          Uneori nu le puteam lua înapoi. Bucăţile rămase nu se mai îmbină aşa cum trebuie, nici un adeziv nu face faţă, oricât m-aş chinui se desprind una de alta şi se sfarmă în cădere.
          Am plătit şi nu am cerut garanţii şi nu aş fi regretat nimic, nici curcubeele moarte în fiecare lacrimă, nici soarele risipit în zâmbete. Dar am plătit pentru nimic, pentru aparenţe şi imagini de fum într-o lume în care nu există protecţia consumatorului.
         Poate am plătit pentru experienţă şi adevărat e că am învăţat să recunosc originalele de la kilometri depărtare. Poate am plătit greşelile a câteva vieţi de aici încolo. Dar am plătit. Acum dacă nu se va întâmpla să găsesc vreun diamant în noroi nu mi-au mai rămas rezerve, va trebui să trăiesc din cutia milosteniei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis