joi, 29 noiembrie 2012

Cloud 9




Îmi place să călătoresc, dacă ar fi după mine aş fi de profesie turist. Aş bate lumea în lung şi în lat, aş trece pe acasă să-mi schimb bagajele şi aş porni din nou. Mi-aş scrie blogurile de călătorie de pe drum să nu uit din idei, să nu pierd din emoţii. Aş rezolva toate lucrările de la birou aşa, scriind dintr-un aeroport în aşteptarea zborului următor, de pe pervazul unei ferestre de hotel cu Parisul la picioare.
Amu’ imaginaţi-vă cum aş arăta eu la 50 de kile cărând după mine toate resursele necesare, pentru că un blog serios, documentat trebuie să aibă nişte referinţe în spate. Mă şi văd cu o unitate de calculator după mine prin aeroport. Eu care de regulă înghesui tot într-un rucsac
Oricum acesta e un viitor ipotetic, în zilele noastre şi în realitatea imediată am probleme când mă decid să nu ajung acasă. Eu scriu şi nu musai de plăcere, eu scriu pentru că munca mea se compune din zeci de pagini de cuvinte, munca mea implică sute de pagini citite pentru a găsi acea idee, acea formulare, acea decizie care să te ajute să obţii ce vrei. Eu scriu şi arhiva lucrărilor mele se găseşte logic pe calculator pentru un acces rapid şi uşor.
Când decid să-mi iau vacanţă de două zile şi să nu ajung acasă legătura mea ca nava mamă e întreruptă, când nu sunt la birou şi am nevoie urgentă de referatul acela perfect de acum 2 săptămâni care se găseşte fix într-un singur calculator îmi scade tensiunea şi îmi cresc nervii
Pentru mine s-au inventat restul metodelor de stocare a datelor, când am descoperit existenţa lor am fost extatică, mi-am luat un HDD extern la promoţie şi  am crezut că am atins absolutul.
Uitasem că sunt femeie şi că deşi nu am idei ce vreau ştiu sigur că vreau să se întâmple acum dacă nu cumva ieri. Aveam un HDD dar era complicat să mă plimb cu el, nu ştiu dacă e complicat în general sau numai pentru mine, fiindcă între multiplele calităţi cu care m-au binecuvântat normele sunt uitucă aşa că mai tot timpul eu eram într-un loc şi HDD-ul meu prin altele, uneori acele locuri în care se putea afla el erau imposibil de determinat şi eram separaţi pe vecie. Dacă tot era să pierd lucruri peste tot mai bine apelam la stick-urile de memorie cumpărate într-o veselie dintr-un magazin online era mai ieftin.
Şi apoi într-o zi a apărut serviciul Cloud care pare să fi pus capăt cel puţin pe moment suferinţelor mele. Tot ce îmi trebuie este accesul la internet şi toate datele care îmi sunt necesare apar de nicăieri. Îmi place pe undeva şi ideea asta că trăiesc în Matrix, că în jurul meu aleargă ordonat coduri binare şi că trec accidental prin autostrăzi de date.

Sper ca pe mai departe să ne depăşim cele două temeri legate de Cloud, posibilitatea pierderii datelor şi accesul neautorizat la ele. Dacă te gândeşti bine un virus drăguţ poate face asta cu orice date salvate oriunde şi cu timpul s-au distrus ele informaţiile săpate de egipteni în piatră.
Pentru prezent îmi salvez datele în calculator şi fac backup-uri pe surse externe dar pe viitor pariez pe Cloud, în fond dacă poţi vedea ceva în imaginaţia ta Universul va conspira să ţi-l aducă la îndemână.
A fost SuperBlog 2012 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis