sâmbătă, 22 septembrie 2012

Oglinzi


Întâi am cunoscut liniştea, ca o oglindă de apă, care reflecta fără tremur cerul, lumea, oamenii……... Îmi era indiferent ce imagine înapoiam, o făceam fără greşeală, perfect nemişcată, inuman perfectă.
         Apoi a apărut prezenţa ta, ca o adiere uşoară, vălurindu-mi argintul oglinzii, tremurând imaginea, ca într-o joacă şi aşa am început să înapoiez imagini diferite de realitate, uneori mai frumoase, alteori mai urâte după cum tu erai zefir mângâietor sau crivăţ ucigaş.
        Uneori lipseai şi atunci în loc să mai reflect soarele mă lăsam pârjolită de absenţa ta, mă evaporam picătură cu picătură şi porneam să te caut. În urma mea, în urma ta rămânea numai mâlul ascuns al gândurilor negre care se usca sub soarele nemilos plesnind în sute de bucăţi, cioburi oarbe ale oglinzii care fusesem.
      Te întorceai mereu şi te urmam îndeaproape, uneori mă înapoiam în hotarele mele în şiraguri lungi de rouă strălucitoare, uneori în ploi liniştite dătătoare de viaţă, alteori în furtuni năprasnice, zguduind din temelii lumea, brăzdând cerul cu răni de foc şi înecând pământul cu stropi mari lovind ca nişte gloanţe.
       Şi din nou mă strângeam în vechile hotare, oglindă de apă reflectându-te
       Uneori din joaca asta de-a v-aţi ascunselea  în jur apăreau fire verzi de iarbă crudă, smălţuită cu flori mărunte, alteori pajiştile din jur mureau înecate.
       Te-am reflectat atâta timp, te-am urmat de atâtea ori, am trecut prin atât de multe forme încât nu mi-o mai amintesc pe cea iniţială, cea care îmi aparţinea numai mie, în care nici un zâmbet de-al tău nu se amestecase.
         Şi aşa, fără să ştiu exact unde te termini tu şi unde încep eu, sunt legată de tine, menită să te urmez mereu, blestemul şi binecuvântarea mea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis