sâmbătă, 8 septembrie 2012

Magia


Magia Rhondei Bryne, nu va gândiţi la vrăjitoare, la retorte şi sacrificii la lumina lunii albastre. E un alt fel de magie, magie subtilă a cuvintelor, a emoţiilor, magia de fiecare zi cu care ne-am născut . Amu’ funcţie de cum ţi-s gândurile ai ales o cale magie albă sau neagră. Aici intervine trucul, magia asta deşi o presari peste lume efectele le suporţi tu şi numai tu. Nu îi vrăjeşti pe ceilalţi ci pe tine aşa că fi atent dacă nu vrei să primeşti o factură pipărată de la viaţă, o factură de care nu te poate scăpa nici o contestaţie.
Dacă ai citit Secretul şi Puterea atunci ştii despre ce e vorba, dacă nu oricum poţi începe direct cu Magia. Pe scurt e o culegere de exerciţii pe care ai fi putut să o concepi şi tu într-o formă similară sau diferită pornind de la ce ai învăţat din celelalte două cărţi. Dacă ai făcut-o bravo ţie, dacă nu aplică-le pe astea.
Este acelaşi stil senin de scris, aceeaşi bunădispoziţie care transpare din fiecare pagină.
O carte despre ingredientul magic „recunoştinţa”, eu aş zice unul din ingrediente pentru că nu aş exclude dragostea din aluat. Reţeta e simplă, pune recunoştinţă în tot ce faci şi undeva pe drum lucrurile pe care le atingi vor înflori magic.
Cartea este structurată pe 34 de capitole , 4 capitole în care ţi se aminteşte că magia există şi te înconjoară în fiecare atom al lumii exterioare. Sunt capitolele în care este expus citatul care stă la baza întregii cărţi şi a vreo câteva religii „Celui care are i se va mai da, şi astfel va trăi în abundenţă. Celui care nu are i se va lua chiar şi ceea ce are.”
Ştiu pare nedrept dar dacă te gândeşti că este vorba de recunoştinţă devine destul de logic, dacă ai recunoştinţă vei primi mai mult pentru apreciezi deja ceea ce ai, dacă nu apreciezi ce ai de ce ai primi mai mult?
Urmează 28 de tehnici, una pentru fiecare zi care te ajută să îţi aminteşti toate lucrurile bune din viaţa ta în paşi simpli şi care nu consumă mult timp. La final mai sunt două capitole care rezumă totul.
Eu sunt undeva la jumătatea tehnicilor şi pot spune că funcţionează, în fond dacă eşti într-un program de sală de 28 de zile nu te poţi aştepta să ai forma perfectă din prima zi, aşa că o să las timpul să treacă şi să văd care sunt efectele şi al final.
Una peste alta aş zice că e o carte care îşi merită banii iar dacă o cumperi de aici  sunt chiar mai puţini bani decât în librărie, bonus iti poti face o idee din primele 28 de pagini "ascunse" sub eticheta de "Citeste"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis