sâmbătă, 22 septembrie 2012

wedding song


E drept, nu am fost căsătorită, aşa că tot ce voi scrie ar putea fi numai ficţiune, dar la fel de bine s-ar putea să o nimeresc.
      Am citit zilele trecute un blog despre cum e să mergi neînsoţită al o nuntă. Nu ştiu la alţii cum or fi dar  la mine nu e deloc aşa de rău încât să  privesc evenimentul ca pe un medicament amar, menit să-mi aducă aminte de tot felul de deadline-uri pe care nu le-am atins.
       Dar blogul sau poate răspunsul la comentariul meu, m-a făcut să mă gândesc. La nunţi, la poveşti, la societate şi presiunea exercitată de ea.
       Da, poate că există o presiune exercitată asupra noastră, poate că am fost crescute cu un reflex condiţionat al rochiei albe, poate că ni s-a inoculat de-a lungul timpului odată cu laptele din biberon ideea că trebuie  „sa visam la ziua asta, vazuta ca rasplata pentru cat de cuminti si ascultatoare am fost, ca bonus pentru mamicile care ne-au crescut asa cum trebe...”
        Şi da, ideea că o zi lumea se va învârti în jurul tău e tentantă dar……….
        Nu cumva privind problema din punctul acesta de vedere uităm esenţialul? Am pus atâta importanţă într-un eveniment, am împletit atâta poezie în jurul unui cuvânt, desfăşurăm atâtea forţe într-o singură zi  încât uităm că la urma urmelor e o singură zi, prima, care e importantă dar nu esenţială.
       Am participat la nunţi de vis în care totul a fost perfect şi apoi ne-am reîntâlnit în maxim 2-3 ani la divorţuri la fel de strălucitoare. O  nuntă perfectă nu poate vindeca deficienţele căsătoriei ce îi va urma, în schimb vreo 30 de ani în armonie pot şterge cu buretele o nuntă dezastruoasă, la dracu în funcţie de cum o priveşti ar putea chiar s-o transforme în motiv de povestiri cu lacrimi de râs.
      Aşadar toată fascinaţia asta în jurul nunţilor chiar se merită sau e numai un mit urban? Ar trebui să mai ştim exact câte volănaşe a avut  superrochia noastră albă sau să ne amintim lumina din ochii celui cu care ar trebui să ne împărţim viaţa? Sincer când ai auzit întrebarea „Vrei să fii soţia mea?” la ce te-ai gândit prima dată? La cum va fi nunta sau la cum va fi viaţa cu el?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis