sâmbătă, 29 septembrie 2012

Cele trei cuvinte


Nu ştiu dacă m-a apucat de la trilogia celor de la Taxi sau de la abundenţa de filme romantice din jur şi la urma urmelor ce mai contează de la ce m-a apucat? Cert e că mi s-o declanşat apetitul de filozofare asupra celebrului „Te iubesc”
Când îl spunem, de ce, cât de des, ce vrem la schimb. Amu’ eu ştiu că este drăguţ să spui că îl iubeşti pe Xulescu numai aşa de amorul artei şi că nu vrei nimic de la el sau de la ea că nici bărbaţi nu sunt mai breji la treaba asta. Vrei frate  crede-mă, în clipa în care ţi-a trecut prin cap să deschizi gura şi să laşi cuvintele alea să se strecoare afară din sufletul tău deja în minte ţi s-a prefigurat o scenă romantică în care celălalt îţi zice şi el „Te iubesc” sau dacă e genul mai reţinut „Şi eu”.
Că e o treabă pe care ar trebui s-o discutăm asta cu „Şi eu” e altceva în fond ce înseamnă şi eu ca răspuns la te iubesc? Şi eu te iubesc pe tine? Sau şi eu mă iubesc pe mine deci înţeleg complet starea ta?
Nu asta mă interesează acum ci formula completă şi expresă „Te iubesc” şi osanalele pe care i le ridicăm zilnic într-o formă sau alta.
O şi văd pe Cocuţa emoţionată ca în prima zi de şcoală, presupunând că pe Cocuţa a impresionat-o chestia asta, după ce Gigel i-a zis „Te iubesc”. E complet fericită şi aşteaptă deja mari împliniri în plan personal, emoţional şi familial de la treaba asta.
Foarte rar stăm să ne întrebăm măcar pe noi, altă idee bună de la Taxi, de ce mă iubeşte? Ce vrea la schimb? De ce a zis-o azi? Poate vrea să îţi liniştească nervii sau geloziile, poate vrea o atitudine pe care în lipsa cuvintelor magice nu ai prezenta-o, poate vrea numai să te ţină la curent cu ce simte.
Toţi suntem fericiţi că ni se spune „te iubesc” şi ne grăbim să le considerăm cele mai importante cuvinte din viaţa noastră.
Eh bine nu e aşa, cele mai importante cel puţin în domeniul acesta al relaţiilor romanţioase nu sunt două ci sunt trei. Cele mai importante cuvinte sunt „Nu te iubesc”. Nu cred că ai idee ce cantitate de curaj şi de verticalitate sunt incluse în cuvintele astea atunci când spuse la timpul lor. Atunci când tu  îţi faci iluzii şi  le aştepţi pe alea două iar cel de lângă tine ştie că nu poate să ţi le spună.
Aşa-i că dacă Gigel pentru care din motive necunoscute ai făcut o pasiune îţi spune cinstit „Nu te iubesc” te apucă crizele? Cum adică? Nu eşti tu suficient de bună? Nu eşti tu cea mai frumoasă, deşteaptă şi incredibilă?
Şi vorbesc la feminin din obişnuinţă, pentru că şi varianta masculină e fix la fel, singura diferenţă constă  în faptul că tu îţi vei suna cele mai bune prietene să le spui ce ţi-a făcut măgarul în vreme ce el va încerca să îşi nege şi lui însuşi ce a auzit.
Şi totuşi „Nu te iubesc” e un act de blândeţe, este cineva care vrea să te împiedice să suferi pe mai târziu, Nu te iubesc îţi schimbă viaţa  mai radical decât celelalte două, te eliberează, te fac să vezi că lumea e mare şi oamenii mulţi, că în faţa ta sunt posibilităţi infinite.
Nu te iubesc este de preferat de mii de ori unei tăceri care te lasă să le presupui pe cele două, sau unui Te iubesc spus formal pentru că aţi ajuns la etapa aia a declaraţiilor.
Dacă stau să mă gândesc prefer ca oamenii să îmi spună Nu te iubesc atunci când e cazul ca să fiu pusă în gardă, ca să am timp să-mi regândesc viaţa, ca să pot să mă reinventez în caz de nevoie.
Cineva care mă iubeşte nu mă va răni, va fi acolo conform proverbialului la bine şi la rău, chiar dacă nu îmi face declaraţii, viaţa s-ar desfăşura calm, cu plasa de siguranţă montată. Te iubesc exprimat verbal e un bonus, un plus care ne încântă dar fără de care putem trăi, Nu te iubesc e o necesitate, e o treabă la fel de utilă ca amputarea unui membru cangrenat.
Şi atunci de ce blamăm atât de mult cele trei cuvinte şi pe cei care au suficienta decenţă de a ni le spune din capul locului?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis